23 ianuarie 1922, s-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României
2021: Un șef de trib din pădurea amazoniană cerea Curţii Penale Internaţionale să îl ancheteze pentru “crime împotriva umanităţii” pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, acuzat că “persecută” populaţiile autohtone distrugându-le habitatul şi încălcându-le drepturile fundamentale
2017: Papa Francisc critica banii “pătaţi de sânge” ai mafiei şi lăuda lupta “dificilă şi riscantă” împotriva clanurilor care o formează
2017: Fire of Australia, considerat cel mai frumos opal neşlefuit din lume, era expus din nou în public, după o pauză de mulţi ani, într-un muzeu din oraşul Adelaide
1999 – Greva minerilor din Valea Jiului s-a încheiat prin „pacea de la Cozia”. Miron Cozma şi Romeo Beja, liderii minerilor, l-au convins pe primul-ministru Radu Vasile să redeschidă minele Dâlja şi Bărbăteni şi să promită o creştere salarială pentru ortaci de 30-35%. Astfel, minerii s-au reîntors în Valea Jiului.
1989 – A decedat Salvador Dali, pictor şi grafician spaniol.
Salvador Dalí, numele la naştere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. În copilărie, manifestând un interes viu pentru pictură, a fost trimis într-o vară la Moula de la Torre, la Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot i-a sugerat să-şi continue studiile în Madrid.
În 1918, a avut prima expoziţie în teatrul local din Figueras, iar în 1921, acesta a fost admis la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde s-a împrietenit cu Federico García Lorca şi Luis Bunuel. Decepţionat de sistemul de predare, a incitat studenţii la manifestări de protest şi a fost exclus din şcoală. Ulterior, a devenit interesat de futuriştii italieni, apoi de „Şcoala de Metafizică” a lui Giorgio De Chirico, care i-a influenţat considerabil evoluţia artistică; la fel şi lecturile din Freud au trezit vocaţia pentru manifestările inconştientului în artă.
În anul 1926, aflat la Paris, a luat contact cu ambianţa intelectuală a capitalei Franţei, în acel timp în plină efeverscenţă suprarealistă, prilej cu care i-a cunoscut pe André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró şi Paul Eluard. În acest cerc suprarealist, Dali s-a împrietenit mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care i-a dedicat pictorului o broşură intitulată „Dalí sau antiobscurantismul” (1931).
Dali vedea în mişcarea suprarealistă posibilitatea manifestării imaginaţiei sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului şi culorii. Din cauza comportamentului său, în 1934, a fost exclus din grupul artiştilor suprarealişti, ceea ce nu l-a împiedicat să se considere singurul artist capabil de a capta „formele suprareale”.
Ca alternativă la „automatismul psihic” preconizat de Breton, Salvador Dala a recurs la propriul stil ca „metodă paranoico-critică”, pe care a definit-o drept „o metodă spontană a cunoaşterii iraţionale, care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante”. Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a inconştientului (paranoia) şi reuşesc să capteze formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).
În 1929, acesta a întâlnit-o pe Gala Diaconov, soţia poetului Paul Éluard, pentru care a făcut o pasiune ce nu s-a stins tot restul vieţii. A reuşit să o despartă de Éluard, Gala devenindu-i nu numai soţie, dar şi muză inspiratoare, reprezentând-o în multe din picturile sale.
Între 1939 şi 1948, a trăit la New York, unde expoziţiile sale au obţinut un succes triumfal. Artistul s-a complăcut într-o mândrie provocatoare, a creat teme în care apărea, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi putrefacţiei.
Până în ultima perioadă a vieţii, Dali a continuat să alimenteze până la extrem faima de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personaj, orgolios şi imprevizibil.
1988 – S-a făcut ocolul Pământului cu avionul.
Avionul experimental „Voyager”, pilotat de americanii Dick Rutan şi Jeana Yeager, a efectuat primul ocol al lumii fără escală şi fără să fie aprovizionat.
Ei au aterizat cu bine la o baza militară americană din California.
1981 – Conducerea României a decis ca Municipiul Bucureşti sa înglobeze, alături de cele şase sectoare administrative, şi Sectorul Agricol Ilfov. Acest al şaptelea sector al Capitalei, alcătuit din 38 de comune şi oraşul Buftea, a fost transformat (24 septembrie 1996) în judeţ, cu reşedinţa în Bucureşti.
1947 – S-a stins din viaţă Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte și litograf francez, artist postimpresionist.
Pierre Bonnard s-a născut la 3 octombrie 1867, în apropierea Parisului, la Fontenay-aux-Roses. Tatăl său fusese funcționar superior în Ministerul Apărării Naționale. În 1885, după examenul de bacalaureat, Bonnard s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în iulie 1888. Între timp, încă din 1887, acesta a frecventat și cursurile Academiei de pictură Julian.
Deși opera sa grafică este vastă (afișe, ilustrații, litografii, desene) și de o mare prospețime, cu un simț remarcabil al liniei – datorat în mare parte studiului artei japoneze – și al valorilor de contrast alb-negru, Bonnard rămâne, în sensul cel mai profund, un pictor și, ca pictor, un colorist. În compozițiile sale, funcția principală o deține dialogul maselor cromatice, coloritul (în special după stabilirea sa în sud, a dobândit acea strălucire care transcrie lumina ce străbate obiectele).
Străin de constrângerile unor formulări teoretice prea riguroase, dar departe de a fi un simplu „instinctiv”, pictând cu plăcere, cu o încredere dezinvoltă în senzație, dublată de conștiința necesității compoziției, Bonnard rămâne unul din cei mai tipici reprezantanți ai picturii dezvoltate la Paris în primii treizeci de ani ai secolului al XX-lea.
1941 – În România, mişcarea legionară a organizat o rebeliune armată, prin care s-a urmărit să devină singura beneficiară a puterii de stat, ocazie cu care a efectuat masacre sângeroase, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea făcută de armată, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă, puterea concentrându-se numai în mâinile lui Ion Antonescu.
1922 – În România a avut loc procesul intentat unui număr de 271 militanţi revoluţionari, printre care delegaţii de la Congresul general al Partidului socialist din 8 mai 1921, care votaseră afilierea fără rezerve la Internaţionala a III-a Comunistă (Comintern), Procesul din Dealul Spirii. La 10 iunie, printr-un decret, 213 dintre acuzaţi au fost amnistiaţi şi eliberaţi.
1922 – S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului.
A făcut parte din prima promoție de paraşutişti ai României înfiinţată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la ordinul generalului Ion Antonescu. A participat la eliberarea de sub ocupaţie nazistă a aeroportului Băneasa şi a zonei de nord a Bucureştiului. A inventat paraşutele BG7M (paraşuta principală Baştan Grigore 7 Militară) şi BG3M (paraşuta de rezervă Baştan Grigore 3 Militară), care se află în dotarea trupelor de paraşutişti din România.
La 20 august 1970, Baştan a stabilit recordul naţional de paraşutare de la 9.600 de metri, cu cădere liberă de aproximativ 7.000 de metri. Recordul, rămas nedoborât, a fost realizat utilizând cele două modele de paraşute BG7M și BG3M.
1896 – Konrad Roentgen a demonstrat capacitatea razelor X de a pătrunde în ţesuturi şi a pune în evidenţă imagini neobservabile până atunci.
1883 – A murit pictorul francez Gustave Doré.
Talentul de desenator al tânărului Doré a fost remarcat încă de pe băncile şcolii. La vârsta de şapte ani, Gustave putea să cânte la mai multe instrumente muzicale, el fiind un violonist virtuos. Când avea nouă ani, a încercat să realizeze o gravură a operei lui Dante Alighieri, „Divina Comedie”.
În 1847, când Gustave Doré avea 15 ani, a fost angajat ca grafician la revista „Journal pour rire” din Paris. Desenele din ciclul „Muncile lui Hercule” au fost publicate de o editură din Paris, fiind angajat în 1853 pentru a ilustra cartea lui George Gordon Byron. Ulterior, a ilustrat cărţi precum: Biblia engleză, Don Quijote, sau poemul The Raven.
Gustave Doré a semnat un contract pe cinci ani cu editura engleză Grant & Co. pentru suma de 10.000 de lire sterline. În 1872 a fost publicată, la Londra, cartea A Pilgrimage, care conţine 180 de gravuri ale lui Doré.
A continuat să lucreze, cu toate că era criticat din cauza faptului că gravurile sale prezentau frecvent scene din viaţa săracă a proletariatului.
1872 – A văzut lumina zilei Paul Langevin, fizician și inventator francez, cunoscut în special prin studiile sale în domeniul magnetismului și prin teoria dinamică și ecuația care îi poartă numele.
S-a născut la Paris, unde a studiat la École de Physique et Chimie (Școala de Fizică și Chimie) și la École Normale Superieure (Școala Normală Superioară), apoi s-a înscris la Universitatea Cambridge și a studiat în laboratorul Cavendish, sub conducerea lui Joseph John Thomson.
Langevin s-a remarcat prin lucrările sale asupra paramagnetismului și diamagnetismului, reușind să formuleze o interpretare modernă a acestor fenomene pe baza noțiunii de sarcină electrică a electronului din atom. Cea mai cunoscută lucrare a sa este cea referitoare la utilizarea ultrasunetelor, folosind efectul piezoelectric, care tocmai fusese descoperit în 1880 de frații Pierre Curie și Jacques Curie.
Pe parcursul carierei sale, Langevin a fost preocupat și de promovarea teoriei relativității în Franța.
Oponent fervent al nazismului, Paul Langevin a fost unul dintre fondatorii Comitetului de vigilență al intelectualilor antifasciști (Comité de vigilance des intellectuels antifascists), o organizație antifascistă, creată la 6 februarie 1934, ca reacție la violențele antiparlamentare care se manifestau în acea perioadă.
În urma ocupării Franței de Germania nazistă, acesta a fost înlăturat din orice funcție publică de Regimul de la Vichy. După eliberarea țării, a devenit președinte al Ligii Drepturilor Omului (Ligue des droits de l’homme) , funcție pe care a deținut-o în perioada 1944 și 1946.
1832 – A venit pe lume pictorul francez Édouard Manet.
Fiu al unui înalt funcţionar din Ministerul Justiţiei, pictorul francez nu a fost predestinat carierei de pictor. Dar, după ce a fost declarat respins la Şcoala Navală, a decis să se formeze în atelierul lui Thomas Couture, unul dintre pictorii oficiali ai celei de-a Doua Republici.
În 1861, Manet a expus la Salonul Academiei de Arte Frumoase din Paris „Portretul D-lui si D-nei M”, un tablou emoţionant cu părinţii săi, în prim plan aflându-se tatăl său, grav bolnav.
De-a lungul întregii cariere, Edouard Manet a încercat să revină în Salon, în ciuda criticilor acide la adresa operelor sale, din dorinţa de a-i fi recunoscută munca, lucru de care s-a putut bucura abia spre sfârşitul vieţii.
Debutul lui Manet în lumea picturii a fost marcat de scandaluri. „Dejun pe iarbă” (1863) prezintă doi studenţi îmbrăcaţi în sacouri şi două naiade surprinşi într-o pădure. Modelul Victorine Meurent pozează goală în acest tablou, iar doi ani mai târziu o întruchipeaza pe „Olympia”, curtezană care îşi ascunde cu mâna ceea ce decenţa îi interzice să arate. „Olympia” a fost prezentată la Salon în 1855, alături de „Hristos batjocorit de soldaţi”, ambele tablouri declanşând polemici violente.
Invitat să participe la prima expoziţie a „impresioniştilor” din 1874, Manet a refuzat invitaţia, deoarece era mai în vârstă decât ei şi nu mai simţea nevoia să se alăture acestei mişcări. Însă, după ce a luat contact cu aceştia, paleta sa de culori s-a deschis şi-a devenit mai vibrantă.
1821 – A avut loc începutul mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladimirescu în Muntenia. În fruntea pandurilor, Tudor Vladimirescu a străbătut Baia de Aramă, Broşteni şi Strehaia, unde i s-a alăturat cetele lui Dimitrie Macedonschi şi Simion Mehedinţeanu. Tudor a înaintat până la Ţânţăreni, unde şi-a organizat o tabără la 4-28 februarie 1821.
1783 – A văzut lumina zilei Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle, scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).
Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției franceze și din perioada Primului Imperiu Napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.
Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca Viața lui Henri Brulard), cât și romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma.
Roșu și Negru este primul mare roman al lui Stendal și primul care combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă. Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale.
Stendhal a gândit o anumită estetică realistă înainte de a o „aplica” în scriitură, realismul său specific provenind din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale și politice a epocii dure pe care o traversa.
În Racine și Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice este de a răspunde gustului și tendinței populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând voința de a prezenta evenimente și fapte care îi interesează pe contemporani (Monarhia din Iulie în Lucien leuwen, Restaurația în Roșu și Negru, înfrângerea și retragerea austriecilor în Mânăstirea din Parma). În schimb, Stendhal este foarte preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspira din teoriile privind iubirea conținute în tratatul său Despre dragoste, încercând să fie un psiholog riguros.
Roșu și Negru și Lucien Leuwen sunt fresce acerbe ale societății sub regimul Restaurației, așa cum indică sub-titlul din Roșu și Negru: „Cronica anului 1830”; Lucien Leuwen este amplul tablou al Monarhiei din Iulie; Mânăstirea din Parma descrie moravurile politice ale monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au o componentă politică nu prin prezența unor lungi reflecții politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul Roșu și Negru cu o împușcătură în timpul unui concert), ci prin relatarea faptelor. Componenta politică în romanul Mânăstirea din Parma este mult mai puțin importantă decât în Roșu și Negru sau Lucien Leuwen. Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acțiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796).
Descrierea moravurilor în opera lui Stendhal nu se vrea niciodată imparțială, ci critică: ea nu este motivată de o voință sociologică, ci de dorința de a înlătura aparențele înșelătoare și de a arăta „adevărul, crudul adevăr” (deviza primului volum din Roșu și Negru) societății contemporane.
Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie.
Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un „Jurnal”, conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viața lui Henri Brulard și Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeași idee ca Jurnalul, dar și ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de Jurnal, fiind scrise a posteriori.
1556 – A avut loc unul dintre cele mai dezastruoase cutremure din lume, ducând la uciderea a 830.000 de oameni, în provincia chineză Shanxsi.
1512 – A început, în Ţara Românească, domnia lui Neagoe Basarab, până la 15 septembrie 1521. Pe plan intern, acesta a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii.
Este autorul uneia din primele scrieri originale din literatura română, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Este ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie; proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008.
1465 – Ştefan al III-lea cel Mare al Moldovei a apărut cu oastea în faţa Chiliei, la miezul nopţii nimerind în oraş printr-o poartă deschisă de târgoveţi, în urma unei înţelegeri secrete cu locuitorii cetăţiii.
Ştefan Vodă a cucerit cetatea Chilia la 25 ianuarie 1465, după două zile de bombardament intens a artileriei moldoveneşti. La conducerea cetăţii a fost instalat pârcălabul Isaia, cumnatul domnitorului.
98 – Traian a devenit împărat al Romei.
52 î.Hr. – A avut loc răscoala galilor conduşi de Vercingetorix împotriva stăpânirii romane.
Au fost masacraţi romanii din Genabum (Orléans), ceea ce a marcat debutul insurecţiei generale a galilor conduşi de Vercingetorix , cel care a unit triburile galilor împotriva Romei.