23 ianuarie, Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Ancirei

0 1.016

Evanghelia Zilei

În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin holdele de grâu şi ucenicii Săi, în mersul lor, au început să smulgă spice. Atunci fariseii au zis către Dânsul: vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: oare, n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a avut lipsă şi a flămânzit el şi cei ce erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în vremea lui Aviatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau împreună cu el? Apoi le-a mai zis: sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Drept aceea Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.

Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om, având o mână uscată. Însă ei îl pândeau să vadă de-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Atunci Iisus a zis omului care avea mâna uscată: stai în mijloc. Şi i-a întrebat: se cuvine sâmbăta să faci bine, sau să faci rău? Să mântuieşti un suflet, sau să-l pierzi? Dar ei tăceau. Atunci, privind spre ei cu mânie şi întristându-se de împitrirea inimii lor, a zis omului: întinde mâna ta; el a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.