31 ianuarie 1797, s-a născut Franz Peter Schubert celebru compozitor austriac considerat ”părintele liedului”
2020: Marea Britanie părăsea în mod oficial Uniunea Europeană
2010 – Avatar a devenit primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.
Avatar este un film epic științifico-fantastic american apărut la sfârșitul anului 2009, scris și regizat de regizorul canadian James Cameron, a cărui acțiune se petrece în anul 2154, pe Pandora, o lună din sistemul stelar Alpha Centauri. Aici, oamenii și-au stabilit o bază stelară pentru a exploata rezervele naturale de un prețios minereu ce se găsește pe satelitul natural, în timp ce populația aborigenă Na’vi, o rasă de aborigeni umanoizi, reușeste să reziste expansiunii coloniștilor, care le amenință existența lor precum și a ecosistemului pandorian.
După spusele lui Cameron, titlul filmului se referă la trupurile modificate genetic utilizate de personajele din film pentru a interacționa cu populația Na’vi.
Ideea filmului i-a apărut lui Cameron încă din 1996, an în care a și scris primele 80 de pagini din scenariu. Cameron a început lucrul la Avatar în primăvara anului 2006, când a definitivat scenariul, limba Na’vi și cultura Pandoriană.
Filmul a fost lansat atât în formatul obișnuit, 2-D, cât și în formatele 3-D și IMAX. Avatar a avut un buget oficial de 237 milioane dolari americani. Primind aprecierile criticilor și fiind un succes comercial, încasările brute din ziua lansării s-au ridicat la 27.000.000 $, iar cele din primul weekend de la lansare în Statele Unite ale Americii și Canada la 77.025.481 $. La nivel global, se estimează că a încasat 232.160.000 $ brut în primul weekend de la lansare, Avatar fiind pe poziția a 9-a a unui clasament al tuturor timpurilor din acest punct de vedere.
După 17 zile de la lansare, a ajuns pe prima poziție a unui clasament din punctul de vedere al filmelor care au încasat cel mai repede 1 miliard de dolari americani (facturați), fiind și printre cele 5 filme care au avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.
2001 – A avut loc pronunţarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetăţeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de instanţa scoţiană.
Abdelbaset al-Megrahi, fost ofiţer al serviciilor libiene de informaţii, era considerat singurul om rămas în viaţă care ştia ce oficial libian a autorizat atentatul din 1988, în care un avion al companiei americane PanAm a explodat deasupra orăşelului scoţian Lockerbie, atentat în urma căruia au murit 270 de oameni.
Între timp, Abdelbaset al-Megrahi a decedat anul trecut, la vârsta de 60 de ani.
Bolnav de cancer la prostată, Abdelbaset al-Megrahi a fost eliberat din închisoare în 2009, pe motiv că era pe moarte şi nu mai avea de trăit decât trei luni.
Când s-a întors în Libia, a fost primit ca un erou, atitudine care i-a înfuriat şi mai mult pe apropiaţii victimelor de la Lockerbie.
1990 – La Moscova a fost deschis primul restaurant McDonalds.
1967 – România şi Republica Federală Germania au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.
1964 – Guvernele român şi suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Stockholm şi Bucureşti la rangul de ambasade.
1961– Americanii au lansat pe o orbită circumterestră pe cimpanzeul Ham, la bordul unei nave „Mercury”, şi s-a întors nevătămat.
După zbor, Ham a fost încredinţat Grădinii zoologice din Washington şi a murit în anul 1983, la respectabila vârstă de 27 de ani.
Datele obţinute din zborul lui Ham au permis Organizaţiei NASA să trimită un om în spaţiu. Patru luni mai târziu, Alan Shepard, primul cosmonaut american, a fost trimis în spaţiu.
1958 – A avut loc prima lansare reuşită a unui satelit construit de SUA, „Explorer 1”, în Cosmos.
1933 – S-a stins din viaţă John Galsworthy, prozator englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932, pentru remarcabila sa artă narativă care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în Saga familiei Forsyte.
A debutat în literatură sub numele său adevărat, în 1904, cu romanul The Island Pharisees (Insula fariseilor), care a avut parte de o primire obișnuită. Totuși, a primit pentru acest manuscris, ca și pentru celelalte, sfaturi avizate și susținerea unui consilier literar, pe cât de talentat pe atât de influent, Edward Garnett, faimosul editor care a jucat un rol la fel de decisiv pe lângă Joseph Conrad, D. H. Lawrence și Arnold Bennett.
Succesul l-a cunoscut cu cea de-a doua lucrare: The Man of Property (1906). În același an, prima sa piesă de teatru, Silver Box, a fost montată la Court Theatre.
Mai mult reformator decât subversiv, John Galsworthy a denunțat inegalitățile tratamentului rezervat bogaților și săracilor în justiție. Prin urmare, el a apărat sindicalismul, în Strife (1909), sau a denunțat oroarea recluziunii criminale, în Justice (1910) cu atâta vigoare, încât Winston Churchill, pe atunci ministru de Interne, a reformat sistemul penitenciarelor britanice. A încercat, într-o manieră mai puțin fericită, să se posteze în rolul de reformator al societății, în Fraternity (1909), The Freelands (1915).
Prin educația sa, Galsworthy se simţea profund străin față de haosul perioadei de după război. Nostalgia sa față de trecut îl împingea să redea viață acestei părți a societății pe care o cunoștea mai bine, familia, clasa mijlocie prosperă, atât de puternică la sfârșitul domniei reginei Victoria, pe care a caricaturizat-o magistral în The Man of Property.
Anii care i-au mai rămas de trăit, din 1920 până în 1928, au fost consacrați redactării cronicii-fluviu a familiei Forsyte: mai întâi Forsyte Saga și apoi O comedie modernă. Succesul operei a fost considerabil, ca și cum aceste valori uitate, precum proprietatea, responsabilitatea unei femei și sensul familiei aveau ceva liniștitor, într-o societate care făcuse din acestea tabula rasa.
În teatru, piesa Loyalties (1920), care regla conturile cu onoarea militară și prejudecățile rasiste, a cunoscut, de asemenea, o largă recunoaștere. În general, nuvelele și romanele sale au fost inspirate de dorința sa de a releva în chip realist ce este nobil în oameni și, deopotrivă, de a acuza „fariseismul, simțul proprietății, fatalitatea, care stau în calea simpatiei omului către om”.
John Galsworthy a fost un atent observator al trăsăturilor care releva calități sau defecte rezultând din determinarea socială a personajelor. Compasiunii sale sincere, izvorâtă dintr-o înțelegere sensibilă a nedreptăților ca și a victimelor epocii, i se adaugă uneori tendințe moralizatoare tradiționale scrisului englezesc.
Copleșit de onoruri, John Galsworthy a primit, în 1929, Ordinul Meritului, după ce refuzase, cu 11 ani în urmă, titlul de cavaler, oferit de Coroană. A fondat, în 1921, Clubul PEN, celebra asociație internațională de scriitori, cu sediul la Londra, devenindu-i primul președinte. Cu puțin înainte de moartea scriitorului, în 1932, un premiu Nobel pentru literatură a venit să încoroneze această operă, în care satira socială era temperată de nostalgia unei lumi revolute.
Galsworthy nu a putut să-și primească personal acest premiu, încetând din viață în ziua de 31 ianuarie 1933.
1929 – Leon Troţki a fost expulzat din Uniunea Sovietică.
Leon Troţki a fost un revoluţionar marxist rus-sovietic, fondatorul Armatei Roşii şi unul dintre cei mai importanţi lideri ai revoluţiei ruse.
S-a opus lui Stalin, cauza care a dus la excluderea din partidul bolşevic în anul 1927 şi expulzat din URSS.
A fost asasinat în Mexic, în anul 1940, de un agent al lui Stalin.
1925 – S-a născut Isidore Isou (Jean-Isidore Goldstein), poet, prozator, dramaturg, eseist român, stabilit în Franţa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură („L’Agrégation d’un Nom et d’un Messie”, „Introduction ŕ une nouvelle poésie et une nouvelle musique”).
1920 – A avut loc inaugurarea Universităţii din Cluj, deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului, în prezenţa Regelui Ferdinand I.
1918 – A decedat Ivan Puliui, fizician, inventor și patriot ucrainian, care a contribuit la utilizarea razelor X în obținerea radiografiilor medicale. A fost cel care i-a furnizat fizicianului german Wilhelm Conrad Röntgen una din lămpile cu care acesta a obținut ceea ce a numit „raze X”.
1851 – A fost inventat laptele praf de inventatorul american Gail Borden Jr., care pus la punct procedeul de obţinere a laptelui praf.
Invenţia lui a avut un succes foarte mare, laptele praf fiind folosit pentru hrănirea soldaţilor, câţiva ani mai târziu, în timpul războiului civil american (1861-1865).
1844 – Mihail Sturdza, domn al Moldovei (1834-1849), a decretat emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor. La 14 ianuarie 1844, au fost eliberaţi şi ţiganii robi ai statului.
1834 – S-a deschis, la Bucureşti, Şcoala de muzică vocală, de declamaţie şi literatură a „Societăţii Filarmonice”.
1813 – La Chişinău, Basarabia ţaristă, în clădirea bisericească din preajma catedralei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (numită mai târziu „catedrala veche”), a fost deschis Seminarul Teologic.
1797 – S-a născut Franz Peter Schubert, compozitor romantic austriac, a cărui nume, datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, este asociat cu precădere cu „liedul”.
Schubert prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și „schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în „cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor.
Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric.
1769 – A venit pe lume Andre-Jacques Garnerin, inventatorul paraşutei.
Garnerin a făcut pentru prima dată în istorie un salt cu paraşuta dintr-un balon, pe 22 octombrie 1797, în Parcul Monceau din Paris. A aterizat în siguranţă în faţa unei mulţimi speriate, care credea că îşi va pierde viaţa.
1729 – A murit navigatorul olandez Jakob Roggeveen, cel care a fost trimis pentru a găsi Terra Australis, dar a descoperit întâmplător Insula Paştelui în anul 1722.
1418 – S-a stins din viață Mircea cel Bătrân, de două ori domn al Munteniei, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia.
„Principe între creștini, cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani.
Mircea cel Bătrân a fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. În actele oficiale, el apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare.
Găsind țara în plin proces de dezvoltare, Mircea Voievod a continuat consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii. Stăpânind un vast teritoriu, a centralizat puterea, a emis monedă și a stimulat comerțul, a dezvoltat minăritul și a consolidat agricultura. Sfatul boierilor a fost alcătuit în special din dregători, s-a majorat numărul judecătorilor și a colectorilor de taxe, a dotat armata și a înființat cetăți.
De asemenea, Mircea a ctitorit o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care au devenit în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Munteniei (Valahiei) a primit titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
Rezultatele obținute de Mircea cel Mare i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau, în special, acapararea gurilor Dunării și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
În timp ce organiza principatul, Mircea a stabilit și alianțe solide. În baza interesului reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, Mircea s-a aliat cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate).
Mircea cel Bătrân a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I al Moldovei, Mircea a reușit, în 1389, să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406, de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia), relațiile dintre Ungaria și Muntenia s-au înrăutățit. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean a reînnoit, în 1410, tratatul cu Polonia.
În 1400, Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușat. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două principate românești au rămas cordiale. Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii (țarii) din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea a preluat inițiativa și a alipit-o Munteniei în 1388.
Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În urma bătăliilor de la Rovine și Argeș, a pierdut tronul și s-a retras în Transilvania. În Muntenia, turcii l-au așezat în scaunul domnesc pe un anume Vlad, care a fost îndepărtat de Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.
În 1396, Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, a participat la cruciada anti-otomană. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole, din 25 septembrie. În anul următor, 1397, pe râul Ialomița, precum și în 1400, Mircea cel Bătrân a zdrobit categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.
Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara, în vara lui 1402, a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare, Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor.
În 1404, Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). Cu toate acestea, sultanul Mahomed I a reușit să-și înfrângă oponenții și a plănuit o expediție de pedepsire a voievodului valah.
Pentru a evita campania sultanului, Mircea a semnat spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție.
Domnitorul muntean, din 1408, l-a asociat la domnie pe fiul cel mare, viitorul domn al munteniei, Mihail I, acesta avându-și curțile la Târgoviște.
Remarcabil comandant militar şi om politic, Mircea cel Mare s-a aflat în bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor şi a intervenit, după 1402, în luptele pentru succesiune în Imperiul otoman.
Mircea cel Mare al Munteniei rămâne în istoria universală o figură proeminentă a luptei antiotomane a creștinilor din Balcani.
106 – Apolodor din Damasc a terminat reconstrucţia podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m), la Drobeta.