Mihai Stoica anunță că revenirea lui Nicolae Stanciu la FCSB este rezolvată în proporție de peste 75%

0 363

Nicolae Stanciu este tot mai aproape de o revenire la FCSB. Președintele Consiliului de Administrație al clubului, Mihai Stoica, a declarat joi că discuțiile pentru întoarcerea căpitanului echipei naționale sunt avansate, iar transferul ar fi rezolvat în proporție de peste 75%.

Oficialul FCSB a precizat că există acord în conducerea și staff-ul tehnic al echipei în privința revenirii mijlocașului. Atât patronul Gigi Becali, cât și noul antrenor Laurențiu Reghecampf îl doresc pe Stanciu.

„Mai mult de 75% este rezolvată problema. Laurențiu Reghecampf îl vrea, eu îl vreau, Gigi Becali îl vrea categoric”, a afirmat Mihai Stoica.

Acesta a dezvăluit că inclusiv Denis Drăguș încearcă să-l convingă pe Stanciu să revină și este dispus să-i cedeze numărul de pe tricou. Mihai Stoica a amintit și de perioada în care Stanciu a fost unul dintre jucătorii importanți ai FCSB, sub conducerea lui Laurențiu Reghecampf.

Noul antrenor al formației bucureștene a confirmat că și-l dorește foarte mult pe internaționalul român, pe care îl consideră în continuare unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români.

„În secunda doi, dacă s-ar putea, aș spune da, nu există niciun dubiu”, a declarat Reghecampf, care a subliniat atât calitățile fotbalistice ale lui Stanciu, cât și caracterul acestuia.

Nicolae Stanciu, în vârstă de 33 de ani, a mai evoluat la FCSB între 2013 și 2016. În această perioadă a câștigat titlul de campion al României și Cupa Ligii, iar în vara anului 2016 a fost transferat la Anderlecht Bruxelles.

De-a lungul carierei, căpitanul naționalei României a mai jucat la FC Vaslui, Anderlecht, Sparta Praga, Al Ahli, Slavia Praga, Wuhan Three Towns, Damac și Dalian Yingbo.

Leave A Reply

Your email address will not be published.