Succes clujean în competiția Cupa Europei la taekwon-do
După două zile și jumătate de competiție s-a încheiat astăzi la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca Cupa Europei la Taekwon-do cu probele de luptă destinate juniorilor și seniorilor fete și băieți , precum și proba de luptă pe echipe băieți. A fost o atmosferă de concentrare și de efort focalizat din partea tuturor competitorilor. O atitudine deosebită pe care țin să o menționez aici: deși au fost interacțiuni dure pe suprafața de luptă a existat permanent o stare de fair-play desăvârșit. Adversari s-au felicitat și îmbrățișat la sfârșitul luptelor. Un bun simț pe care îl puteai respira de-a dreptul. Nici un comentariu la adresa arbitrajului care s-a ridicat permanent la nivelul acestei competiții majore pentru taekwon-do-ul european. Am văzut disciplină și respect. Exact ceea ce toți ne-am dori la nivelul întregii societăți românești. O organizare excelentă pe partea tehnică din partea oficialilor proveniți din Polonia care au manifestat în permanență disponibilitatea de a oferi în timp minim toate informațiile necesare media. În schimb prezența spectatorilor a fost aproape inexistentă și aici este mare păcat ca un astfel de eveniment să nu beneficieze de un public pe măsură, mai ales că intrarea a fost liberă. Să sperăm că pe viitor, cu parteneri media care să-și respecte statutul și cu o implicare mai profundă din partea Federației Române de Taekwondo ITF , o astfel de competiție va putea avea publicul pe care îl merită din plin. Aș dori să menționez aici, ca un factor pozitiv, contribuția autoritățile locale: Consiliul Județean Cluj și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, care au pus la dispoziție Sala Polivalentă. Astfel, cu cât mai multe competiții vor fi organizate în Cluj-Napoca, cu atât mai eficientă va deveni această investiție făcută în infrastructura sportului clujean. Este de apreciat implicarea Federației Române de Taekwondo prin președintele ei Cosmin Oprescu și staff-ul acestuia, pentru a obține organizarea unei competiții de o asemenea anvergură în România. Prezența a 36 de cluburi din 15 țări ne face să credem că această artă marțială, taekwon-do are un prezent și va avea viitor pe continentul european. Urmează Cupa Mondială în luna octombrie, competiție ce se va fi găzduită de către țara vecină, Ungaria.
În final un cuvânt de respect și apreciere pentru Master Alexandru Mureșan, 7 dan, singurul din România care a ajuns la acest grad în taekwon-do, persoana care a făcut tot posibilul pentru a aduce această competiție la Cluj-Napoca și a urmărit crearea unor condiții optime sportivilor, staff-ului tehnic și sportivilor participanți. Deasemenea felicitări tuturor sportivilor clubului Delta Taekwon-do din Cluj-Napoca condus de domnia sa pentru demonstrația de arte marțiale de ieri și pentru rezultatele obținute în competiție. Locul II obținut în competiția cluburilor, la această Cupă a Europei, de către Delta Taekwon-do din Cluj-Napoca, din 36 de cluburi participante provenite din 15 țări, se constituie într-o performanță remarcabilă. Încă o data felicitări și tot respectul nostru, celor ce apreciem sportul clujean.