Un nou tip de imperiu – al intimidării
În timp ce în această parte a lumii tensiuniile cresc pe zi ce trece şi impasul diplomatic în care ne aflăm se adânceşte, pe cealaltă parte a globului, mai precis în marea Chinei de Sud, şicanele dintre SUA şi aliaţi pe de-o parte şi China de cealaltă, par să capete o altă formă, mult mai agresivă. Acest lucru se întâmplă în urma unei decizii a Curţii Internaţionale de Arbitraj, unde China şi Filipine se judecau pentru teritoriile din marea Chinei de Sud. Premisele conflictului se află în dorinţa Chinei de a rămâne liderul militar şi strategic al zonei. Aceştia au cerut ca o mare parte din acea mare să le revină lor pe considerente istorice însă la Haga s-a decis altfel împărţirea, în aşa fel încât aliaţii Statelor Unite ale Americii au căpătat un teritoriu de o importanţă strategică mare.
După cum puteţi vedea în poza alăturată, prin zona se leagă fire comerciale importante şi se „deschid” porţi spre trei continente. De asemenea, din acea zonă, rachetele nucleare ale SUA sau ale Chinei pot lovi aproape orice punct din Asia. Acţiunile Beijingului sunt îndreptăţite într-o oarecare măsură: precum americanii, şi ei îşi doresc supremaţia în subsistemul lor, nu vor să dea posibilitatea unui actor mondial (SUA) să le fie „un ghimpe în coaste”. Tensiunile vin pe fondul a tot mai multor declaraţii care acuză Statele Unite ale Americii de încălcarea „spaţiului de siguranţă” al Rusiei, al Chinei şi nu numai. Acel spaţiu este destinat demilitarizării şi trebuie să fie o zona tampon între sferele de influenţă. Nu poţi să priveşti ce se întâmplă şi să nu dai dreptatea cuvenită părţii opuse: atât Rusia, cât şi China (două puteri mondiale) pot fi lovite militar de NATO sau SUA; invers, nu. Istoria ne-a spus destule despre Cuba şi ştim la ce reacţie ne putem aştepta într-un asemenea scenariu. Dacă este just sau nu, nu ne mai pasă, pentru că acum suntem de partea puternică.
Ce nu luăm în calcul este nebunia Statelor Unite ale Americii în deţinerea supremaţiei mondiale. Este o ţară dispusă să recurgă la forme de agresiune militară atunci când doleanţele nu îi sunt respectate. Lăsând subiectivitatea de-o parte şi privind dintr-o perspectivă obiectivă acest lucru: SUA şi NATO sunt agresori, iar o lumină obiectivă adusă pe istoria relaţiilor internaţionale şi a conflictelor în care au participat ne poate dovedi acest fapt. Washington-ul va declanşa un conflict militar (indiferent de adversar) dacă poziţia de lider o să îi fie periclitată în vreun fel. Tot istoria ne învaţă că atunci când nu poţi controla economic, ideologic, cultural, etc, un anumit stat, rămâne o singură variantă pentru a îţi consolida poziţia: cea militară.
În prezent economia Chinei este „lovită” şi controlată într-o oarecare măsură de SUA şi UE, iar astfel o ţin pe o poziţie inferioară, dar dacă Europa şi-ar retrage suportul sau nu l-ar mai putea oferi, China ar prelua controlul economic mai mult ca sigur. Statele Unite ale Americii ar rămâne, în acest scenariu, supremă la un singur capitol: cel militar. Reprezentând singura carte pe care ar mai putea-o juca că să îşi menţină poziţia de lider mondial, cu siguranţă aceştia o să o joace.
În altă ordine de idei, Beijing-ul a declarat că vor prelua controlul asupra celei mai mari părţi din teritoriul disputat cu Filipine, în ciuda răspunsului categoric dat de către Curtea Internaţională de Arbitraj, a cărei decizie nu o respectă. Mai mult, vor restricţiona traficul aerian şi naval din zonă. Această poziţie luată de către chinezi va inflama cu siguranţă spiritele în regiune şi este de aşteptat răspunsul SUA. Cel mai probabil aceştia îşi vor deplasa vreo două-trei portavioane cu flotă de suport în zonă şi vor veghea la implementarea deciziei de la Haga. În același mod au acţionat şi la ultimele ciocniri cu asiaticii când aceştia, după ce şi-au dat seama că sunt mult inferiori militar, şi-au oprit acţiunile.
Însă Beijing-ul a declarat la vremea respectivă că flota Chinei nu va mai trece printr-o asemenea umilinţă, iar data viitoare, nu vor mai da nici un pas înapoi. Astfel, este curios cum Washington-ul va gestiona problema, dar cel mai probabil o să îi blocheze pe ”tehnicalităţi” strategice şi militare. Mai precis: Chinezii au declarat că zona este de siguranţă naţională pentru ei şi că multe atacuri împotriva lor pot fi lansate din acel teritoriu. SUA în schimb ripostează cu ”tehnicalităţi” (cel puţin pentru moment) în care arată cum singurul aeroport din zona care poate susţine decolarea de bombardiere, este pe teritoriu chinez şi drept urmare, ei reprezintă un pericol mai mare pentru cei din zonă.
Nu ştim exact cum se va desfăşura această dispută, dar ce ştim, pentru că istoria ne-a dovedit, este că politica Statelor Unite ale Americii a fost una expansionistă odată cu mijlocul aniilor `50, continuându-se până în prezent. Şi după cum spuneam şi mai sus: dreptatea se află şi de partea opusă, aceasta este împărţită, dar nu corect. Oricum am gândi-o, noi totuşi suntem de partea cea mai puternică şi cel puţin în teorie, nu ar trebui să ne facem prea multe griji din acest punct de vedere.