Gloaba prezidențială și-a tras ponei de presă

0 391

 

            Revin cu umila mea părere despre cel mai inept mandat prezidențial de la Ceaușescu încoace. În copilăria mea petrecută la Sibiu, în cartierul Hipodrom III unde am locuit și crescut, copii fiind cu toții, aveam o vorbă de duh: ”dacă la o casă de sași nu găsești unul prost și cu ochelari, la următoarea toți care locuiesc sunt ca atare!”. Categoric, eram copii, înțelegeam mult prea puține despre ce înseamnă educația germană transmisă în generațiile din Transilvania prin urmașii sașilor stabiliți aici. De fiecare dată când familiile de sași erau vizitate de rudele din Germania (RFG – republică federală la acea vreme) plesnea în noi invidia și admirația, din cauza hainelor cu care aceștia defilau după plecarea rudelor. Cei mai tupeiști din cartier începeau ulterior negocierile cu prietenii lor sași pentru a se alege la rândul lor măcar cu o pereche de ”blugi originali” sau măcar un ”tricou din Germania”. Am crescut împreună, români cu sași, șvabi și unguri, iar acest lucru mai târziu ne-a întremat caracterul, ne-au mai adus mai aproape de ideea corectitudinii în toate acțiunile și atitudinile noastre. Normal că nu mai era loc de ironii sau teribilisme, eram adolescenți, iar preocupările noastre comune ne-au apropiat legând prietenii care rezistă și peste ani.

            Nu am făcut școala la secția germană, deși tatăl meu era un vorbitor fluent al limbii, el însuși fiind absolvent al unicului liceu din Agnita, unde germana era la ea acasă. Am absolvit un liceu sibian exact în anul revoluției, iar la acea vreme singurul liceu cu predare în limba germană era liceul Samuel Brukenthal. La acel liceu, înainte de fi inspector general școlar adjunct, apoi inspector general școlar (funcție deținută un an, până în anul 2000 când a fost votat de sibieni ca primar), actualul președinte Klaus W. Iohannis a fost profesor de fizică. Liceul Brukenthal a fost și rămâne un liceu renumit în Transilvania, majoritatea absolvenților acelui liceu reușind să treacă cu brio examenele de admitere la facultățile și universitățile din România, inclusiv pe vremea lui Ceaușescu, când exista o universitate/facultate la un milion de locuitori și examenele de admitere erau o reală provocare în urma cărora se reușea o selecție adevărată a candidaților.

            Au trecut 27 de ani de când am terminat liceul, însă nu uit poveștile prietenilor mei care învățau la Brukenthal. Klaus Iohannis era considerat un profesor mediocru. Aceeași impresie am auzit-o și de la colegii mei profesori (pentru că am predat și eu un an jumătate la un liceu sibian (perioada ian. 2001 – aug. 2002), fie că făceau referire la activitatea lui didactică sau la munca depusă în Inspectoratul Județean Școlar Sibiu. Credeți-mă, Iohannis nu s-a făcut remarcat cu nimic. Despre mandatul de la Primărie, despre actualul ocupant al Cotroceniului pot spune și bune și rele, însă din păcate relele, abuzurile și disfuncționalitățile aparatului fostului primar sibian fac uitate lucrurile bune. Dacă vreodată una dintre autoritățile interesate în acțiuni de control va dori să-mi pună întrebări, le voi sta la dispoziție, inclusiv cu câteva probe, pentru că nu trebuie să subliniez ca în cei 24 de ani de când activez în presă niciodată nu am fost chemat în fața unei instanțe pentru a-mi justifica emisiunile radio, de la tv sau articolele scrise. Ar fi două motive pentru asta: nu am bătut câmpii aiurea (cum se întâmplă acum cam peste tot în presă) și am fost blindat de documente care să-mi susțină afirmațiile.

            Și acum despre ceea ce promite titlul. Până acum v-am introdus elegant în atmosfera aerului rarefiat din jurul personajului Klaus Iohannis. Când s-a stabilit definitiv că acest personaj va candida la Președinția României împotriva lui Victor Ponta, m-a luat cu vertij și stări de vomă. Cunoșteam ”suferințele” și neputințele acestui personaj, de pe vremea când am fost contemporani la Sibiu. Un personaj slab, lipsit de sângele rece aferent unei lucidități clare, lipsit de anduranța pe care o funcție publică o cere, un tip pentru care orice tendință de comunicare înseamnă un supliciu înfiorător. Pentru Iohannis, vorbirea liberă înseamnă iminența unui AVC (accident vascular cerebral), darămite să-l obligi să vorbească public. Nu este un tip rău, plin de invidie, egocentric, egoist, ranchiunos și răzbunător, pentru că el s-a născut într-o perioadă când Dumnezeu a omis să cadorisească omenirea cu virtuți și defecte. Iohannis este definiția fadului, inodorului și incolorului deopotrivă, el este sasul din copilăria mea, sasul despre care spuneam că locuiește la a doua casă. Atunci o spuneam cu ironie, sarcasm și cu intenția de a provoca, acum o spun cu tristețe, cu detașarea celui care simte că valorile noastre se pierd în faldurile trecutului, cu detașarea celui care privește înainte sceptic pentru a mai putea fi util propriei familii și societății. Iohannis este pentru neamul românesc chipul bătut pe ambele fețe ale ortului pe care-l dăm popii. Acest personaj trebui să devină istorie cât mai repede, trebuie iertat și apoi uitat, pentru că singura lui vină este că a acceptat candidatura. Credeți-mă, nu a avut nici un motiv să o facă, sau poate că a fost șantajat să o facă (există scenarii cu iz de adevăr pe această temă); oricum ar fi fost, pentru Iohannis candidatura a fost ca mersul la toaletă: ”mă duc la budă pentru că-mi vine, pentru că este o necesitate fiziologică” – deși am mari îndoieli că știe ce înseamnă necesitate fiziologică. Acesta este omul la care unii se uită cu admirație și liniște, pentru că înainte s-au uitat siderați la Băsescu gândindu-se să fugă din țară. Acesta este omul la care alții se uită cu neliniște, pentru că speranțele puse în acesta sunt făcute scrum. Și cel mai dramatic, acesta este omul pe care majoritatea au ajuns să-l ignore, pentru că s-au obișnuit cu nimicul.

            Pe tortul pe care Iohannis ni-l servește uneori, deși deja este învechit și periculos pentru digestia flămânzilor, aleatoriu se mai așează câte-o cireașă, pentru a-i da formă și culoare, nicidecum gust. Iohannis a apelat ieri la cireașă confiată și înghețată, cireașă care va fi ”criogenizată” în cartea de istorie alături de paparuda știrilor ProTv, Esca. Dacă Iohannis a fost un profesor mediocru, fiți convinși că lângă el nu pot sta decât semeni de aceeași factură. Această Mădălina Pușcalău Dobrovolschi, noul purtător de sintagme prezidențiale, mi-a lăsat o părere cumsecade la începuturile ei, când își expunea pantofii ca și divele de la Realitatea Tv, doar că ea o făcea la B1Tv. Am urmărit-o puțin, ca pe mulți alții deveniți arhanghelii democrației românești, și m-am lămurit rapid. Era o pierdere de vreme. Am revăzut-o uneori pe la TVR; aceeași pierdere de vreme. Am convingerea că nu performanțele profesionale au recomandat-o la TVR, pentru că oricum la TVR performanța și calitatea profesională este o ”rara avis” (pasăre rară). În spatele angajării ei la televiziunea națională stă același Iohannis, cel care-și pune viața în mâinile soțului noului purtător de sintagme. Soțul Mădălinei nu este maseur și kinetoterapeut, este pilotul avionului cu care se dă printre nori președintele, supranumitul Air Force One de Romania. Știm cu toți vorba din bătrâni: ”spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”. Și mai știm una: ”banul la ban trage” sau ”bogatul cu bogatul se-nhamă și săracul cu cei de țeapa lui”. De ce ar fi altfel cu mediocritatea?! Optimistul ar spune: ”Da! se poate și mai rău! Mediocritatea atrage submediocritatea!”…

Leave A Reply

Your email address will not be published.