Coaliția pentru Familie – întrebări care așteaptă răspuns
Astăzi am avut deosebita plăcere să am o conversație telefonică cu recepția Coaliției pentru Familie. Am avut intenția să am un interviu telefonic, dar doamna de la capătul firului a preferat să îi trimit un e-mail cu întrebările, iar eu m-am conformat. Trebuie să precizez că după mai multe comentarii lăsate pe pagina lor oficială de Facebook, contul meu personal a fost blocat, astfel interzicându-mi-se dreptul de a mă exprima liber. Nu au fost comentarii injurioase, poate ironice, în stilu-mi caracteristic, iar probabil datorită lipsei de contraargumente, administratorul paginii a preferat să îmi blocheze accesul la pagină și să îmi șteargă commentariile. Consider că această acțiune este una care nu le aduce faimă și susțin ideile conform cărora aceștia o să promoveze politici extrem de restrictive, homofobe – care mai departe o să dea naștere altor forme de discriminare a minorităților.
Am vrut să aflu și părerea lor, pentru că până la urmă jurnalismul presupune și acest lucru, iar din acest motiv, am ales să îmi public întrebările trimise acestora pe adresa oficială (contact@coalitiapentrufamilie.ro). Sunt foarte curios dacă o să primesc răspuns. Mai jos aveți lista de întrebări adresate Coaliției pentru Familie. Dacă aceștia nu o să îmi răspundă este foarte clar că temerile și acuzațiile conform cărora această asociație este doar un mecanism de manipulare electorală sunt reale și că ei se bazează pe naționalismul excesiv al românilor și al valorilor rigide care încă își mai au locul în societatea noastră.
Am vrut să aflu și părerea lor, pentru că până la urmă jurnalismul presupune și acest lucru, iar din acest motiv, am ales să îmi public întrebările trimise acestora pe adresa oficială (contact@coalitiapentrufamilie.ro). Sunt foarte curios dacă o să primesc răspuns. Mai jos aveți lista de întrebări adresate Coaliției pentru Familie. Dacă aceștia nu o să îmi răspundă este foarte clar că temerile și acuzațiile conform cărora această asociație este doar un mecanism de manipulare electorală sunt reale și că ei se bazează pe naționalismul excesiv al românilor și al valorilor rigide care încă își mai au locul în societatea noastră.
1. Ce le puteți spune celor care sunt de părere că prin politicile publice promovate de dumneavoastră – în speță cea referitoare la familia tradițională – îndepărtează România de la traseul valoric european unde în multe state căsătoria civilă între două persoane de același sex este permisă?
2. Credeți că militarea pentru tradițional este o opțiune bună, în contextul în care unul din barometrele UE ne arată că 55% din bărbații din România consideră că relațiile sexuale fără consimțământul femeii sunt uneori justificate, iar discriminarea femeilor este o constantă în România?
3. Ce le spuneți celor care sunt de părere că promovarea acestor politici stricte o să ducă pe termen lung la limitarea libertățiilor altor grupuri sociale minoritare sau grupuri religioase minoritare?
4. De ce le-a fost limitat accesul la liberă exprimare pe pagina de Facebook oficială a Coaliției pentru Familie unor utilizatori, în contextul în care aceștia nu foloseau injurii?
5. În aceast context – ce le puteți spune celor care sunt de părere că promovarea acestor practici (interzicerea liberei exprimări) sunt semne care arată că politicile propuse pe viitor o să fie restrictive și o să ducă la o societate în care minoritățile sunt persecutate, iar libera exprimare nu o să existe?
6. „Statutul căsătoriei să fie întărit prin nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul („uniunile civile”). – politicile publice promovate de Europa în ultimele decenii au dus spre o liberalizare a acestor aspecte – statul nu poate condiționa ajutorul social atâta vreme cât se plătesc taxe, iar decizia căsătoriei este strict una personală care nu poate fi impusă. Cum o să aducă un bine acest punct de pe agenda dumneavoastră când toate eurobarometrele și studiile statistice arată că această scădere a natalității și a căsătoriilor din România este datorată în principal nivelului de trai?
7. Cum arată unul din chestionarele folosite pentru strângerea celor trei milioane de semnături și care era textul folosit pe acest chestionar pentru descrierea inițiativei? Pot primi o copie în format electronic?
8. Credeți că aceasta este cea mai mare problemă a României din punct de vedere social? De ce nu s-a început o campanie pentru familiile incomplete, cu părinți forțați să plece în alte țări din cauza lipsei de alternative pe plan național?
9. Pe acest considerent, acești copii sunt uneori crescuți de mamă și bunică sau de tată și bunic sau alte rude – sunt crescuți de tutori de același sex, iar fenomenul a căpătat amploare odată cu intrarea în UE. Nu reprezintă această situație o deviație de la tradițiile promovate de dumneavoastră? Una mai veche decât infima comunitate gay din România.
10. Sunteți de părere că promovarea acestor tipuri de politici o să ne apropie pe termen lung mai mult de Moscova decât de Bruxelles în contextul în care asistăm la tensiuni pe plan extern fără precedent în ultimii ani?
11. Care sunt planurile de viitor ale Coaliției pentru Familie? O să mai existe și după alegerile Parlamentare în eventualitatea în care PSD-ul pierde majoritatea? Această întrebare vine pe fondul numeroaselor similitudini în valorile promovate de către cele două entități și declarații ale liderilor politici.