Lumea de mâine

0 911

Un text foarte puţin cunoscut al unui mare muzician român

George Enescu, Lumea de mâine, „Democraţia”, nr. 21, 25 martie 1945 (fragmente)

Visul şi fantezia mi le-am exprimat în muzică. Numai aici mă regăsesc şi mă revelez; numai aici trăiesc în libertate, nestingherit. Tot ceea ce fac pe planul vieţii zilnice nu are alt scop decât să-mi pregătească această evadare. Văzut din afară, sunt, prin urmare, foarte burghez, din nevoi de comoditate. (…) Iată, în această privinţă, exemplul aventurierilor şi al celor ce trăiesc în afară de lege. Viaţa lor e, desigur, pasionantă.

Dar toată rezerva lor de energie, toată vitalitatea lor este captată de efortul de a se adapta la condiţiile mereu neprevăzute ale existenţei lor zbuciumate. Cu mine se petrece exact contrariul. Mă sustrag vicisitudinilor şi evenimentelor vieţii, pentru a putea lucre cât mai mult cu putinţă. Poate că te voi decepţiona, surâde maestrul: e o poziţie foarte burgheză pe care ţi-o înfăţişez aici. Morala este comoditate, iar plăcerea se confundă cu utilitarismul.

(…) Nu pot săvârşi acţiuni care să fie contrare convingerilor mele, artistice sau de altă natură; nu accept să fac lucruri potrivnice unor anumite norme; nu îngădui să mi se facă dojeni pe plan moral şi, fireşte, fac tot ce-mi stă în putinţă, prin faptele mele, ca să nu le prilejuiesc. Nu-mi place să arunc piatra și nu-mi place nici să mi se arunce. (…). Odinioară am iubit viaţa, am iubit oamenii şi manifestările lor. Am căutat, în măsura putinţei, să mă cufund în palpitul existenţei din jur. Participam la ea. Dar de la trecutul război omenirea a luat o călăuzire care este departe de ceea ce cred că trebuie să fie cu adevărat adevărata fizionomie a lumii.

Mă ofensează în lumea de acum partea materială, brutală şi chiar sportivă. În loc ca echilibrul corporal şi sănătatea să fie un mijloc pentru a ajunge la seninătate, grija de corp a devenit preponderentă. Observ o nevoie de cheltuire brutală a forţei şi o neglijare a părţii morale, a bunătăţii şi a inteligenţei din om. Acum oamenii sunt inferiori animalelor; acestea au cel puţin anumite calităţi de instinct, care lipsesc semenilor noştri. De la trecutul război, am început, prin urmare, să mă depărtez sufleteşte de oameni. Pentru mine omenirea a degenerat, moralmente vorbind, în beneficiul afirmării fizice. Si astfel am ajuns la război.

Lumea de acum trăieşte fără ideal, fireşte, cu cîteva excepţii.Nu mai sînt de acord cu omul. Chiar în artă, chiar în muzică, armonia care împacă şi care poate îmblânzi, încredinţa celor vechi, şi fiarele, a dispărut. Legenda lui Orfeu este uitată! Lumea de astăzi este agresivă. Nu se aud decât marşuri militare, zgomote de maşini, de oţel, uruituri de motoare. (…) Unde este adevărata adâncime a artei, lirismul? Este ridiculizat sau considerat ca nedemn de a face parte dintre lucrurile care pot fi respectate”. (…)

Sălbăticirea lumii se poate măsura şi din dispariţia politeţii. Câţi domni se ridică de pe scaun în tramvai, pentru a ceda locul unei doamne?

(…) Acum, în războiul acesta, s-au omorît femei şi copii, oameni bătrâni şi infirmi. Mai rău ca în timpul barbariei primitive.

Din această cauză nu trăiesc în lume. Ci înlăuntrul visului meu… dincolo de toţi oamenii şi dacă vrei împotriva tuturor… (…)

Sînt un om religios, dar ascund faptul. Repudiez ostentaţia. Credinciosul nu are nevoie de îndemnurile raţiunii. Ca şi în actul creaţiei, introducerea raţiunii anulează forţa pe care o dă credinţa. Nu vreau şi nu pot. Crezi pentru că vrei să crezi. Trebuie să fii sincer cu tine însuţi. Scepticii sunt în realitate victimele unei iluzii. Rictusul permanent, denigrarea sistematică sunt poze care înşeală în primul rând pe cei care le practică. (…)

Cum va fi lumea de mîine?

Nu sunt profet. Cred totuşi că printr-o lege a naturii, pe care am putea-o numi lege a reacţiunii, din pustiirea morală de astăzi se va naşte o nouă credinţă în demnitatea omului. Eu nădăjduiesc. S-ar putea, desigur, ca alţi nori să se abată asupra Europei sau a lumii. Nu putem şti nimic, dar avem putinţa, dacă nu datoria, de a crede. Eu, ca artist, sunt un a-politic. Sînt omul artei mele. Cred în creaţie, dar cred şi în om. Si aceasta îmi dă putere să nădăjduiesc.

GEORGE ENESCU

(„Democraţia“, 25 martie 1945)

Leave A Reply

Your email address will not be published.