Roaming la tarife naționale în U.E. și în Spațiul Economic European, din 15 iunie

0 453

Începând cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile și datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) și tărilor din Spațiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naționale incluse. După epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei rețele, dar în limitele unei utilizări rezonabile. Se realizează astfel trecerea completă la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în țările UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE).

Cine are dreptul să beneficieze de „Roam like at home”

Noile condiții se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achiziționate atât înainte de 15 iunie 2017, cât și după această dată. Pentru a beneficia de „Roam like at home” clienții existenți nu trebuie să-și achiziționeze un nou plan tarifar sau să își reînnoiască abonamentul în vigoare.

De „Roam like at home” nu vor beneficia clienții care aleg în mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming în UE/SEE. Totuși, clienții care au făcut o astfel de alegere au dreptul să revină la „Roam like at home” fără niciun cost suplimentar.

Cum se tarifează consumul în roaming în UE/SEE

  1. Apelurile și SMS-urile:

Începând cu data de 15 iunie 2017, apelurile (minutele) efectuate și SMS-urile trimise în roaming, către orice destinație din UE/SEE (inclusiv către orice număr de telefon din România) se scad, până la epuizarea lor, din minutele și SMS-urile naționale incluse, după care se aplică tarifele din România, pentru traficul în afara propriei rețele.

Apelurile și SMS-urile primite în roaming în UE/SEE sunt gratuite.

  1. Internet – datele (MB/GB):

Ca regulă generală, datele (MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se scad, până la epuizarea lor, din datele naționale incluse, după care se aplică tarifele din România.

Totuși, în cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fără TVA.

Posibile excepții de la tarifarea unitară în UE/SEE

Furnizorii care nu sunt în măsură să susțină comercial furnizarea „Roam like at home” pot solicita și pot fi autorizați de autoritatea națională de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor o suprataxă în plus față de tarifele naționale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming în UE/SEE.

Cum va fi prevenit consumul abuziv sau anormal în roaming în UE/SEE

Pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a roaming-ului în UE/SEE, adică folosirea în alte scopuri decât pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu utilizarea permanentă în UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politică de utilizare rezonabilă a acestui serviciu.

Clienților care depășesc utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, în plus față de tarifele naționale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depăși un anumit plafon.

Condițiile de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE trebuie descrise, în mod detaliat, în contractele dintre furnizori și clienți.

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal în următoarele situații:

  • dacă un utilizator nu prezintă, la cererea furnizorilor, o dovadă privind reședința obișnuită sau existența unor legături stabile cu România;
  • dacă, într-o perioadă de monitorizare de cel puțin 4 luni, se înregistrează, pe o anumită cartelă SIM, în mod cumulativ atât consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cât și prezență (conectare la rețea) mai mare în roaming în UE/SEE față de nivelul național;
  • dacă o cartelă SIM înregistrează o lungă perioadă de inactivitate și poate fi asociată unei utilizări preponderente sau chiar exclusiv în roaming în UE/SEE;
  • dacă un utilizator a cumpărat și utilizat succesiv în roaming în UE/SEE mai multe cartele SIM de la același furnizor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.