Trenul electric de epocă supranumit de localnicii arădeni „Săgeata Verde” a fost scos duminică din depou și pus la dispoziția turiștilor care au dorit să călătorească pe traseul Arad-Ghioroc și să viziteze obiectivele turistice din această comună.
Trenul va face curse duminicale regulate, cu caracter turistic, pe acest traseu.
Vagonul automotor, renovat la SC Astra Vagoane Călători SA Arad, a plecat din cartierul Micălaca al municipiului Arad, făcând scurte opriri în localitățile Mândruloc și Sâmbăteni, la fiecare oprire turiștilor fiindu-le prezentate scurte programe artistice de către tineri artiști din localitățile respective.
Săgeata Verde, sau trenul electric, cum îi mai spuneau cei care au călătorit cu ea, a făcut prima cursă pe 1 decembrie 1906. În vremea aceea nu era încă verde și nu era nici măcar tren electric în adevăratul sens al cuvântului.
Construcția căii ferate cu ecartament metric Arad – Podgoria a început pe data de 11 decembrie 1905. Lucrarea a fost finanțată atât din foduri publice cât și private. Linia a intrat prima oară în probe pe 18 noiembrie 1906. După încă o rundă de încercări care au avut loc pe 30 noiembrie, inspectorii veniți de la Budapesta și-au dat acordul ca aceasta să fie deschisă publicului, ceea ce s-a și întâmplat o zi mai târziu.
La momentul deschiderii circulației, linia Arad – Podgoria avea o lungime totală de 58,3 kilometri. Traseul era împărțit în trei sectoare: Arad – Ghioroc, în lungime de 22,3 kilometri, Ghioroc – Pâncota, de 22,2 kilometri și Ghioroc – Radna, lung de 13,9 kilometri.
Lucrarea a fost realizată de firma Henning, Hartwich & Co. din Berlin care pe lângă construcția propriu-zisă a căii de rulare s-a ocupat și de dotarea ei cu material rulant. Primul proprietar al liniei a fost societatea „Căile Ferate Motrice de Interes Local Arad – Podgoria S.A.” care avea ca acționari oameni de afaceri din Arad și Budapesta, persoane fizice dar și Primării ale localităților incluse în traseu.
Lucrările de electrificare au început în anul 1911 și s-au încheiat în 1913, când pe 4 aprilie linia a fost inspectată de către Comisia Superioară a Ministerului Comerțului din Ungaria. Șase zile mai târziu, pe 10 aprilie 1913, odată cu plecarea din Arad a primului tren cu călători, linia cu ecartament de 1000 de mm Arad – Podgoria devenea a opta cale ferată electrificată din lume și prima din estul Europei.
După Primul Război Mondial odată cu alipirea zonei din jurul Aradului la România, linia Arad – Podgoria apare înregistrată ca fiind administrată de ”Societatea Anonimă a Căilor Ferate Electrice Arad – Podgoria”, o structură privată aflată în subordinea Direcției Căilor Ferate Particulare din Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor de la București.
Informațiile despre linie și exploatarea ei în această vreme sunt date de evidențele contabile ale societății care cuantifică un important număr de călători și mărfuri transportate pe această linie. În jurul anului 1934 este efectuată o reparație capitală a liniei. În rest, automotoarele Ganz funcționau bine și nu au necesitat investiții majore. Nu același lucru poate fi spus despre vechile vagoane remorcă care au fost trimise din ce în ce mai des la raparații în remizele proprii din dotarea liniei. Până în 1935, în mai multe etape, stația de redresare de la Ghioroc este modernizată. Este instalat un redresor nou, cu vapori de mercur, marca BBC care va rămâne în funcțiune până în 1991.
Din fericire cel de-al Doilea Război Mondial nu a venit cu distrugeri pentru linia Arad – Podgoria. Schimbările politice din România din această perioadă vor avea însă un impact major asupra liniei care în primii ani după război va trece în proprietatea Statului Român.
Calea ferată locală Arad – Podgoria a fost naționalizată și trecută în patrimoniul Căilor Ferate Române (CFR) în 1948 (19 iunie).
În prezent șinele mai sunt vizibile prinse în asfalt în locul în care linia ”Săgeții Verzi” traversa drumul. La fel, mai pot fi văzuți și câțiva stâlpi ai liniei de curent. Până la Ghioroc linia există în continuare și constituie singura linie de tramvai extraurban care mai este exploatată în prezent în România. Pentru câțiva lei, cât costă un bilet, puteți face o plimbare pe traseul istoric. Merită!
