Să Re-descoperim și să Povestim Clujul

0 203

Asociația Vechiul Cluj organizează un nou tur ghidat al Clujului în acest sezon al proiectului Re-descoperim Cluj. Ghid în acest tur, care poartă titlul Calea Moților și Strada Clinicilor, va fi domnul profesor Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, care ne va prezenta obiectivele din așa numita zonă medicală a Clujului. Turul ghidat se va desfășura sâmbătă, 1 iulie 2017, cu începere de la ora 11:00. Punctul de întâlnire va fi pe Calea Moților, vis-a-vis de Primărie. Punctul terminus al turului va fi Strada Potaissa unde, de la ora 16, Asociația Vechiul Cluj organizează o nouă întâlnire în acest sezon de Povești despre Cluj. Aceasta poartă titlul Clujeni de altădată și îi are ca invitați pe domnii Mihai Florin Hasan și Mihai Armanca. Aceștia vor discuta despre Proscriși și infractori în Clujul medieval și Acțiuni civice în Mănășturul de ieri și de azi.

Proiectele Re-descoperim Clujul și Povești despre Cluj se află la a doua ediție respectiv a patra ediție și sunt realizate cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj. Aceste evenimente se vor desfășura în cadrul ONGFest Civic Break Cluj-Napoca.

Leave A Reply

Your email address will not be published.