Copaci rupți și locuințe inundate, în urma fenomenelor meteo de duminică noaptea

0 187

Mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, un acoperiș a fost avariat și două locuințe au fost inundate, pagubele fiind înregistrate în cinci județe din țară și în municipiul București, în urma fenomenelor meteorologice manifestate sub formă de vijelii, grindină și ploi duminică noaptea, informează IGSU.

Nu au fost semnalate persoane în dificultate sau alte probleme deosebite din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit IGSU, în București, un copac a căzut pe carosabil, iar patru au fost doborâți de vânt pe șase autoturisme.

În Dâmbovița, localitatea Tărtășești, un copac a fost rupt și a căzut pe carosabil, în Dolj, în municipiul Craiova — doi pomi au fost rupți de vânt, iar în localitatea Melinescu, un copac a căzut pe carosabil.

În municipiul Giurgiu, un acoperiș a fost avariat din cauza vântului, iar în localitatea Oncești trei copaci au fost doborâți de vânt pe carosabil.

În municipiul Târgu Jiu (Gorj), un subsol a fost inundat. De asemenea, în Teleorman o locuință a fost inundată, în municipiul Turnu Măgurele, iar în orașul Videle o casă a fost lovită de trăsnet.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică au fost semnalate avarii în patru localități din județele aflate sub incidența avertizărilor meteo, iar echipe specializate acționează în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.

IGSU recomandă, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, ca parcarea autoturismelor să se realizeze în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate. Totodată, se recomandă adăpostirea în locuințe sau alte spații care asigură protecția, precum și deconectarea aparaturii casnice de la curentul electric.

Evoluția situației operative este permanent monitorizată, fiind asigurată intervenția rapidă pentru înlăturarea urmărilor fenomenelor meteorologice periculoase.

Leave A Reply

Your email address will not be published.