17 iulie, pomenirea Sfintei Marei Mucenițe Marina
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.
Aceasta sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui Edisie, popa idolesc. Și după ce a murit mama ei, a dat-o tatăl său pe seama unei femei; făcându-se ea de 12 ani, se ruga să învețe credința creștinilor, și a învățat-o de la crestinii ce erau din acel sat.
Iar când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârșeașcă lupta muceniciei. Dacă a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a băgat-o în temniță. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecată sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusețile ei. Si, întrebând-o de unde este și cum îi este numele, ea zise: „Marina mă cheamă, născută si crescuta în Pisidia; și cred în numele Domnului meu”.
De aceea, nevrând ea a se lepăda de Hristos, a poruncit și a fost bătută cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pământul de sângele ei; apoi au băgat-o în temniță. Și s-a facut cutremur mare, încât se cutremura temnița, si iata a iesit dintr-o parte a temniței un balaur șuierând tare, si târându-se, parea că vărsa foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu.
Atunci acel groaznic balaur s-a prefăcut arătându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de păr și găsind un ciocan, l-a bătut pe cap și peste spinare până l-a slăbit. După aceasta, fiind adusa sfânta la a doua cercetare si rămânând tare în credinta lui Hristos, a fost supusă la multe chinuri pe care rabdându-le, ighemonul cu mânie i-a tăiat capul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinților Mucenici Sperat și Veroniche.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Eufrasie, episcopul Ienopolei, care cu pace s-a săvârsit.