25 august, aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu
După sfârşitul mucenicesc al Sfântului Apostol Vartolomeu, care a suferit de la pagini pentru Hristos în Alvana, cetatea Armeniei celei mari, credincioşii, luând cinstitul lui trup, l-au pus într-o raclă de plumb şi l-au dus într-aceeaşi cetate. De la moaştele apostolului se făceau multe minuni, dându-se tămăduire bolnavilor. Pentru aceea, mulţi din cei necredincioşi se întorceau la Hristos. Iar slujitorii diavoleşti, popii cei necuraţi şi chinuitorii, auzind şi văzând cu ochii minunile acelea, nu numai puterile lui Dumnezeu nu le cunoşteau, dar se şi miniau asupra cinstitelor moaşte ale apostolului, necăjindu-se în inimile lor.
Deci, adunându-se cu vrăjmăşie şi cu mânie, au luat racla de plumb în care erau puse moaştele şi au aruncat-o în mare, socotind să le scufunde în adâncul mării. Ei au aruncat încă şi alte patru racle cu moaştele altor sfinţi mucenici, ale lui Papian, Luchian, Grigorie şi Acachie. Dar, în loc ca raclele acelea să se afunde în adânc, ele au plutit ca nişte luntre, mergând astfel pe deasupra apei şi purtând comorile cele fără de preţ în ele; mai ales racla apostolului fiind de plumb, stătea neafundată în apă, mai presus de fire. Acea raclă se făcuse uşoară şi, ca o corabie purtându-se cu a lui Dumnezeu puternică îndreptare, înota pe mare în mijlocul raclelor muceniceşti, pentru că, spre cinstea Apostolului Bartolomeu, două erau de-a dreapta şi două de-a stânga.
Deci, raclele acelea mergând cu minunată înotare, s-au în-dreptat spre Bosforul Traciei, la Propontis, şi au trecut strâmtoarea Helespontului; apoi, trecând marea Egee şi Ionică, au ajuns în Sicilia, şi, lăsând Siracusa în stânga, au plecat spre apus şi au ajuns la insulele Lipăr. Acolo a stat racla apostolului, iar raclele celorlalţi sfinţi mucenici, petrecând pe apostol la Lipăr, l-au lăsat şi s-au despărţit, unde i-a poruncit voinţa dumnezeiască fiecăreia să meargă sau să stea. Racla lui Papian a plecat în Sicilia; a lui Luchian, în Meşina; a lui Grigorie, în Calabria; iar a lui Acachie, în Ascalon, cetate care se numeşte astfel. Despre toate acestea s-a făcut descoperire de la Dumnezeu lui Agaton, episcopul insulei Liparului; iar el cu clerul şi poporul, mergând la malul mării şi aflând acolo racla cu moaştele apostolului, s-au umplut cu toţii de bucurie şi au grăit: „O, Lipare, de unde ţi-a venit ţie o bogăţie ca aceasta? Cu adevărat că te-ai mărit şi te-ai proslăvit acum; deci, dănţuieşte acum şi saltă, primind în mâinile tale pe acest mare folositor al tău, care te cercetează pe tine, şi pe mijlocitorul cel către Dumnezeu!” Apoi a strigat către dânsul: „Bine ai venit la noi, apostole al lui Hristos!”
Deci, toţi se minunau şi preamăreau puterea lui Dumnezeu, cum racla aceea de plumb cu moaştele sfântului nu s-au afundat în apă, ci mai uşoară decât luntrea a venit la dânşii o cale atât de lungă, înotând pe mare, nu cu mâna omenească, ci ocîrmuindu-se de dumnezeiasca putere. Apoi, luând racla aceea cu moaştele, au dus-o în biserică cu cântare de psalmi şi cu dănţuire, şi a curs mir din sfintele moaşte ale apostolului, prin care se tămăduiau bolile cele nevindecate. Aceste cinstite moaşte au petrecut în insula aceea mulţi ani, până la împărăţia lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. Iar în zilele lui, cu voia lui Dumnezeu şi pentru păcatele oamenilor, agarenii au prădat insula Liparului. Iar un boier din cetatea Vinenda, anume Sicard, care de demult auzise de minunile apostolului, din credinţa cea fierbinte către sfântul, a chemat din cetatea Amanfiei nişte oameni corăbieri şi, făgăduindu-le că le va da lor averi îndestulate, i-a rugat să meargă cu corabia la insula Liparului, ca de acolo să aducă la dânsul comoara aceea sfânta cu moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu.
Plecând ei cu corabia şi ajungând la insula aceea, au luat acea dorită bogăţie duhovnicească şi s-au întors la locul lor. Iar când boierul Sicard a fost înştiinţat despre moaştele sfântului, că se apropiau de dânşii, a ieşit întru întâmpinare cu episcopul şi cu mulţime de popor cu corăbiile pe mare şi, primind cu bucurie pe apostolul lui Hristos, l-au dus cu cinste în cetatea Venenda, şi, punându-l în biserica cea mare, i-a aşezat praznic luminos. Din acea vreme se prăznuieşte aducerea cinstitelor moaşte ale acestui sfânt apostol, în ziua a douăzeci şi cincea a lunii august; zi în care cinstitele lui moaşte au fost aduse în Venenda. De la ele se dau multe tămăduiri de toate neputinţele, cu rugăciunile apostolului şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos.