16 octombrie, Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

0 395

Mucenicul Tău, Doamne, Longhin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Evanghelia Zilei

În vremea aceea, venind la locul numit Golgota, care înseamnă: locul Căpăţânii, ostaşii I-au dat lui Iisus să bea vin amestecat cu fiere, dar, gustând, nu a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Sale, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: au împărţit hainele Mele loru-şi, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Apoi ostaşii au stat jos şi-L păzeau acolo.

Iar deasupra capului I-au pus vina Sa scrisă: Acesta este Iisus, împăratul iudeilor. Tot atunci au răstignit împreună cu Dânsul doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa. Iar trecătorii îşi băteau joc de El, clătinând capetele lor şi zicând: Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi. Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce.

Asemenea şi căpeteniile preoţilor împreună cu cărturarii şi cu bătrânii îşi băteau şi ei joc de Dânsul şi ziceau: pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să se mântuiască? Dacă este împăratul lui Israel, să se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum, dacă-L iubeşte; căci a zis: sunt Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi chip îl ocărau şi tâlharii cei răstigniţi împreună cu Dânsul. Dar, de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Însă unii dintre cei care stăteau acolo, auzind acestea, ziceau: pe Ilie îl strigă Acesta.

Şi îndată unul dintre ei, alergând şi luând un burete, l-a umplut cu oţet şi, punându-l într-o trestie, I-a dat să bea. Iar ceilalţi ziceau: lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. Dar Iisus, strigând încă odată cu glas mare, şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos, iar pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat; şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei care păzeau împreună cu el pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s-au întâmplat, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Omul acesta.

Leave A Reply

Your email address will not be published.