Contractele de tipul „Maxicredit cu ipoteca pentru nevoi personale” au fost încheiate de către B.C.R. cu varii clienți în epoca “de aur“ a creditării destinate nevoilor personale (2006-2009) într-un număr de pana la 100.000 de exemplare. Acest tip de contract, existent și în prezent, este destinat satisfacerii unor nevoi personale (de consum) și ca atare, se încadrează în prevederile Legii creditului de consum (Legea 289/2004) în ceea ce privește obligativitatea informării clientului privitor la contraprestația – suma totala de achitat de către client pentru suma împrumutată – aspect avut în vedere de către ANPC, după cum veți sesiza citind și următoarele materiale PublicNewsFM, anchete care vor conține în detaliu cazuri dezbătute în instanțele din România.
Aceasta obligație esențială de stabilire clară a contraprestației împrumutatului pentru suma pusă la dispoziție de bancă și a informării clientului în vederea obținerii consimțământului său, exista atât la momentul încheierii contractului de credit, cât și pe parcursul derulării acestuia. În cadrul acestui tip de contract, există o clauză specială care desemnează graficul de rambursare ca și parte integrantă din contract, ceea ce arată că această obligație a băncii nu este numai una legală ci și una contractuală și este obligatorie începând cu momentul încheierii contractului.
Foarte important de menționat este faptul că acest contract este garantat prin ipoteca imobiliară, ceea ce presupune că anterior încheierii contractului de credit, clientul împrumutat avea obligația de a constitui în favoarea băncii o ipoteca imobiliară cu o valoare reală de piață de minim 130-150% din valoarea sumei împrumutate. Prin aceasta ipoteca, banca avea acoperire pentru suma pusa la dispoziție împrumutatului încă de la momentul semnării contractului având chiar și o marjă de siguranță substanțială.
Dobânda de pe ”pereții” sediilor BCR
Cea mai controversata clauza contractuală este fără îndoiala clauza de dobândă de la art. 5 din contract. Prin această clauză, împrumutatul a încheiat cu banca un contract cu dobândă mixtă, constantă pe primele 12 luni contractuale și variabilă ulterior. Dobânda variabila este formata din dobânda de referința afișată la sediile B.C.R. la care se adaugă o marja fixă. Prin ambiguitatea clauzei de dobândă de la art. 5, în ceea ce privește forma variabilă, banca a interpretat contractul în sensul în care, ulterior perioadei de dobândă constantă, împrumutatul și-a exprimat consimțământul “în alb” pentru dobânda aplicată contractual, banca informând clientul despre nivelul de dobândă variabilă, prin afișare pe “ peretele” instituției. Coroborat cu alte clauze contractuale, aceasta are ca și consecință consimțământul automat al împrumutatului asupra nivelului de dobândă afișat pe “peretele” instituției în caz de nedenunțare într-un termen mai scurt decât cel legal (30 zile). B.C.R. avea obligația de a asigura corecta informare a clienților și obținerea consimțământului acestora cu privire la cuantumul contraprestației pe care împrumutatul o avea de achitat pentru punerea la dispoziție a sumei împrumutate, la momentul semnării contractului, atât din punct de vedere al faptului că este vorba despre un contract destinat consumatorului persoană fizică, cât și datorită garantării lui prin ipoteca imobiliară.
Ce nu a făcut BCR-ul
Calculul obligațiilor de plată contractuale, respectiv al graficului de rambursare (parte integrantă din contract) trebuia să fie făcut la momentul semnării contractului cu dobânda mixtă contractuală, respectiv cu dobânda constantă și mai redusă pe primele 12 luni contractuale și cu dobândă variabilă ulterior începând cu a 13-a lună contractuală. B.C.R. a eliberat (în cazul în care a fost eliberat, pentru că există cazuri în care graficul de rambursare lipsește cu desăvârșire) la momentul semnării contractului, graficul de rambursare parte integrantă din contract, calculat cu dobânda constantă pe toata durata contractuală ceea ce corespunde unui grafic eliberat pentru un contract cu dobândă constantă pe toata durata contractuală. Un asemenea grafic de rambursare nu este graficul de rambursare parte integrantă din contract, grafic care ar fi trebuit eliberat la semnarea contractului Maxicredit cu ipotecă pentru nevoi personale cu dobânda contractuală mixtă, constantă pe primele 12 luni contractuale și variabilă ulterior, și nu reflectă obligația de plată reală a clientului la momentul semnării contractului calculată pe toata durata contractuală.
La această concluzie s-a ajuns prin analiza mai multor contracte de credit – Maxicredit cu ipotecă pentru nevoi personale – emise de B.C.R. în perioada menționată, în urma mai multor discuții purtate cu avocați reprezentând inclusiv clienți aflați în litigiu cu banca și persoane implicate în activitatea bancară, prin analiza contractelor încheiate de bancă cu clienții ei, prin studierea arhivelor unor publicații online economice și prin analiza forumurilor dedicate acestui subiect.
Importanța graficului de rambursare
Eliberarea corectă a graficului de rambursare ar fi asigurat aducerea la cunoștința împrumutatului a nivelului dobânzii variabile pe care banca dorea să îl aplice în contract la calculul obligațiilor de plată încă de la începutul contractului astfel încât împrumutatul ar fi putut să știe care va fi povara lunară a plăților pe care le are de efectuat după trecerea primelor luni de dobândă constantă. În aceste condiții, împrumutatul ar fi fost îndreptățit să întrebe banca care este suportul/formula de calcul a dobânzii variabile afișate pe “peretele” instituției de credit, iar banca ar fi trebuit să explice mecanismul formării prețului contractului astfel încât clientul devenea conștient de faptul că banca poate modifica unilateral prețul. În fapt, graficul de rambursare este parte integrantă din contract și semnifică prețul pe care clientul băncii îl are de achitat pentru suma împrumutată de la bancă, mai exact suma totală de rambursat precum și eșalonarea lunară cu referință exactă a sumelor și termenului de scadență.
Au fost sau nu prejudiciați clienții băncii?
Contraprestația împrumutatului pentru suma primită prin contractul de credit este un element esențial al relației contractuale și reprezintă de fapt valoarea totală plătibilă de către consumator, pe care clientul trebuie să o achite pentru suma împrumutată. Clientul, ajuns captiv în contractul de credit bancar garantat cu ipoteca de valoare simțitor mai mare decât suma împrumutată, este nevoit să accepte un mod de calcul al obligațiilor de care nu a știut la semnarea contractului și pentru care banca nu îi mai solicita consimțământul ulterior pe parcursul derulării contractului. Prejudiciul potențial adus clientului în această situație este tocmai diferența între suma împrumutată și valoarea de piață a garanției, banca profitând de situație și încercând să se prevaleze de clauze contractuale neexplicate suficient pentru a intra în posesia unor sume de bani sub forma de dobânzi și comisioane mai mult sau mai puțin legale. În cazul neachitării sumei solicitate de către bancă, clientul ajunge în situația de a fi executat silit și de a pierde un bun mult mai valoros decât suma împrumutată de bancă, fără ca vreodată să își fi exprimat consimțământul în scris privitor la suma solicitata de bancă. Calculul nereal al valorii totale plătibile de către consumator în temeiul contractului la momentul semnării contractului are influență și asupra modului de calcul al valorii DAE (dobânda anuală efectivă) înscrisă în contract dar, în același timp, influențează și încadrarea în politica de prudențialitate impusă de către banca centrala (BNR). Astfel, în situația în care, partea care se obligă (împrumutatul), și-a îndeplinit îndatorirea de a garanta suma împrumutată în proporție de 130-150% prin bunul adus garanție, în timp ce B.C.R. nu a procedat la executarea propriilor obligații – lipsa prețului la încheierea contractului într-un contract oneros prin nestabilirea lui de către creditor și existența unor prevederi contractuale care permit modificarea unilaterala a prețului ulterior încheierii contractului fără consimțământ (doar prin afișarea dobânzii variabile) – pun problema îmbogățirii fără justa cauza din partea băncii și a nulității contractului astfel încheiat.
Î.C.C.J. a decis: ”Clauza de dobândă variabilă este abuzivă”
”Magistraţii de la ÎCCJ au declarat ca abuzivă clauza BCR prin care banca are dreptul să calculeze „discreţionar” dobânda creditului, în temeiul legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Prima decizia a venit în cazul Munteanu, dosarul 17947/3/2011, un litigiu pornit în martie 2011 la Tribunalul Bucureşti. Clientul BCR, beneficiarul unui credit imobiliar din 2008, a cerut instanţei să constate ca fiind abuzive mai multe clauze din contract, care se referă la modul de calcul a dobânzii, la comisionul de administrare şi cel de acordare, precum şi la clauza care permite băncii să declare scadenţa anticipată a creditului dacă valoarea garanţiei scade sub cea de la momentul acordării împrumutului. În martie 2012, Tribunalul a dat doar parţial dreptate clientului, reprezentat de casa de avocatură Piperea şi Asociaţii. A dispus eliminarea comisioanelor şi restituirea sumelor aferente, dar nu s-a atins de clauza de dobândă. Decizia a fost atacată cu apel de ambele părţi, şi Curtea de Apel a dat dreptate întru totul clientului în noiembrie 2012, când a dispus şi modificarea clauzei de dobândă”, conform siteului online economica.net.
Rezoluția Î.C.C.J. despre dobânda BCR arată astfel:
„În discuţie este ultima teză a acestei clauze care consfinţeşte caracterul său abuziv, de vreme ce dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreţionar de către bancă şi nu la indici de referinţă obiectivi verificabili şi care să ofere părţii posibilitatea de a înţelege mecanismul de formare al acestei dobânzi. În speţă, banca a exclus din mecanismul de formare al dobânzii criteriul obiectiv al pieţei financiare, stabilind un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare dând posibilitatea băncii ca, indiferent de creşterea sau diminuarea indicelui EURIBOR, dobânda să nu scadă niciodată, aceasta urmând a fi adoptată prin creşterea marjei fixe, operând astfel o ajustare automată care să menţină dobânda la nivelul dorit. Astfel, deşi indicele EURIBOR a scăzut de la momentul încheierii contractului fiind de 5% în anul 2008 şi ajungând la 0,6% în 2010, ratele calculate de către bancă nu au fost modificate în sensul diminuării lor astfel cum era firesc. Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza nefiind negociată direct cu intimatul consumator, au fost încălcate principiile bunei credinţe, creându-se astfel în detrimentul acestuia un semnificativ dezechilibru”.
