Puterea necredinței

0 150

Dacă ați fost atenți la Părintele vostru paroh atunci când vă citea Sfânta Evanghelie duminica trecută, ați observat că Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr începe cu un discurs despre lipsa virtuții milosteniei și se termină cu cel despre lipsa virtuții credinței. Am putea aranja exprimarea și sub altă formă: începe cu nemilostivirea și termină cu necredința.

Când a văzut bogatul din iad că pentru el însuși nu mai sunt speranțe, și-a îndreptat atenția spre frații săi: “Părinte Avraame, trimite-l pe Lazăr la frații mei, să le spună ce-i aici, ca să nu ajungă și ei în acest loc de chin”. Dar de ce a cerut el trimiterea lui Lazăr pe pământ? Pentru că în modul acesta își imagina bogatul că frații vor începe să creadă și crezând, vor fi mai milostivi față de alți săraci decât fusese el față de Lazăr! Se vede clar așadar că motorul, sufletul milei omenești, este credința în viața veșnică. Cine crede, dorește să scape de iad și în același timp dorește să ajungă la fericirea veșnică. Această credință îl motivează pe om să facă fapte bune, fapte de milostenie.

Avraam însă a răspuns cu severitate: “Au pe Moise și pe prooroci (adică Sfânta Scriptură); să asculte de ei”! Degeaba insistă bogatul, adăugând că o trimitere a săracului Lazăr, înviat din morți, la frații săi îi va trezi la credință.. Patriarhul Avraam este neînduplecat: “Dacă nu cred în Moise și în prooroci, NICI DACĂ AR ÎNVIA CINEVA DIN MORȚI NU VOR CREDE”!

Să fie oare o pură întâmplare faptul că după multe zile de la rostirea acestei pilde un alt Lazăr, cel din Betania, înviază cu adevărat din morți?.. Să fie o întâmplare faptul că în loc ca învierea lui Lazăr să stârnească credința în conaționalii Domnului, ea a stârnit mânie și înverșunare? Care a fost soarta lui Lazăr? “Și îl căutau pe Lazăr CA SĂ ÎL OMOARE”, ne spune Evanghelia! Care a fost soarta Celui Care l-a înviat pe Lazăr? L-au omorât! A avut dreptate Domnul? A avut!

Iubiți frați și surori în Domnul,
Acum două duminici am văzut-o pe “femeia cu scurgere de sânge” vindecându-se de boală prin credință.. Am auzit cuvintele blânde ale Domnului nostru Iisus Hristos: “Îndrăznește, fiică, CREDINȚA TA TE-A MÂNTUIT”! Duminica trecută am întâlnit situația opusă, adică necredința dusă până la iad.. Azi eu v-am amintit de necredința care îi mâna pe unii conaționali ai Domnului să-l ucidă pe “cel înviat a patra zi din morți” și pe Cel Care L-a înviat pe el.. Ne minunăm împreună de puterea celor două stări sufletești.. Credința care face minuni și necredința care naște monștri..

Nu avem credință? Mai întâi să ne oprim din hulirea celor sfinte. Nu înseamnă că dacă eu nu cred, lucrurile nu există! Trebuie să admit că eu NU AM PUTEREA CA SĂ CRED. Trebuie să cer această putere. “Doamne, eu nu cred. Dă-mi Tu lumina credinței, ca să pot crede”. Căci pe Dumnezeu nu ni-L pot descoperi “trupul și sângele”, zicea Domnul Hristos. Dumnezeu Se descoperă pe Sine Însuși. Tatăl Îl face cunoscut pe Fiul, Duhul Sfânt Îl face cunoscut pe Tatăl, Fiul ne grăiește despre Duhul-Mângâietorul. Și nimeni nu a cerut până astăzi credință și nu a primit-o apoi.
Dragii mei, meditați în liniște la aceste lucruri. Verificați-vă credința. Dacă veți descoperi că e puțină și nelucrătoare, nu mai pierdeți timpul : cereți, că “ORICINE CERE PRIMEȘTE”.

Așa să vă ajute Dumnezeu!

Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.