Prima slujire a unui Patriarh al României în mănăstirea Pokrovsky din Moscova

0 381

Aflat în capitala Rusiei cu prilejul centenarului restabilirii patriarhiei ruse, Patriarhul Daniel a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, unde se află moaștele Sfintei Matrona. Aceasta este prima slujire a unui Patriarh al României în așezământul monahal din Rusia.

Construcția Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului a început în anul 1635, în timpul țarului Mihail Federovici. După anul 1920 mănăstirea a fost închisă de regimul comunist și a fost redeschisă în data 24 noiembrie 1984 ca mănăstire de maici.

Duminica aceasta, alături de Părintele Patriarh Daniel au slujit:

  • IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei;
  • IPS Părinte Veniamin de Orenburg;
  • PS Irineu de Orsk și Gai.

De asemenea, dintre membrii delegației Bisericii Ortodoxe Române au slujit: Pr. Michael Tița, Consilier Patriarhal, Pr. Eugeniu Rogoti, Arhid. Maxim Țifiu, Consilier Eparhial, și diac. Ionuț Mavrichi de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a rostit o omilie la duminica a 26-a după Rusalii (conform calendarului iulian nerevizuit) în care se face referire la Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina.

În continuare, stavrofora Teofania, stereța așezământului monahal, a oferit Părintelui Patriarh Daniel o icoană reprezentând pe Sfânta Matrona din Moscova și un buchet de flori.

Patriarhul României a mulțumit maicii starețe pentru buna primire și ospitalitatea de care a dat dovadă.

Am fost primiți cu multă bucurie și ne-a oferit aceasta biserica pentru a sluji ierarhi români și ruși. Suntem deosebit de bucuroși că ne-am putut închina moaștelor sfintei Matrona care este cunoscuta în Moscova și în întreaga Rusie, a spus Preafericirea Sa.

Maica stareță și-a exprimat bucuria de a-l avea oaspete pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a subliniat importanța acestui moment prin prisma faptului că a fost prima liturghie din istorie oficiată de un Patriarh al României în locașul de cult din capitala Rusiei.

Suntem nespus de bucuroși sa vă avem astăzi în mănăstirea noastră unde se află moaștele sfintei Matrona. Pentru mine reprezintă o mare bucurie deoarece, pentru prima data în istoria așezământului monahal, Preafericirea Voastră în calitate de Patriarh al României ați slujit în mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Moscova. Suntem recunoscători că Patriarhul Moscovei a oferit binecuvântarea sa oficiați Sfânta Liturghie în mănăstirea noastră, a spus monahia Teofania.

Apoi, maica stareță a făcut referire la Sfânta Matrona ale cărui sfinte moaște se află în biserica moscovită. Ea a evidențiat evlavia și dragostea poporului rus față de cea care a văzut lumina zilei în satul Sebino, guberia Tula, pe care Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”.

Înainte începerea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu delegația Bisericii Ortodoxe Române, a adus cinstire moaștelor Sfintei Matrona.

Sfânta a trecut la cele veșnice în data de 2 mai 1952, iar în data de 8 martie 1998 trupul ei a fost găsit necuprins de stricăciune răspândind bună mireasmă. Moaștele sale au fost așezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. În data de 2 mai 1999, sfânta Matrona a fost canonizată, cultul său răspândindu-se apoi în lumea întreagă.


Patriarhul României participă, în perioada 2-5 decembrie 2017, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.

În cursul zilei de ieri, Părintele Patriarh Daniel a participat la ședința solemnă a Sinodului Arhieresc al Bisericii Rusiei. Preafericirea Sa a rostit în plenul ședinței cuvântul intitulat Comuniune fraternă și coresponsabilitate misionară. Aceasta este a doua vizită a Preafericitului Părinte Daniel în Patriarhia Rusiei de la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Patriarh Daniel a participat acum 9 ani, în 2008, la funeraliile Patriarhului Alexei al II-lea.

Leave A Reply

Your email address will not be published.