31 decembrie, Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)

0 223

Magii de la Răsărit, după ce s-auînchinat Domnului în Betleem, au fost călăuziți să se întoarcă la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger. Irod, împăratul cel nelegiuit, văzând că fusese înșelat de către magi, a plănuit să omoare toți copiii din Betleem, pentru a-L omorî și pe Pruncul Hristos. Dar Dumnezeu a văzut intenția lui Irod și a trimis pe îngerul Său la Iosif. Îngerul i-a apărut lui Iosif în vis și i-a poruncit să ia Pruncul și pe mama Lui și să fugă în Egipt. Iosif a făcut asta. Luând pe Pruncul Iisus și pe mama Lui, a plecat în Egipt, unde a stat până la moartea lui Irod (Matei 2, 13-15). Egiptul era un loc logic pentru a găsi refugiu, deoarece era în afara ținutului stăpânit de Regele Irod și, atât Egiptul, cât și Palestina făceau parte din Imperiul Roman, făcând călătoria între ele ușoară și relativ sigură.

Sfânta Scriptură nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar există unele relatări extra biblice care vorbesc despre aceasta, relatări pe care le consemnează Sfântul Nicolae Velimirovici.

Copacul locuit de un demon

Când Fecioara Preasfântă, cu Pruncul Divin și dreptul Iosif s-au apropiat de orașul Hermopolis (Cairo), au văzut un copac în fața porții cetății. Călătorii, obosiți de călătoria lor, se apropiau de acest copac pentru a se odihni o vreme, chiar dacă arborele era foarte înalt și nu oferea destulă umbră. Egiptenii numeau acest copac „Persea” și îl venerau ca pe un zeu, deoarece credeau că o divinitate era ascunsă în copac. În realitate, un duh rău locuia în el.

Cândfamilia sfântă s-a apropiat copac, copacul s-a scuturat violent și duhul cel rău, îngrozit de apropierea copilului Hristos, a fugit. Apoi copacul și-a aplecat vârful până la pământ și s-a închinat Creatorului său ca o făptură rațională. Din acea zi, copacul a primit puteri miraculoase de la Hristos Domnul, de a vindeca orice infirmitate a oamenilor.

Idolii se prăbușesc

ProfețiiIsaia și Ieremia, au profețit că Domnul va veni în Egipt și că prezența Lui va zgudui templele păgâne și va distruge idolii. Isaia a scris: „Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feţei Lui şi inima Egiptenilor se topeşte în ei”. (Isaia 19:1, cf. Ieremia 43:12-13.).

Cândrefugiații divini au venit în orașul Hermopolis (Cairo de astăzi), s-au apropiau de un templu păgân și toți idolii din templu au căzut dintr-o dată și s-au spulberat. Scriitorul bisericesc Paladie scrie despre acest lucru în a sa Istorie Lausiacă: „Am văzut acolo templul păgân, în care toți idolii sculptați au căzut la pământ la venirea Mântuitorului”.

Sfântul ProorocIeremia, locuind în Egipt la bătrânețe, a proorocit preoților păgâni din Egipt că toți idolii vor cădea și toate chipurile cioplite vor fi distruse atunci când o Mamă Fecioară cu un copil, născut într-o iesle, va veni în Egipt. Preoții păgâni își aminteau bine această profeție. În conformitate cu aceasta, au sculptat o reprezentare a unei mame care stătea pe un pat și, lângă ea într-o iesle, pruncul său înfășurat în scutece și venerau această reprezentare. Regele Ptolemeu i-a întrebat pe preoții păgâni ce însemna aceasta reprezentare, iar ei au răspuns că era un mister, prevestit de către un profet părinților lor și că ei așteptau împlinirea acestui mister. Și, într-adevăr, acest mister s-a împlinit și a fost descoperit nu numai în Egipt, ci în întreaga lume.

Smochinul și izvorul minunat

După aceea, călătorii sfinți, s-au dus în satul Matarea. În apropierea satului au văzut un smochin și, în timp ce Iosif a intrat în sat cu treburi, Preasfânta Fecioară a mers să se odihnească sub smochin cu Hristos. Și, o, ce minune: copacul și-a coborât coroana până la pământ pentru a crea o umbră pentru călători și partea de jos s-a deschis în așa fel încât Maica cu Pruncul să poată intra și să se odihnească. Și ceea ce este și mai miraculos: un izvor de apă curgătoare, dintr-o dată, a izvorât în apropierea smochinului. Iosif a găsit o colibă în apropiere, unde s-au stabilit. Acolo au trăit și au băut apă din acel izvor minunat. Acesta era singurul izvor de apă curgătoare ce se găsea în Egipt, pentru că toată cealaltă apă din Egipt vine de la râul Nil, care se ramifică în nenumărate canale. Astfel, Domnul Iisus, izvorul ceresc al apei vieții, prin prezența Sa, a chemat la suprafață acest izvor de apă curgătoare din pământ.

În orașul Cairode astăzi, poate fi văzută peștera în  care a locuit familia sfântă. De asemenea, în satul Matarea, în apropiere de Cairo, se găsesc copacul sub care Maica Domnului s-a odihnit cu Domnul Iisus, precum și izvorul miraculos de lângă acest copac.

Leave A Reply

Your email address will not be published.