Putin a adresat felicitări liderilor mondiali cu ocazia Noului An

0 443

Președintele rus Vladimir Putin a felicitat liderii mondiali cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou care vine.

În mesajul său către șeful statului american Donald Trump, președintele rus solicită respect reciproc, care ar trebui să stea la baza relațiilor bilaterale, a informat Agenția de știri FOCUS.

Potrivit lui Putin, acest lucru este necesar pentru a asigura stabilitatea în lume și a da cel mai puternic răspuns la provocările și amenințările globale.

„Aceasta ne va permite să avansăm spre crearea unei cooperări pragmatice pe termen lung”, a afirmat președintele rus.

Putin îl salută pe președintele francez Emmanuel Macron și-l invită pe colegul său să viziteze Kremlinul în 2018.

„Aceasta ne va permite să avansăm spre crearea unei cooperări pragmatice pe termen lung”, a anunțat președintele rus.

După ce le-a dorit petrecere vesela de sărbători reginei Elisabeta a II și prim-ministrul britanic Theresa May, Putin a subliniat că dezvoltarea unor relații bune între Londra și Moscova este în interesul celor două popoare.

Președintele rus nu a uitat să menționeze pe cancelarul german Angela Merkel și pe președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, șeful Kremlinului reafirmind disponibilitatea Rusiei de a continua dialogul și cooperarea cu Berlin.

Într-un salut adresat prim-ministrului Benjamin Netaniahu, Putin consideră că Israelul va continua să lucreze pentru a asigura securitatea în Orientul Mijlociu.

Președintele rus nu a uitat sa se adreseze, de asemenea, președinților Chinei și Coreei de Sud, Xi Jenping și Mun Jing-in, precum și premierului japonez Shinzo Abe.

Putin a reafirmat angajamentul Rusiei în Siria în timpul salutului său către Bashar al-Assad și și-a exprimat speranța că relațiile cu Turcia și președintele Recep Tayyip Erdogan vor continua să fie bune.

Leave A Reply

Your email address will not be published.