Producția industrială a crescut cu 8,2% în anul 2017

0 394

Producţia industrială a crescut cu 8,2% ca serie brută în 2017 comparativ cu anul precedent, datorită creşterilor celor trei sectoare industriale, respectiv industria prelucrătoare (+8,9%), industria extractivă (+5,9%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1,0%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În luna decembrie 2017, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 14,1% ca serie brută, dar a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,7%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,9%, respectiv cu 12,2%.

Scăderea producţiei industriale pe serie brută a fost generată de declinul industriei prelucrătoare cu 16,3%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 9%, respectiv cu 2,5%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 3,7%, susţinută de creşterile industriei prelucrătoare (+4,7%), producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,4%) şi industriei extractive (+2,3%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 7,9%, datorită creşterilor din industria prelucrătoare (+8,9%) şi industria extractivă (+5,5%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,8%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 12,2%, ca urmare a creşterilor înregistrate în industria prelucrătoare (+16,6%), industria extractivă (+6,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,2%).

Leave A Reply

Your email address will not be published.