De ce nu aș vota cu Lupescu

0 627

Nu pentru că îl admir pe Burleanu. Ba dimpotrivă, îl consider un șmecheraș de oraș, care a citit cu o carte în plus față de restul oamenilor de fotbal. Vorbește din dicționar. Își spală părul cu gel, se îmbracă la patru ace dând un aer de superioritate atunci când merge în provincie. Bă, a venit șeful, o cafeulță repede, este replica binecunoscută printre noi. Numai că Burleanu nu are ștaif pentru o cafea la mâna a doua băută la repezeală și cu noduri printr-un birou de la țară care miroase a mucegai combinat cu petrosin. Burleanu, e elevat. Știe să joace. Mai degrabă arată ca celebrul Clark Gable doar că al nostru nu fumează. De partea cealaltă, vine Lupescu. Viclean copil uns cu ulei exotic prin sediul UEFA, se dă mai corporatist decât pare, vorbește din cartea ”Amintiri din copilărie” încercând să smulgă o lacrimă din ochii fiecărui membru afiliat la FRF.

Vorbește cu patos lăsând impresia apocaliptică că dacă nu iese el mare șef atunci se duce dracului Federația de Fotbal și împreună cu ea și fotbalul în sine. Se îmbracă elegant, copiază gesturi occidentale, zâmbește actoricește, chiar dacă de cele mai multe ori forțat. Lupescu iubește liniștea. Atât de mult o iubește încât a promis că revine la un campionat cu 18 echipe. De unde scoate el 18 echipe solvabile, naiba știe. Când într-un sistem competițional cu 14 echipe mai mult de jumătate supraviețuiesc cu banii plătiți din televiziuni este greu de crezut că adăugarea la această căruță a unui surplus de patru team-uri poate aduce progresul. Calitatea competiției scade ca și interesul în sine.

Se vor bate pentru cupe europene 4 echipe și probabil încă 3 sau patru la retrogradare. Restul, vor freca menta sau o vor deschide o mică tarabă în piață unde vor pune la vedere puncte la kilogram pentru comercializare. Economie de piață, cerere și ofertă. Treaba merge prin subteran. Apoi, Lupescu nu și-a anunțat oficial candidatura până în momentul în care nu a obținut o promisiune fermă din partea lui Liviu Dragnea, șeful PSD, că va fi sprijinit pe toate căile.

Pentru salvarea de faliment primăriile ar fi o soluție dar puține echipe sunt în situația de a primi binecuvântarea cererască a banului public. Iar celelalte echipe, păstorite de banul privat sunt în imposibilitatea de a accesa această speranță din motiv de cașcaval. Mai bine mort, falimentar, dar cu ultimii bani storși în buzunare. Pentru că sunt conducători care adoră această muncă. Misia de a nu face nimic, de a te hârjoni cu una bucată jurnalistă care habar nu are ce înseamnă pasă filtrantă și, iată, din acest minunat joc de-a managerul să câștigi câteva mii de euro. Trai neneacă, pe banii babachii cum zice polițaiul Tipătescu. Și când dă șandramaua faliment, termitele fug la următorea victimă.

Toată gașca în păr urlă că nu se face nimic la capitolul juniori, că nu se bagă bani, ca nu sunt oameni pasionați pentru asta. Păi da, demagogie ieftină. Tineretul din ziua de azi, la 8 luni, în burta mamei, este deja cu telefonul în mână. La două zile de la naștere are laptop în scutece și la a 4-a zi, fumează, mănâncă una cu de toate, fumează o pipă și bea o acidulată neagră. Se duce dracu performanța. Ăștia nu ar fi buni nici la curling, căci o aruncare pe gheață a obiectului i-ar face să-și scuipe afară și plămânii și ficații și mațele.

Nu avem materie umană pentru că legile sunt medievale. Pentru că politicul ăla care îl pupă acum în cur pe Lupescu îl doare în organul sexual de sport, de școală și educație. Avem vocația infinită a lătratului la lună. Facem programe, seminarii, dezabteri, ședințe, chiolhanuri pe zeci de mii de euro unde umflăm mațul afiliaților și în practică nu se pune nimic. Că nu ai ce. Pentru că toți sunt interesați de bani. Un freacă menta pe la Federație care notează cartonașe galbene, schimbări și câte semințe a spart maseurul echipei  într-un meci câștigă peste 70 de milioane de lei. Munca dracului. Nu e Burleanu de vină, ci un sistem pe care nu ai cum să-l vindeci. Dacă fotbalul îi dă un Everest de bani lui Messi de ce să nu ia și Gheorghe de la FRF aproape 2000 de euro. Că bani la federație sunt.

Deocamdată, fotbalul românesc nu poate susține 18 echipe. Este necompetitiv și nerealist. Iar marea parte a cluburilor nu au bani. Ne vom trezi la un moment dat că din 18 echipe 8 vor intra în insolvență și prin urmare ura și la gară miză de joc. Lupescu este un om retro. Un pasionat al vremurilor în care Ceahlăul și Gloria Bistrița ucideau fotbalul cu săgeata unei cooperative de producție a blaturilor. Burleanu este un lup tânăr, ușor haotizat, dar care are o urmă de realitate în acest fenomen.

FRF ar trebui să facă de gardă la ușa ministerelor Educației și al Sportului și să propună modificări legislative. În școală este nevoie de sport, de competiții de masă în care elevii să fie angrenați. Să avem parte de acea Daciadă la care toți participau dar în urma căreia aveai de unde să alegi valori. Este șansa realistă a relansării sportului la toate ramurile sale.

Restul e demagogie, politică ieftină, curvăsăraie cu revărsări de lături, timp pierdut. Cu Lupescu nu pot vota pentru că fotbalul din vremea celor 18 echipe l-am văzut, l-am cunoscut, ne-a plictisit de moarte. El a făcut parte dintr-o generație crescută într-o altă epocă, când statul român era interesat de sport și de performanță la orice nivel. Diferențele sunt mari, este ca și cum te-ai lăuda că ai vizitat Dunărea la cazane în centrala termică. Rămâneți domnilor la 14 echipe, creați interes pentru fotbal, mențineți un suspans pentru sănătatea acestui sport. Doar așa mai vine lumea la stadion, când simte că e pe bune un meci.

Avem și acum marfă la export. Dar din păcate expiră repede. Durează vreo două-trei meciuri după care fotbalistul român este împachetat și trimis acasă cu înjurăturile de rigoare. Și asta nu pentru că nu sunt programele clamate de Lupescu, ci pentru că băieții nu au valoare. Iar de aici, de la construcția copilului cu dragoste de fotbal trebuie începută reconstrucția. Și nu ar fi rău ca federalii să își miște membrele leneșe de prin birouri și să meargă pe la sate. Nu se știe niciodată ce valori se vor găsi pe acolo mai ales că în acele zone molima tehnologiei încă nu a lovit cu putere.

1) Lupescu, cum poți să-l numești pe Prunea să fie omul de legătură dintre tine și cluburi când cel mai iubit jucător român din Suedia a înjurat în cel mai obscen mod cu putință cluburi adverse, chiar în timp ce oferea declarații presei???

2) În 2014, Ionuț Lupescu, angajat UEFA la acea vreme a criticat în termeni duri modul în care Gică Popescu defila prin țară înaintea alegerilor de la acea dată braț la braț cu ministrul sportului. Așa cum spune și Mihai Mironică, Lupescu amenința că România ar putea pierde pe plan extern în lumea fotbalului dacă politicul se mai amestecă în fotbal. Ei bine, azi, Lupescu, fără ezitare, primește cu brațele deschise sprijinul politicului și admite că o echipă departamentală poate juca în Lig 1 și chiar în cupele europene deși UEFA, forul unde el a lucrat până acum, a interzis acest lucru.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.