60 de localităţi, afectate de ploi; sute de curţi şi zeci de locuinţe inundate, maşini blocate şi persoane evacuate

0 21

Ploile abundente care au căzut în cursul zilei de miercuri şi în timpul nopţii au afectat 60 de localităţi din 14 judeţe, sute de curţi şi zeci de case, dar şi subsoluri, precum şi patru obiective socio-economice fiind inundate, mai multe maşini – blocate, iar două persoane evacuate.

Potrivit unui bilanţ al IGSU, probleme din cauza vremii s-au înregistrat în judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Braşov, Brăila, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Neamţ, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

“Pompierii din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au acţionat pentru evacuarea apei din 21 de locuinţe, 2 anexe gospodăreşti, 382 de curţi, 20 subsoluri şi beciuri, precum şi 4 obiective social-economice. Totodată, au fost afectate nouă autoturisme, iar circulaţia rutieră pe 7 drumuri naţionale şi două judeţene s-a desfăşurat cu dificultate, a fost întreruptă sau s-a derulat alternativ din cauza apei şi aluviunilor de pe carosabil, a căderilor de pietre sau a ruperii terasamentului”, arată sursa citată.

Potrivit acesteia, cele mai grave efecte ale vremii s-au înregistrat în judeţul Bacău, intervenţii ale pompierilor derulându-se în opt localităţi.

Astfel, cinci autovehicule în care se aflau 22 de persoane au fost blocate de aluviuni pe DN 11, pe raza localităţii Hârja, fiind necesară intervenţia pompierilor şi autorităţilor pentru remedierea situaţiei, informează IGSU. În prezent, se circulă pe un singur tronson de drum, până la îndepărtarea completă a aluviunilor.

De asemenea, locuitorii oraşului Slănic Moldova au fost afectaţi de avarierea unei conducte de gaze, în prezent echipaje specializate acţionând pentru remedierea situaţiei.

Totodată, două persoane din localitatea Oituz (Bacău) au fost salvate de pompieri cu ajutorul unei bărci pneumatice din locuinţa ce era în pericol de a fi inundată, iar două persoane din localităţile Slănic Moldova (Bacău) şi Câmpuri (Vrancea) au fost evacuate preventiv, fiind posibilă întoarcerea acasă după înlăturarea apei şi a aluviunilor din locuinţe.

“În judeţul Vrancea, din cauza ruperii terasamentului pe o lungime de circa 50 m, circulaţia rutieră pe DJ 205 M, pe raza localităţii Nistoreşti, a fost oprită pe ambele sensuri, iar accesul spre localităţile Brădetul, Podul Şchiopului şi Podul Dârei s-a realizat doar pietonal. În cel mai scurt timp, au fost identificate soluţiile optime de remediere a acestei situaţii, astfel încât, la această oră, drumul a fost redeschis. Situaţii de urgenţă generate de căderile de precipitaţii s-au înregistrat şi în judeţul Tulcea, unde pe DN 22 A, între localităţile Nicolae Bălcescu şi Ciucurova, s-a format o viitură care a angrenat şi un autoturism în care se aflau două persoane. Din fericire, acestea s-au autoevacuat în siguranţă, până la sosirea echipajelor de pompieri”, mai precizează IGSU.

Conform sursei citate, continuă intervenţiile pompierilor în judeţele afectate, iar inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă.

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în judeţele afectate a forţelor şi mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situaţii de urgenţă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.