30 iulie, Sfântul Anatolie „cel Tânăr” de la Optina
Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sfânta Muceniță Iulita; Sfântul Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei
Cine, desigur, se va întoarce cu toată inima la Dumnezeu şi se va ruga Lui, acela va scăpa de multe necazuri; dacă noi nu ne dorim osteneli voite, atunci trebuie să răbdăm osteneli ne-voite, pentru a nu ne îndepărta de sfinţi. S-a spus: „Şi în cetate nu va intra nimic pângărit” (Apoc. 21, 27).
Cine vrea să-şi poarte necazurile cu folos, pe acesta nu-l va ajuta toată înţelepciunea lui Solomon. Pentru că înţelepciunea şi sfatul învaţă, iar necazul dezvăluie patima sau păcatul. Şi îl învaţă pe om nu prin cuvânt, ci prin faptă. De aceea şi marii sfinţi au învăţat înţelepciunea duhovnicească din experienţă şi din durerea inimii. Dă, se spune, sânge şi vei primi Duhul.
Dumnezeu, Care ne mântuieşte, a rânduit ca nimeni să nu fie lipsit de necazuri, pentru că Domnul vrea ca toţi să se mântuiască, dar fără necazuri este imposibil să te mântuieşti.
(Sfântul Anatolie „cel Tânăr” de la Optina)