Interviu, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.: „Dumnezeu doreşte şi iubeşte unitatea unui popor”

0 19

Eroii neamului nu se plâng, ei doar se slăvesc, căci felul morţii lor este altul decât al celorlalţi muritori. Numele lor este înscris în cartea vieţii nepieritoare a neamului românesc şi Biserica îi va pomeni după numele lor în faţa credincioşilor din toate vremurile. Eroii au fost şi rămân eroii noştri pentru totdeauna, căci luptându-se lupta cea bună au biruit. Şi murind, jertfindu-se, ne-au lăsat România Mare. Pe bună dreptate, acestor eroi li se cuvine cinstirea noastră sfântă şi prinosul nostru de recunoştinţă, arată, în interviul de mai jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, care a fost jertfa familiilor de români în Primul Război Mondial pentru realizarea Marii Uniri?

Aş vrea să vă mărturisesc că în timpul Primului Război Mondial din casa părintească unde m-am născut eu au plecat pe front un tată cu trei feciori, adică trei unchi de ai mei. Cu o zi îna­inte, spre seară, bunica a frământat şi a copt un cuptor de pâine. Şi, într-o traistă ţesută de ea la război, la fiecare din cei patru le-a pus merinde să plece pe front, câte o pâine caldă şi alte alimente, care se găseau în acea vreme în casă. Au plecat şi s-au închinat în biserica satului şi după ce au ieşit din biserică au mers pe uliţa satului mai departe. Iar unul dintre unchii mei, fecior tânăr fiind, mi-a spus mama că avea o voce deosebită, a început să cânte un cântec de cătănie. Şi, dacă îmi amintesc bine, primele patru versuri erau în felul următor: „Cine merge în cătănie/ Trage nădejde să vie./ Cine merge să se bată/ Nu se întoarce niciodată”. Cu acest cântec, unchiul meu Teodor s-a despărţit de sat. Şi dintre toţi, el nu s-a mai întors. A rămas Dumnezeu ştie pe unde… Astăzi aşteaptă şi el învierea cea de obşte. Anul trecut am refăcut mormintele părinţilor mei şi am pus acolo între mormintele lor o cruce în amintirea acestui unchi, care a murit în timpul Primului Război Mondial, ca să fie şi el pomenit cu toată familia.

Cum au rămas aceşti eroi în memoria neamului?

Într-una dintre zile am ajuns într-o parohie din nordul judeţului Timiş, spre munte, la Crivina de Sus. Şi acolo este o biserică de lemn, de la anul 1750. Am văzut atunci că pe partea exterioară a bisericii erau prinse mai multe cruci de lemn şi l-am întrebat pe preotul paroh ce simbolizează aceste cruci de lemn bătute pe bârnele exterioare ale bisericii. Părintele mi-a spus că acestea sunt crucile bătute în bârna bisericii de către părinţii feciorilor care nu s-au mai întors niciodată de pe front. Tot la fel se pot vedea asemenea biserici şi în parohiile Zolt şi Băteşti, din Protopopiatul Făget. Iată cât respect au avut părinţii şi strămoşii noştri faţă de cei care au murit pe front. Nu au mai pus crucea în cimitir, ştiind că ei, Dumnezeu ştie pe unde, aşteaptă învierea cea de obşte, ci iată că le-au pus crucea chiar pe trupul bisericii. Asemenea fapte reprezentative sunt pentru noi o carte de istorie vie, o memorie încă vie despre evenimentele petrecute acum 100 de ani, în Primul Război Mondial, la finalul căruia s-a reîntregit România. De aceea am zis că graniţa României nu este marcată cu cerneală, ci graniţa României, după Primul Război Mondial, a fost trasată cu sângele feciorilor români. Şi am spus că atunci când păşesc graniţa României ar trebui să mă descalţ şi aşa desculţ să păşesc peste graniţa trasată şi scrisă cu sânge de feciori români.

Jertfa românilor de aici a trecut şi în doinele bănăţene

Auzindu-se vestea despre posibila rupere a Banatului, s-au organizat foarte multe adunări la Caransebeş, la Arad şi prin multe alte localităţi mai importante din zona aceasta. Când generalul Henri Berthelot a venit prin zona Lugojului şi Caransebeşului, românii i-au înmânat petiţii prin care i-au cerut ca să facă tot ce este posibil să nu se rupă Banatul. Şi am folosit expresia aceasta „să nu rupă Banatul” deoarece este des întâlnită în zonă. De curând, am fost la o sărbătoare în zona Vârşeţului şi un grup de români mi-a cântat o doină de jale, care începea astfel: „Doamne, greu i-o fi păcatul celui ce a rupt Banatul”. Iată, după 100 de ani, aceşti bărbaţi de aici, din zona Vârşeţului, cântă şi astăzi cu multă jale această doină.

În zona Banatului s-au organizat adunări pentru susţinerea unirii cu Regatul României?

Atât de mult şi-au iubit Banatul şi au dorit să rămână împreună, încât s-au organizat mari adunări populare. Şi cea mai mare a fost organizată de protopopul George Popovici la Lugoj. Presa vremii scrie că pe Câmpia Libertăţii din oraş au fost prezenţi, atunci, 70.000 de oameni. Gândiţi-vă că la Alba Iulia au fost 100.000, din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, iar acest protopop cu preoţii lui şi cu intelectualii din zona aceasta au reuşit să adune 70.000 de oameni, ceea ce n-a fost puţin pentru vremea respectivă. O altă manifestare a fost şi aici, la Timişoara, unde în piaţa care s-a numit înainte a Domului, azi Piaţa Unirii, preotul Ioan Oprea a adunat 40.000 de oameni. În altă parte a oraşului erau adunaţi şvabii, pentru o adunare tot cu această ocazie. Deci, iată zic eu că preoţii au luptat nu numai ca să pregătească semnarea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, ci cu protopopii şi cu credincioşii au luptat ca Banatul să rămână întreg.

Care a fost contribuţia slujitorilor Bisericii din această parte de ţară la realizarea Marii Uniri?

Contribuţia ierarhilor şi a intelectualilor din Banat la realizarea Marii Uniri a fost capitală. Eu, când eram la şcoală, am auzit de luptătorul pentru unire Vasile Goldiş, dar nimeni nu mi-a spus că el a fost secretarul Episcopiei Ortodoxe Române din Arad. Acolo s-a plămădit documentul, actul de unire. Aceasta pentru că istoria şi fiinţa neamului erau cenzurate. La Caransebeş era în acea vreme Episcop Miron Cristea, viitorul Patriarh al României. S-a menţinut permanent legătura între această parte de ţară şi Guvernul României, care atunci se afla în refugiu la Iaşi, prin intelectualitatea de aici şi, mai cu seamă, prin aceşti reprezentanţi de seamă ai Bisericii, ierarhi, protopopi şi printre ei acest secretar eparhial, Vasile Goldiş, care s-a alăturat marilor bărbaţi făuritori ai Unirii. Şi de aici, din părţile Banatului, au participat câte cinci delegaţi desemnaţi la Adunarea de la Alba Iulia. Însă nu au călătorit aşa de uşor spre Alba Iulia, deoarece autorităţile maghiare şi sârbe de atunci le-au pus piedici. Povestesc şi astăzi bătrânii din Oţelu Roşu cum autorităţile au dispus să fie dezlegată locomotiva de la trenul plin cu delegaţii din această parte de ţară, care se îndreptau spre Alba Iulia. Locomotiva a fost trasă pe o altă linie şi oamenii au rămas singuri în vagoane. Sigur că apoi s-au reorganizat şi au plecat cu un alt tren.

Cum ar trebui să-i cinstim acum pe cei care au făurit Marea Unire?

În toate bisericile din parohiile noastre se vor organiza întâlniri cu tinerii, cât şi cu credincioşii ai căror părinţi au participat la Adunarea de la Alba Iulia. Ştiind numele participanţilor din delegaţia Banatului şi localităţile de unde proveneau, la data de 1 decembrie, anul acesta, vor fi pomeniţi atât la Sfânta Liturghie, cât şi la monumentele ridicate în cinstea lor. Totodată, dorim ca numele lor să fie înscrise pe o placă de marmură, care să fie aşezată la loc de cinste pe unul dintre edificiile parohiei. De asemenea, am dori ca în fiecare an, de Ziua Naţională, să fie pomeniţi în Biserică, din generaţie în generaţie.

Ce învăţăminte ar trebui să tragem din această aniversare?

Întâi, că Dumnezeu doreşte şi iubeşte unitatea unui popor, El este bucuros atunci când vede că fraţii trăiesc în pace, împreună. Apoi, să fim treji şi să păstrăm ceea ce a binecuvântat Dumnezeu, adică Unirea românilor. Dumnezeu ne-a dat nouă, românilor, această ţară de la poalele Carpaţilor. Noi nu am cucerit un teritoriu din care să ne facem ţară şi nici n-am cerşit o brazdă de pământ de la vecinii noştri. De aceea, vrem să le spunem tuturor că acest pământ, care astăzi poartă numele România, este darul lui Dumnezeu făcut românilor. Acesta este sfânt şi este un antimis plin de sfinte moaşte creştineşti şi româneşti.

Iubiţi tineri, păziţi şi cinstiţi acest Sfânt Antimis al neamului – România!

(Preot Zaharia Pereș)

Leave A Reply

Your email address will not be published.