România, țara orgasmului mimat

0 778

           A trecut! ”Acceleratul” ar spune George Topârceanu.  Și pentru că noii luptători ai dreptei ar putea întreba ”Cine-i acesta”, le ofer un răspuns pe măsura priceperii lor: este cel care a scris câteva versuri simpatice, printre care:

Dați-mi, dați-mi strada îngustă

 Unde gustă

 Omul viața mai din plin

 Cu trăsuri, femei cochete

 și cu fete

 Încălțate cel puțin!

           Este vorba despre fete, despre cele care devin femei cu timpul oferind viață, iubire și împăcare celor care știu să le aprecieze. Acceleratul este în cazul introului referendumul, eveniment care a avut statut de mocăniță, a mers cu o viteză aproape statică. A fost neconvingător și insuficient pentru a rectifica o neconcludență constituțională, pe care Coaliția pentru Familie (CpF) a considerat-o ca fiind o ambiguitate vizavi de consfințirea căsătoriei între ”soți”. Munca CfP-ului, mai exact strângerea celor peste 3 (trei) milioane de semnături, a fost una inutilă, pentru că scopul acestui referendum nu a fost atins. Pe scurt, Constituția, mai exact articolul care a fost subiectul referendumului, va rămâne neschimbat(ă).

          Bun! Nu doresc să îmi asum vreun adevăr absolut izvorât din spiritu-mi analitic-neolitic (pentru că eu sunt decrepitul aderat de cam multișor, cam de prin adolescență, la principiile ”old school”), dar euforia care i-a cuprins pe cei care au militat împotriva referendumului, indiferent că au militat împotriva definirii familiei, a ideii de referendum sau a inutilității acestuia, m-a cam luat puțin prin suprindere, nu ca gest ci ca amplitudine. Liderii dreptei, în îngustimea cărării numită circumvoluțiune cerebrală, au ieșit la rampă să explice românului că ”referendumul confiscat politic de stânga, adică PSD” a eșuat și că poporul a amendat derapajul politic al lui nenea Dragnea & Co. Orban jubila și zău dacă înțeleg de ce! Mă uitam la el, un ins pe cale să devină fosilă (inclusiv politică) cum mimează orgasmul izbândit prin eșecul stângii. Barna, acel mediocru al dreptei politice neo-marxiste, mima orgasmul de-i săltau ochelarii de zici că vorbea de pe capra căruței la care îl înhămase pe Bator al Fefeleagăi, în speranța că în viitor cineva le va recunoaște oficial relația literară. Nici cu ”Ștefăniță” a lui Codrin nu mi-e rușine, dar acestui ins nu i-am acordat niciodată credit pentru că este volatil precum ”spirtul” pe care  îl consuma cândva predecesorul lui roșu, Nea Nicu Văcăroiu. Despre reacția BOR ce să mai zic? Precum în obiceiul ultimilor ani, Biserica Ortodoxă Română se trezește vorbind neîntrebată, pentru că pe reprezentanții bisericii nici un articol de lege nu-i poate obliga să cunune religios pe adepții și membri comunității ”lgbt”. Ca atare, ”Ura și la gară!”.

          Totuși, cine a pierdut de pe urma acestui exercițiu? Noi, românii! Rupți în cur de sărăcie, în gură de foame, în suflet sfâșiați de îndoieli și incertul zilei de mâine. Nu s-a schimbat nimic! Nu se schimba nimic decât o frazare ”constituțională”, practic ideea rămânea aceeași. Acesta este unul dintre motivele neparticipării la vot, motivul pe care l-am auzit cel mai des din partea amicilor mei mai ”dăștepți” decât media deștepților neamului. Eu am fost la vot, pentru că mi-am exercitat dreptul civic impus de codul onoarei de a fi român. Nu condamn pe nimeni, nici măcar pe cei care mimau public orgasmul oferit de ideea ruinării conceptului familie tradițională. Familia nu mai este nicăieri în lumea asta un mare altar, pentru că inclusiv conceptul a fost pângărit de tot mai desele derapaje incluse în termen juridici în ”violența domestică”. Ca atare, familia este ceea ce vrem noi individual să fie, restul este orgasm mimat. Școala vieții este mai tare decât orice facultate de actorie, dar cred ca totuși există ceva care nu poate fi trucat, mimat. Ca atare abia aștept să văd mimica și măștile clasei politice de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, atunci când vor anunța public că cel mai mare eșec individual este mimarea erecției!…(mimeaz-o pe asta!)

Leave A Reply

Your email address will not be published.