România minciunii abisale la ora adevărului
România e clădită pe minciună cap-coadă. Că e unită, indivizibilă şi indisolubilă e o minciună. N-a fost nevoie de niciun partid ca să ucideţi dorinţa a 20% dintre ai voştri, că vă place că nu.
Că are valori, principii, moşi-strămoşi, ii şi alte asemenea e o minciună. Că are oameni şi lideri – e tot o minciună. Niciun lider nu îndeamnă la boicot. La boicot îndeamnă lichelele antidemocratice! Pe mâna voastră democraţia a murit înainte să se fi născut decent.
Că România are spirit şi spiritualitate e tot o minciună. Lichelele n-au spirit! Prin definiţie. Canalia e doar canalie. Şi când boicotezi iniţiativa cuiva pentru că ştii că ar putea avea şanse de reuşită eşti lichea. Licheaua aia comunistă care învăţa prin bancuri că din cazan nu iese nimeni fără voia partidului.
Că 98% e ţară creştină e o minciună. Una sfruntată. Şi una ipocrită că #boicot, că #rezist şi alte asemenea bazaconii. Biserica nu vrea să înţeleagă că a-i mura în apă nu înseamnă că sunt şi creştini. “Că şi dracii cred şi se înfioară”, pot fi şi botezaţi, dar tot natură de drac rămâne în ei. Ar fi cazul ca bisericile creştine de orice culoare ar fi ele să se vindece de minciuna călduţă a creştinismului românesc. O fi existat, dar a murit odată cu bunicii noştri în temniţele bolşevicilor ai căror urmaşi v-au boicotat ieri şi pe care i-aţi susţinut prin neimplicare (ţie BOR îţi vorbesc).
Strigătul: “Noi nu suntem o naţie de hoţi” e şi el o minciună sfruntată. Una grosolană. Când te-ai declarat creştin ortodox dar ai ştiut că “îţi bagi p*la în referendumul vostru” creştin, că nu te duci la biserică decât ca să iei banii altora la nuntă şi să te îngroape cineva că de la căminul cultural şi de la ONG-uri nu te va îngropa nimeni, ai minţit. Când ai zis că eşti creştin ortodox şi ai râs public sau nu de omul care se închina, ai fost un ticălos mincinos. Ipocrizia e tot o formă de corupţie. Nu eşti cu nimic mai bun ca PSD-iştii care îmi zic că au crescut economia României cu 7% când te ustură la buzunare scăderea ei.
Rezistenţii şi boicotarzii sunt primii corupţi ai ţării care au tupeul să urle în stradă că ei nu sunt naţie de hoţi. Ba sunteţi. Şi prima voastră hoţie laşă e ipocrizia de a vă fi identificat în ăia 95% creştini declaraţi în recensăminte. Hai, arătaţi-ne că sunteţi drepţi. Dacă vă ţine, mergeţi şi scoateţi-vă fiţuica de excomunicare din sânul bisericilor în care aţi fost botezaţi ca să scuipaţi pe ele. Aveţi sînge în instalaţie măcar cât preotul ăla care v-ar refuza împărtăşania ca să nu spurce locul cu voi. Ridicaţi-vă, asumaţi-vă că sunteţi goi şi morţi şi luaţi-vă certificatul de deces al excomunicării din tradiţie, din rădăcini, din valori, din biserică. Out! Cu mândria #boicotardului sus şi la excomunicare. Măcar o dată în viaţa voastră faceţi-vă vouă ceva util. Asumaţi-vă condiţia de Smeagle!
Ipocriţii #boicot sunt oamenii care mâine te vor denunţa la securitatea poliţiei gândirii că îţi înveţi copiii că tata şi mama înseamnă familie. Sunt oamenii care au pus egal între Holocaust ca act şi familia din care până şi ei s-au născut. Holocaustul în ignoranţa lor mizerabilă a fost generat de familia tradiţională. Boicotarzii de azi sunt naziştii de ieri, ăia care de bunăvoie se duceau la Gestapo să reclame vecinul evreu, vecinul neamţ al cărui copil părea prostuţ deci trebuia “curăţat genetic”, ăla care dădea cu subsemnatul că nu eşti pur rasial ca să meriţi căsătoria în sânul binecuvîntatei rase ariane. Bolşevicii de care e plină arhiva în România care ca să “studieze” te vindeau pe tine Securităţii. Sunt tot ei prin urmaşii lor. Da, ăia care pentru o rudă de salam te reclamau pe tine că ai zis bancuri cu PCR şi rîdeau satisfăcuţi când se puneau la som. Erau fericiţi că cineva suferă şi ei sunt autorii.
Ăştia suneţi voi #boicotarzi, #rezistenți şi alte specii similare haştaguite cu toate partidele pe care le promovaţi. Campania voastră a fost una fratricidă! Românii minoritari care aveau dreptul democratic să ceară ceva, ei sunt mai puţin decât ifosele voastre cucurbete. Faptele voastre fac să pălească de invidie PSD. În fapt, voi şi PSD-ul duceţi o luptă pe viaţă şi pe moarte nu pentru cinste, bine etc, ci pentru ciolan. Ca odinioară bolşevicii cu naziştii. Aceeaşi luptă, acelaşi ranchiun al mediocrilor contra ciolan şi crimă. PSD vă încurcă. Rău. Are infrastructura. Iar voi, ca nişte pârliţi ce suneţi şi veţi rămâne nu puteţi suporta pe nimeni mai tare, mai organizat, mai bătrân ori mai bun. Şi pentru că nu vă puteţi depăşi condiţia de nevolnici, distrugeţi pe toţi şi pe toate. Aţi făcut ca Ceauşescu şi armata lui de păgâni să pară de-a dreptul omenoşi şi frecventabili.
Mici, refractari, mediocri, inculţi cu pretenţii şi diplome, analfabeti spirituali, emoţionali, inumani cu pretenţii de umanişti. Sunteţi doar o făcătură abisală a minciunii în care v-au născut părinţii voştri. Şi n-aţi fost în stare să ieşiţi de acolo. Eternul Smeagle.
România de mâine vă aparţine. E una a minciunii abisale. Între voi şi islamiştii ISIS nu e nicio diferenţă. Voi distrugeţi o civilizaţie europeană. Ei se luptă cu pietrele lumii antice şi statuile. În esenţă împărţiţi aceeaşi ură faţă de oameni, bine, frumos, lumină.
(Lacrima Andrada)