Casa de pensii a Bisericii Reformate construieşte o parcare publică la intrarea în Cimitirul Central din Cluj

0 76

Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România construieşte o parcare publică la intrarea în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. La şedinţa de joi a Consiliului Local a fost aprobat Planul Urbanistic Detaliat al zonei din vecinătatea intrării în cimitir, necesar pentru emiterea autorizaţiei de construire.

Casa de Pensii a Bisericii Reformate a cumpărat în 2016 terenul de 2000 de mp aflat la intrarea în cimitir, planurile fiind realizate de societatea preşedintelui Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş. Conform calculelor casei de pensii, construcţia parcării publice va costa peste 4 milioane de euro, iar în baza calculelor actuale, investiţia va fi amortizată în 16 ani. Parcarea cu plată va fi gestionată de o societate pe care o va înfiinţa casa de pensii.

Cele două niveluri subterane, parterul, cele trei etaje ale parcării, respectiv terasa de pe acoperiş vor putea găzdui până la 321 de maşini. Din suprafaţa totală utilă de aproape 10 000 de mp, 549 de mp sunt destinate unităţilor comerciale şi birourilor.

În condiţii optime, parcarea publică va fi ridicată în termen de un an şi jumătate de la data emiterii autorizaţiei de construire – a declarat Márton Tárkányi, directorul Casei de Pensii a Bisericii Reformate.

“Din anii 1990, numărul angajaţilor Bisericii Reformate a crescut mult. Acest lucru a condus la faptul că, în ultimii douăzeci de ani, s-a adunat un fond semnificativ de bani. În baza analizelor noastre economice, peste douăzeci de ani, balanţa se va înclina. Peste 20 de ani va trebui să plătim pensiile celor care s-au angajat la biserică în anii ’90. Dorim să ne pregătim de pe acum pentru acea perioadă. În acest sens a fost necesară această investiţie orientată către profit” – a explicat, pentru agenţia ungară de presă MTI, Márton Tárkányi.

Parcarea va asigura locuri de parcare nu numai pentru vizitatorii Cimitirului Central, ci şi pentru Universitatea Babeş-Bolyai, aflată în imediata apropiere.

Leave A Reply

Your email address will not be published.