FC Viitorul i-a suspendat contractul lui Mihai Voduţ, suspectat că a jucat la pariuri

0 607

Clubul de fotbal FC Viitorul i-a suspendat, luni, contractul jucătorului Mihai Voduţ, după ce au apărut informaţii conform cărora a jucat la pariuri pe meciurile echipei sale.

Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, gruparea din Ovidiu susţine că în cazul în care suspiciunile se confirmă îi va rezilia contractul fotbalistului.

„Clubul se delimitează de astfel de acţiuni şi nu este responsabil pentru eventualele fapte personale ale jucătorului săvârşite în timpul lui liber. FC Viitorul suspendă momentan contractul jucătorului Mihai Voduţ până când îşi va soluţiona această problemă personală, iar dacă se constată că informaţiile publicate sunt adevărate atunci jucătorului i se va rezilia contractul pentru încălcarea gravă a regulamentului”, se arată în comunicat.

„Clubul interzice în totalitate, prin regulament, jocurile de pariuri, iar toţi jucătorii clubului s-au obligat în mod ferm să respecte regulamentele federaţiei, inclusiv cele care interzic participarea acestora la jocuri de pariuri. În contractul cu jucătorul este stipulat într-un articol special că este interzisă parierea şi răspunde în nume personal pentru orice încălcare a acestuia în faţa clubului”, se mai precizează pe site-ul citat.

Fosta prietenă a fotbalistului a dezvăluit zilele trecute în mass-media că atacantul în vârstă de 24 de ani juca la pariuri inclusiv pe partidele formaţiei FC Viitorul.

Comunicatul integral al Viitorului:

În urma articolului apărut duminică, 20 ianuarie 2019, pe site-ul Cancan.ro, în care se precizează că jucătorul Mihai Voduț ar fi jucat la pariuri, FC Viitorul face următoarele precizări:
– Vă rugăm să tratați acest subiect numai în ceea ce îl privește pe jucătorul Mihai Voduț.
– Clubul se delimitează de astfel de acțiuni și nu este responsabil pentru eventualele fapte personale ale jucătorului săvârșite în timpul lui liber.
– Clubul interzice în totalitate, prin regulament, jocurile de pariuri, iar toți jucătorii clubului s-au obligat în mod ferm să respecte regulamentele federației, inclusiv cele care interzic participarea acestora la jocuri de pariuri.
– În contractul cu jucătorul este stipulat într-un articol special că este interzisă parierea și răspunde în nume personal pentru orice încălcare a acestuia în fața clubului.
– FC Viitorul suspendă momentan contractul jucătorului Mihai Voduț până când își va soluționa această problemă personală, iar dacă se constată că informațiile publicate sunt adevărate atunci jucătorului i se va rezilia contractul pentru încălcarea gravă a regulamentului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.