Mugurel, noua stea a cinematografiei românești, joacă simultan în ”Nemuritorul”, ”Greu de ucis” și ”Mumia”!

0 170

Și pe voi vă deranjează Roborul? Pe mine NU, pentru că nu am credite în bănci și nici nu vreau să intru în rândul proprietarilor datornici pe viață. Eu trăiesc ca și impenetrabilul Vălcov (cel căruia DNA-ul nu a reușit încă să-i decodifice cifrul centurii de castitate), fără conturi în bănci; nici măcar nu știu cum arată un card. Hai totuși, recunosc! La ultima afirmație, aceea că nu știu cum arată cardul, am blufat. Dar să chibzuim nițel și să încercăm să înțelegem ce renghi ni se joacă!

Totul a început de la ”taxa pe lăcomie” impusă de guvernul Dragnea-Dăncilă, via menestrelul finanțelor românești, Eugen al lui Teodorovici. Să nu-l uităm pe marele curator al artelor, Darius Vâlcov! Dar despre el puțin mai târziu, după ce ne hotărâm ce facem cu nea’ Mugur Isărescu! Era clar că după intrarea în vigoare a OG 114 băncile vor invita tot poporul român la o masă cinstită și sățioasă, doar că meniul cuprinde o singură rețetă: tocănița de picioare-n fund cu salată de palme peste față! Capitalul străin, adică cei care au instaurat colonialismul în România, nu tolerează impertinența, dar mai ales reducerea profiturilor obținute! Băncile amenință că-și iau jucăriile și capitalul străin investit în țărișoara noastră și pleacă!

Stați lejer dragilor, că ăștia mai au de muls destul, ca atare se vor repoziționa și vor mulge în continuare, măcar de ar importa în România niște văcuțe Milka, de alea mov, și niște marmote să pună staniolul ciocolatei la geamurile băncilor să nu se vadă cum râd marii economiști de amărăciunea românului de rând.

Nu pot să nu-i dau dreptate economistului Ilie Șerbănescu: ”Lamentările că măsurile introduc haos și incertitudini în piață sunt baliverne! În care piață? Ce, asta-i piață?! „Piața” telecom este guvernată de trei jucători mari și lați! „Piața” distribuției de gaze de doi mari și lați! „Piața” distribuției de energie electrică de trei-patru mari și lați! „Piața” distribuției de carburanți de patru mari și lați! „Piața” bancară de câteva grupuri mari și late, mai înfrățite între ele decât gemenii! Vai, am uitat să precizăm că în toate cazurile – de la companii telecom și distribuțiile de gaze și electricitate la benzinării și bănci – este vorba de jucători străini!”.

Revenind, Roborul crește subțire dar crește, în schimb pierderile băncilor sunt momentan acoperite de slăbirea leului, monedă care curând se va redenumi după cum urmează: banul ”scheunat ” și leul ”mieunel”, după ce leul va deveni o felină subțire și domestică, felină lipsită de orice independență. Oare cum ar fi să merg la supermarket, să-mi iau o franzelă, iar vânzătoarea să-mi spună: ”3 mieunei și 50 de scheunaturi, vă rog!”?!. Oricum ar fi, într-un capitalism sălbatic se impune ca restul să fie domestic, iar românului îi șade bine ca un obiect casnic obedient și umil.

O întrebare se impune totuși: putea cineva să gestioneze aceste derapaje? Clar! BNR!!! Adică, Banca Națională Română, care numai banca românilor nu s-a dovedit a fi de la ieșirea din comunism până-n prezent. Poate BNR ar fi făcut mai multe pentru români dacă trecutul, actualul și veșnicul guvernator, Mugur Isărescu, ar fi renunțat la boxerii de tip azp (cei care au făcut armata știu despre ce vorbesc, iar pentru necunoscători azp = aparat de zăpăcit p…, adică penisul pe la oraș) și și-ar fi lăsat ”uauăle” la soare ca să-i crească frumoase și sănătoase, ca apoi să le dea coloniștilor peste nas cu ele.

Mugurel nemuritorul

Highlanderul de la BNR a ținut săptămâna trecută un discurs în cadrul conferinței ”Locul și rolul elitelor în conducerea statelor democratice”.

Să-l cităm deci: „Viața mi-a oferit șansa, în aproape 70 de ani, să întâlnesc, să cunosc îndeaproape și să colaborez cu personalități marcante din țară și din străinătate, ce se încadrează cu brio în această categorie socială: elitele intelectuale. Îmi face plăcere, astăzi, să-mi amintesc – nu fără firească emoție – de mulți dintre profesorii mei de la Academia de Studii Economice: o combinație de distincție, autoritate și competență.

În a doua jumătate a anilor 1960, când marxismul domina științele economice, la catedrele ASE-ului urcau mari intelectuali care reușeau să deschidă larg o fereastră prin care ne îndemnau să privim și să vedem drumul în viitor. Și care ne-au transmis spiritul gândirii novatoare și capacitatea de a înțelege știința economică dincolo de ideologii. De la marii mei dascăli de la ASE am învățat, ca student în anii ’60-’70, cât de importantă este gândirea modernă, deprinsă de povara ideologiei comuniste, în analiza economică. Idei pe care le transmiteau deseori “printre rânduri”.

În 1971, la absolvire, am primit repartiție la Institutul de Economie Mondială. Am avut șansă, încă din prima zi de muncă de după absolvirea facultății, să-mi fie șef un savant. Un strălucit intelectual al acelui timp: academicianul Costin Murgescu. Personalitatea lui exprima înțelepciune și respect pentru adevăr. Dobândise aceste trăsături într-o experiență de o viață, pe care și-a clădit o carieră de excepție, ce i-a consacrat locul în elita intelectualității.

Ca șef al Institutului de Economie Mondială, s-a înconjurat de absolvenți eminenți ai învățământului superior economic. Iar ca publicist, a deschis ferestre spre lumină și punți către adevăr, confirmând și reconfirmând o inegalabilă capacitate de a pune în valoare un vast tezaur de experiență și de cunoștințe. Memoria mea afectivă păstrează vie amintirea atât a momentelor în care am devenit cercetător științific sub bagheta lui, cât și a marilor cărți cărora le-a dat viață.

70 de ani?! Păi având în vedere că cu 70 de lei nu-ți mai cumperi mare lucru, 70 e puțin, un soi de rest la prezervative, ori prezervative folosesc adolescenții și profanii într-ale sexului. Așa că să-i dorim o viață îndelungată pentru acumularea unei experiențe numai bună de lăsat în scris urmașilor! Pffff! Felicitări distins domn! Analiză pe text? Se încumetă careva? Parcă recitesc fragmente literare din ”Cutezătorii”.

Cine i-a scris speachul ăsta să dea banii îndărăt! Păi modernismul anilor ’60-’70 și marxismul nu mai sunt la modă decât în casele de rendez-vous unde se intră doar cu cuponul de pensie, ”monșer”. Cu siguranță că prelegerile sale sunt subiectul principal al conversațiilor din sala de așteptare al medicului geriatru protevist, Oana Cuzino. Iar ferestrele deschise spre lumină, în zilele noastre, sunt un real pericol, mai ales cu epidemia asta de gripă! Doamna ministru, Sorina Pintea, se aude? Luați măsuri, rogu-vă! Să se bată în cuie termopanele BNR-ului! Cât despre bagheta care l-a atins și format, să se bucure că nu a fost cea a lui Harry Potter, pentru că altfel ar fi monopolizat până în prezent Nobelul acordat Științelor Economice. Totuși am o curiozitate: câte sute de milioane de mieunei și scheunaturi a pierdut România până v-ați prins cum stă treaba cu schimbul valutar, sir Highlander? Din auzite cică vreo șapte, opt!…

Mugurel Imhotep

Imhotep este personajul mumiei din producția Hollywoodiană ”Mumia”. În realitate Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a fost reală sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. A fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) și a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropați în mastabe, uriașe ridicături făcute din cărămizi de lut. Grație talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a și rămas în istorie drept primul arhitect și inginer din lume, pionier al medicinei, poet și astrolog, fiind considerat primul geniu al planetei.

Păi să avem pardon, dar domnul guvernator este multitasking ca și egipteanul, a fost președintele onorific al Federației Române de Șah, actualmente pivnicer și somelier destoinic, vezi Casa Isărescu. Prin târgurile autohtone circulă un zvon care spune că aproape nu există instituție a statului român care să agreeze pentru protocol vinurile de la „Casa Isărescu”. Cică nici băncile private, dar și unele mari companii multinaționale care își desfășoară activitatea în România nu ocolesc aceste sortimente de vin. Doar că bănuții din prosperul business s-au cam cărat de prin băncile românești anul trecut, motivul fiind o presupunere mazilire a guvernatorului de către PSD și o parte a serviciilor afiliate PSD.

Se speculează de către o parte a presei că banii nu au fost scoși din țară prin tranzacții bancare ci tipic românesc cu punguța sau sacoșa, banii fiind investiți în imobiliare sau aruncați disprețuitor într-un cont off shore.

Iată ce consemna cotidianul Național anul trecut: ”Și cu toate că doar într-o țară mereu surprinzătoare ca a noastră s-ar fi putut pomeni ca „șeful banilor” să aibă propria casă producătoare de vinuri, care îi mai poartă și numele, să nu fie loc de interpretări este greu de crezut că afacerea merge chiar atât de extraordinar încât să justifice trecerea lui Isărescu la „next level” al tranzacțiilor financiare, unul care a atras atenția agențiilor guvernamentale americane(…).

Pentru că numele lui Mugur Isărescu nu doar că a fost băgat pe „lista neagră” a SUA, dar în dreptul acestuia au fost remarcate recent unele „tranzacții suspecte”. Iar intrarea omului care conduce de facto finanțele României de la Revoluție încoace „sub geana” agențiilor guvernamentale americane, deși poate surprinzătoare pentru mulți, nu face decât să întărească și mai mult varianta de lucru că nu toți colaboratorii loiali ai intereselor influentelor grupuri europene sunt percepuți ca și partenerii noii Administrații Trump. (…).

Acesta este principalul motiv care a dus la decăderea lui Mugur Isărescu. Și lucrurile sunt cu atât mai serioase pentru guvernatorul BNR cu cât „identificarea” acestei „vulnerabilități” nu aparține serviciilor secrete românești, ci agențiilor guvernamentale americane. Care deja au lista cu conturile secrete ale tuturor liderilor politici și demnitarilor români, pe aceasta regăsindu-se și numele lui Mugur Isărescu. Iar stricta monitorizare a tranzacțiilor financiare făcute de aceștia, direct sau mai ales prin intermediari sau firme paravan, fie ele și făcute în paradisurile fiscale ale lumii, s-a soldat cu alertarea respectivelor agenții cu privire la unele „mișcări” din Singapore.

Si cum, după atâtea decenii petrecute la vârful sistemului, un inițiat precum  Mugur Isărescu nu avea cum să nu cunoască regulile jocului, acesta și-a anunțat de urgență retragerea de la vârful Băncii Naționale a României, instituție cheie pe care nu o va mai conduce începând chiar de anul viitor. Un anunț cel puțin halucinant, fie și dacă ne referim la faptul că acesta, puternic interconectat la elitele globaliste  transfrontaliere a rezistat nenumăratelor atacuri de până acum, multe dintre ele dezlănțuite chiar de factori interni, că doar încercările de deturnare a lui Isărescu din interiorul țării au fost mai întotdeauna înăbușite încă din fașă.

Culmea este însă că până și unii dintre viceguvernatori sau alți conducători din BNR au căzut ca popicele, deși se bucurau de un „spate” ce părea impenetrabil, dar doar guvernatorul era „legendat” ca fiind singurul demnitar roman „intangibil”. Dar, uite ce simplu a fost, atunci când a existat interesul geo-strategic necesar din partea Administrației SUA! Una care nu glumește deloc în crearea „coridorului sanitar” din jurul Federației Ruse, în încercarea de a împiedica joncțiunea dintre interesele economice ale Germaniei cu cele strategice ale Moscovei, ca să nu mai vorbim de anihilarea pragmaticei colaborări informative dintre BND și FSB în aceasta parte a Europei…”.

Bunnnn! Cu toate acestea herr guvernator a supraviețuit din nou și chiar a participat la castingul pentru partea a doua a producției americane, ”Mumia revine”, deși filmul ar fi trebuit să se numească ”Mumia ne(s)clintită”. Recitindu-mă încep să realizez că leul chiar merită să fie redenumit mieunel și banul scheunat, pentru că indiferent ce ar face, domnul Mugurel cade numai în picioare! Sunt înspăimântat! Pe aceeași idee, oare câte vieți are domnul guvernator, știind că noi avem numai una?! Pentru următoarele șapte generații am o urare sinceră: ”Bine ați venit pe lume! Bine ați venit în România!”…

Mugurel cel greu de ucis  

Ca să înțelegeți invulnerabilitatea venerabilului domn revin la discursul acestuia  ținut săptămâna trecută în cadrul conferinței ”Locul Și rolul elitelor în conducerea statelor democratice”.

După evenimentele din decembrie 1989, România a intrat într-un amplu proces de tranziție de la o economie închisă, de comandă, la o economie deschisă de piață liberă. Mi s-a făcut onoarea, în acest context, să mi se încredințeze mandatul de guvernator al Băncii Naționale. În 2000, pentru un an, am îndeplinit și un mandat de Prim-Ministru. În acei ani, am devenit membru al Clubului de la Roma, membru al „Trilateralei” (America, Europa, Asia) și al altor organisme internaționale. Am cunoscut șefi de state, de guverne, guvernatori ai băncilor centrale din întreaga lume, personalități ale vieții culturale.

O mare șansă, în formarea mea profesională și intelectuală, să compar ce am aflat din lecturile mele cu nenumărate “cazuri” din realitatea vie a lumii de astăzi. Am înțeles mai bine că sublinierile lui James Surowiecki, în cunoscuta sa carte “Înțelepciunea mulțimilor” – o carte despre afaceri, societatea și viața de zi cu zi – și anume că epoca maselor nu este o închipuire, ci o realitate, nu pune în nici un fel în umbră rolul elitelor. Și, mai cu seamă, nu pune în umbră rolul elitelor intelectuale. Inteligența maselor, a grupurilor reprezintă într-adevăr o forță ce se manifestă activ în dezvoltarea societăților moderne. Surowiecki, confirmat de multe studii contemporane – crede în inteligența colectivă, “capabilă să ducă la decizii înțelepte”.

El observă că “înțelepciunea mulțimilor face ca societatea să producă motoare, îmbrăcăminte, mâncare; face ca bursele să funcționeze, magazinele să vândă fără întrerupere, contribuabilii să plătească taxe, școlile să funcționeze, câmpurile să fie lucrate”.

No fraților, what the fuck este Comisia Trilaterală? Conform siteului lor, Comisia Trilaterală afirmă că nu are nici influență, nici implicare politică. Nu se admite participarea politicienilor activi, dar în prezent, printre membrii marcanți din SUA se numără: George Bush senior, Bill Clinton, Dick Cheney vicepreședintele SUA (a venit la forumul masonic de la Cluj semi-icognito), Henry Kissinger secretar de stat în administrația Nixon și Ford – implicat în războiul din Vietnam, Madeleine Albright, Alan Greenspan directorul American Federal Reserve », Paul Wolfowitz – fostul președinte al Băncii Mondiale, Robert S. McNamara – fost președinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărării SUA, fost președinte al Ford Motor, clasicul George Soros cu Fundația Internațională Open Society, plus directorii executivi ai marilor corporații sunt incluși în Comisie (Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc).

Aceste organisme internaționale pe care le-au creat, prin taxe, prin migrația forței de muncă, prin mutarea producției în Asia și mai ales prin legi și acordurile între state și corporații. Feciorii ăștia adunați laolaltă îi lasă repetenți pe Toma Alimoș, Iancu Jianu sau Haiducii lui Șapte Cai! Sacrificiul tovarășilor din Comisia Trilaterală este remarcabil, pentru că toți care au dorit să-și doneze averile ca să poată salva foametea din Africa și pe orca Free Willy!

Cu asemenea camarazi poți să tragi cu tunul și nu-l nimerești pe niciunul, chiar de stau toți adunați la o masă cu ocazia Oktoberfest. Mugur a fost foarte aproape să-i fie sosie lui Bruce Willis în seria ”Greu de ucis” dar nu au fost de acord camarazii din Comisie să-și lase chelie, iar cum Bruce nu a dorit să-și facă implant de păr domnul guvernator a rămas pe poziții la BNR.

Dacă cineva îi va lectura domnului guvernator acest pamflet, căci sunt sigur că domnia sa nu are timp pentru asemenea năstrușnicii, eu sper din inimă să nu-i treacă prin cap să încerce un casting pentru rolul principal din ”Gladiatorul”, nu de alta dar la senectutea domniei sale s-ar putea ca să-i atârne ”uauăle” dincolo de armură și dacă printre figuranții care întruchipează vreo legiune romană se află întâmplător și renumitul chirurg Ciomu, s-ar putea ca din greșeală într-o scenă ambiguă de luptă Ciomu să-l nefericească pe marele nostru actor. Până una-alta, eu sper ca dacă nu există o legislație corectă care să protejeze românul de abuzurile băncilor, atunci să se multiplice băncile de spermă de pe teritoriul României, în speranța că printr-o slobozire controlată medical românul să-și poată plăti măcar încă o rată-două, înainte de marea castrare.

P.S.: Cică dacă totuși pleacă domnul guvernator la Hollywood, locul domniei sale este vizat de Darius Vâlcov. Dacă curatorul și protectorul artelor ajunge guvernator, atunci mă duc și eu să fac medicina, specialitatea chirurgie și mi-l iau ca mentor pe însuși marele Ciomu!

Alt P.S. (ultimul): Doar pamfletul mă mai ajută să rezist (fără haștag – #, pfff!) și să nu mă mut din țară!

Leave A Reply

Your email address will not be published.