Planul ambiţios al unui regizor pentru a sprijini aşezămintele de la Valea Plopului: filmul SCRUM

0 113

Regizorul Andrei Negoiţă Zagorodnâi propune o modalitate inedită de a sprijini aşezămintele sociale de la Valea Plopului şi Valea Screzii: un film documentar care să ruleze în cinematografele din SUA, Canada şi Europa, urmând ca 25% din încasări să fie redirecţionate către beneficiarii celor două aşezăminte.

În tabăra din Valea Screzii locuiesc 120 de persoane, din care 80 copii și adolescenți, tineri orfani care au părăsit sistemul de stat, femei și bărbați în vârstă. Restul asistaților, aprox. 400 de persoane, se află în grija familiilor din satele Valea Plopului și Valea Screzii prin grija Asociației Pro Vita pentru născuți și nenăscuți.

SCRUM

„SCRUM nu este un film şi atât”, spune Andrei Negoiţă Zagorodnâi, evidenţiind faptul că va fi un lungmetraj „despre oameni care au schimbat vieţi şi – foarte important – un film care va schimba vieţi. Un film despre modele, despre lupta până la capăt”.

Acesta prezintă lungmetrajul drept un „film despre copii care trebuia sa fie avortaţi, ajunşi abandonați sau orfani, despre mame mult prea tinere, despre familii risipite, despre drama socială a României și despre doi campioni: un sportiv ridicat din pulbere, care și-a depășit cu mult condiția, și îngerul care le-a oferit o șansă celor ca el”. Inspirat din realitate, SCRUM „trage vălul de pe fața unor vieți extraordinare”.

„Copilul simplu, de la ţară, care trebuia să fie avortat devine unul dintre campionii sportului mondial. Parcursul lui, de la abandon la glorie, se intersectează cu figurile a doi mari duhovnici români – părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi învăţăcelul său, părintele Nicolae Tănase, şi cu vieţile celor care au fost în postura lui: paria ai societăţii româneşti”.

Însă, regizorul atenţionează că un astfel de proiect cinematografic nu se poate realiza fără sprijin din partea semenilor.

„Ajută-ne să facem un film din dragoste de oameni, care le va schimba viaţa locuitorilor orfelinatelor şi căminelor de bătrâni din Valea Screzii! SCRUM este un proiect ambiţios, un film pentru oameni, care nu poate fi făcut decât de către oameni, prin contribuţii individuale şi colective”.

#GivingTuesday

Acest proiect care are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru Valea Plopului nu este singular. În anul 2017 Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Vladimir din New York a sprijinit financiar Asociația Pro Vita din Valea Plopului prin evenimentul de fundraising #GivingTuesday în urma căruia a donat 10% din totalul fondurilor colectate.

Astfel, în urma campaniei institutul Sfântul Vladimir a donat 13.000 de dolari așezământului întemeiat de părintele Nicolae Tănase.

Pentru activitatea socială rodnică desfăşurată, Părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului – Prahova a primit, în anul 2015, Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Asociația Pro Vita pentru născuți și nenăscuți

Pro Vita este o asociație ce oferă adăpost, asistență medicală și acces la educație copiilor orfani și familiilor aflate în dificultate. Pro Vita contribuie la bunăstarea familiilor ce sunt afectate de dificultăți financiare și, de multe ori, previne cumplita decizie a mamelor de a renunța la copilul încă nenăscut.

Leave A Reply

Your email address will not be published.