(VIDEO) Garda de coastă a României a deschis focul asupra unei nave turcești
În baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, Poliția de Frontieră și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au organizat o acțiune în scopul protecției și conservării fondului piscicol natural prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, precum și a exploatării ilegale a resurselor biologice în marea teritorială și zona economică exclusivă a României.
În cadrul acțiunii desfășurate în comun, în perioada 18-19.02.2019, inspectorii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au efectuat inspecții piscicole la bordul pescadoarelor din România și Bulgaria, neidentificând nereguli. Totodată, la aproximativ 65 mile Est Constanta, în Zona Economică Exclusivă, unde România are drepturi suverane, a fost depistată nava de pescuit “Ostik Senol”, pavilion Turcia, despre care existau indicii că desfășoară activități ilegale de pescuit și care nu a oprit la somațiile legale ale navei Poliției de Frontieră. Nava “Ostik Senol” a fost implicată și în anii anteriori în activități infracționale, în prezent fiind în lucru trei lucrări penale. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
În conformitate cu legislația națională (OUG 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura), Poliția de Frontieră a acționat pentru oprirea și controlul pescadorului. Întrucât acesta nu s-a conformat somațiilor legale efectuate prin toate mijloacele radio-electronice, acustice și optico-vizuale, polițiștii de frontieră au folosit gradual armamentul individual şi de la bordul navei, efectuând foc de avertisment, în condiţiile legii.
Poliția de Frontieră nu a procedat în forță la abordarea pescadorului sau la lovirea aparatului propulsor prin executarea focului în plin cu armamentul bordului fără a pune în pericol viețile omenești, ca urmare a faptului că membrii echipajului se poziționau în dreptul motoarelor.
În scopul sancționării persoanelor care au încălcat legislația României în Zona Economică Exclusivă, Poliția de Frontieră a cooperat cu Garda de Coastă a R. Turcia, informând-o permanent despre situația existentă. Garda de Coastă a R. Turcia a întreprins măsuri pentru interceptarea navei de pescuit, identificând-o în data de 20.02.2019, în Portul Istinye/Istanbul. Autoritățile R. Turcia au informat Poliția de Frontieră, cu privire la faptul că au sancționat administrativ echipajul navei “Ostik Senol” pentru trecerea ilegală a frontierei și au sesizat autoritățile portuare din Istanbul cu privire la lipsa documentelor și a autorizațiilor legale ale pescadorului.
Pescuitul ilegal săvârșit de nave de pescuit pavilion Turcia s-a intensificat începând cu anul 2002 în Zona Economică Exclusivă a României. Numai în anul anterior, în cadrul acțiunilor comune desfășurate de Poliția de Frontieră cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a fost reținută în vederea confiscării aproximativ 1,4 tone pește specia calcan și au fost recuperate din apă aproximativ 33 km de plase de diferite tipuri.
Daunele aduse ecosistemului acvatic, prin practicarea unui pescuit ilegal, în perioade de prohibiție şi pescuit cu unelte interzise, sunt irecuperabile dacă nu sunt întreprinse acțiuni ferme de către autoritățile naționale pentru stoparea acestuia. Dezastrul ecologic este amplificat de abandonarea uneltelor / plaselor de pescuit în apă, degradarea capturilor în aceste unelte de pescuit constituind un pericol pentru calitatea apelor din zona respectivă, dar și pentru populațiile de delfini care ajung accidental în plase, aducându-se astfel prejudicii grave efortului de conservare a acestei specii prin diminuarea efectivului de reproducători. Prin acțiunile ferme întreprinse de Poliția de Frontieră, în cooperare cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, s-a reușit descurajarea pescuitului ilegal în zona maritimă a României.
Măsurile întreprinse de Poliția de Frontieră au avut ca rezultat prevenirea activităților ilegale de pescuit în zona economică exclusivă a României de către nave neautorizate, fiind în consens cu acțiunile desfășurate de Agențiile Europene de protecție și conservare a resurselor biologice.