Cod galben de ploi pentru nouă judeţe, până luni dimineaţa; instabilitate atmosferică în toată ţara, până marţi seara

0 224

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru nouă judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 6:00, precum şi o informare de instabilitate atmosferică pentru toată ţara, valabilă valabilă de duminică, ora 11:00, până marţi, la ora 22:00.

Potrivit meteorologilor, în Banat, Crişana, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local Oltenia, vor fi perioade în care se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 60 l/mp.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Bihor, Arad, Alba, Timişoara, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj.

Totodată, până marţi seara, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 60 l/mp.

Leave A Reply

Your email address will not be published.