Oituz: Sfințirea bisericii cu 18.600 de eroi ai neamului

0 270

Biserica Parohiei Grozești din Oituz, județul Bacău, va fi resfințită duminică 26 mai 2019. În cimitirul eroilor din preajma bisericii sunt înhumați 18.600 soldați care au murit în luptele de la Oituz din Primul Război Mondial.

Slujba de sfințire va oficiată de 3 ierarhi:

„În data de 26 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, având ca invitați pe Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie și pe Preafințitul Părinte Ignatie, cu voia lui Dumnezeu, se va sfinți acest sfânt locaș care străjuiește la căpătâiul a 18.600 de eroi ce sunt înhumați în cimitirul din incinta bisericii”, a declarat părintele paroh Simeon Purice, pentru Trinitas TV.

Edificiul cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena”, ridicat între 1902-1913, a trecut printr-un proces de restaurare complex începând cu 2004. Cu prilejul sfințirii, biserica îi va primi ca ocrotitori și pe Sfântul Ioan Gură de Aur împreună cu mama sa Antusa.

În Primul Război Mondial Valea Oituzului a fost martoră a trei lupte. Primele două au fost în campania din 1916 în perioada 28 septembrie/11 octombrie – 14/27 octombrie și 28 octombrie/10 noiembrie — 2/15 noiembrie. Cea de-a treia luptă s-a desfășurat în 26 iulie/8 august – 9/22 august 1917. Legat de acest loc istoric, a rămas celebrul dicton „pe aici nu se trece”, al generalului Eremia Grigorescu.

Leave A Reply

Your email address will not be published.