
Finala Champions League/ Tottenham – Liverpool 0-2
Liverpool a câştigat pentru a şasea oară în istoria sa Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-0 (1-0) o altă echipă engleză, Tottenham Hotspur, în finala ce a avut loc sâmbătă seară pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.
Liverpool a obţinut un penalty după numai 23 de secunde, la un henţ comis de Sissoko, iar Salah a transformat cu siguranţă. Reuşita lui Salah, după un minut şi 49 de secunde, este pe locul 2 pe lista celor mai rapide goluri din finala Ligii Campionilor, devansată de golul lui Paolo Maldini pentru AC Milan după 51 de secunde în finala cu Liverpool din 2005.
În prima sa jumătate, poate şi din cauza căldurii, jocul a fost lent, fără faze notabile, cu excepţia şutului lui Alexander-Arnold din minutul 17 şi parţial a celui a lui Salah (min. 21). Portarul Lloris s-a remarcat la şutul lui Robertson din afara careului (38). În prima repriză, fotbaliştii cu profil ofensiv ai lui Tottenham nu au ieşit aproape deloc în evidenţă.
Actul secund a început destul de plicticos, până la intervenţia lui Lloris în faţa lui Mane, urmată, la cealaltă poartă, de cea a lui Alexander-Arnold asupra lui Alli, în acelaşi minut 54. Liverpool a avut o mare ocazie prin Milner, la o acţiune a lui Mane (68), iar trei minute mai târziu Alderweireld a oprit o fază foarte periculoasă, venită după o degajare a goalkeeperului Alisson.
Tottenham a evoluat mai consistent în partea a doua a jocului și a avut șansa golului. Alli a avut o șansă bună în minutul 73. Son a luat o acţiune pe cont propriu, însă a fost stopat de Van Dijk (75). Alli a avut din nou şansa golului (79), iar în minutul următor Son şi Lucas Moura l-au pus la încercare pe Alisson. Portarul brazilian a salvat din nou la lovitura liberă a lui Eriksen (85).
Pe fonul atacurilor lui Tottenham, Divock Origi a închis tabela în min. 87 după un corner. Londonezii ar fi putut reduce din handicap prin Rose (90+2) şi Son (90+3).
În acest meci, Tottenham a contat după mai mult timp pe cel mai bun atacant al său, Harry Kane, refăcut după o accidentare, însă vedeta lui Spurs a avut o evoluţie ştearsă. Lucas Moura, eroul calificării londonezilor în finală, a fost rezervă, la fel ca Divock Origi, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Liverpool în semifinala retur cu FC Barcelona. Moura a fost trimis de antrenorul Mauricio Pochettino în min. 66, iar Origi a fost introdus în min. 58.
Reacții după partidă:
”Sincer, nu ştiu ce să spun, decât că toată lumea este fericită acum, am câştigat finala. Sunt foarte fericit că am jucat a doua finală consecutivă, am jucat în sfârşit 90 de minute. Toată lumea a dat ce a avut mai bun pentru a câştiga meciul şi cred că nu este o performanţă individuală pentru nimeni, ci întreaga echipă a fost extraordinară astăzi. Felicitări nouă şi tuturor fanilor din toată lumea. Vom vedea marele VAR în sezonul viitor, dar acum îmi place oricum”, a spus Salah, la interviul de după partidă.
„Nu am jucat cel mai bun meci, astăzi a fost doar despre victorie, doar să terminăm treaba. Am câştigat pentru ei (n.r. – pentru fani). Au aşteptat atât de mult pentru o astfel de performanţă, dar băieţii au reuşit. Este incredibil!. Este pentru antrenorii mei, care au făcut o muncă extraordinară, pentru patronii noştri, care ne-au sprijinit cu tot ce au putut. Sunt foarte mândru de acest club. este cea mai bună imagine pe care un club o poate avea”, a declarat Jurgen Klopp după finalul partidei.
Tottenham Hotspur – Liverpool 0-2 (0-1)
Au marcat: Mohamed Salah (2 – penalty), Divock Origi (87)
Madrid, stadionul Wanda Metropolitano; Spectatori 63.272
Au evoluat echipele:
Tottenham: 1. Hugo Lloris (căpitan) – 2. Kieran Trippier, 4. Toby Alderweireld, 5. Jan Vertonghen, 3. Danny Rose – 17. Moussa Sissoko (15. Eric Dier, 74), 8. Harry Winks (27. Lucas Moura, 66) – 20. Dele Alli (18. Fernando Llorente, 81), 23. Christian Eriksen, 7. Heung-Min Son – 10. Harry Kane.
Antrenor: Mauricio Pochettino.
Rezerve neutilizate: 13. Michel Vorm, 22. Paulo Gazzaniga – 6. Davinson Sanchez, 11. Erik Lamela, 12. Victor Wanyama, 16. Kyle Walker-Peters, 21. Juan Foyth, 24. Serge Aurier, 33. Ben Davies.
Liverpool: 13. Alisson Becker – 66. Trent Alexander-Arnold, 32. Joel Matip, 4. Virgil Van Dijk, 26. Andy Robertson – 3. Fabinho, 14. Jordan Henderson (căpitan), 5. Georginio Wijnaldum (7. James Milner, 62) – 11. Mohamed Salah, 9. Roberto Firmino (27. Divock Origi, 58), 10. Sadio Mane (12. Joseph Gomez, 90).
Antrenor: Juergen Klopp.
Rezerve neutilizate: 22. Simon Mignolet, 62. Caoimhin Kelleher – 6. Dejan Lovren, 15. Daniel Sturridge, 18. Alberto Moreno, 20. Adam Lallana, 21. Alex Oxlade-Chamberlain, 23. Xherdan Shaqiri, 24. Rhian Brewster.
Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Robert Vukan (toţi din Slovenia); arbitru video: Danny Makkelie (Olanda); arbitri asistenţi video: Pol van Boekel (Olanda), Felix Zwayer (Germania); arbitru asistent video pentru ofsaid: Mark Borsch (Germania); al patrulea oficial: Antonio Mateu Lahoz (Spania).