România a importat tractoare în valoare de 102 milioane euro, în primele două luni din 2019

0 186

România a importat, în primele două luni ale acestui an, tractoare în valoare de 102,04 milioane euro, o sumă similară celei din perioada ianuarie-februarie 2018 (102,07 milioane euro), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În ianuarie 2019, importurile de tractoare au totalizat 44,178 milioane euro, iar în februarie 58,862 milioane euro. Importurile de tractoare au crescut anul trecut cu 3,7%, de la 688,452 milioane euro în 2017, la 714,121 milioane euro.

Agricultura României avea la finele anului trecut peste 209.000 tractoare, conform datelor prezentate de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în noiembrie.

“În 1989, încheiam inventarul tractoarelor la sfârşitul anului cu 128.000 de tractoare, iar la această dată agricultura ţării româneşti are peste 209.000 tractoare, tractoare diferite din punct de vedere al puterii şi al capacităţii de lucru. (…) Dotarea pe care o au fermierii la această dată, dar şi datorită muncii şi sprijinului prin PNDR, pentru că numai în ultimii doi ani, în anii 2017 şi 2018, în satele româneşti au intrat peste 6,3 miliarde de euro, toate se văd în câştigul fermierilor, în producţiile pe care le-au obţinut, se vede în câmp. Când porniţi pe orice cale de acces, în orice zonă a ţării puteţi vedea tractoare lucrând pe care nu le-am ştiut înainte de 1989”, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

În prezent, tractoare românești se produc la fabrica IRUM din Reghin. IRUM vinde în prezent 500 de utilaje într-o piaţă în care se vând 2.500 de utilaje agricole, iar în 2028 se preconizează că această piaţă a tractoarelor agricole va ajunge la 8.000 de unităţi pe an.

Compania IRUM a fost înființată în anul 1953, având ca principal domeniu de activitate fabricarea diferitelor mașini și utilaje agricole și forestiere. Principalul acționar al companiei este societatea Maviprod din Reghin, cu o participație de 95,62%, restul acțiunilor fiind deținute de persoane fizice. Principalii competitori ai firmei sunt Camox Franța, HSM Germania, Timberjack SUA, Liebherr Germania. România a produs tractoare în trecut, la fosta uzină Tractorul Brașov.

Leave A Reply

Your email address will not be published.