Volei Alba Blaj, în urna a treia valorică a Ligii Campionilor

0 525

CSM Volei Alba Blaj a fost repartizată în urna a treia valorică la tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, care va avea loc în data de 25 octombrie, la Sofia (Bulgaria). Campioana României va fi prezentă pentru a patra oară în grupele principalei competiții europene din voleiul feminin de club, ediția 2019/2020 având același format ca și în precedentul sezon.

La startul competiției, care va începe pe 19 noiembrie, vor fi prezente 20 de echipe, 18 dintre acestea fiind direct calificate în faza grupelor, în timp ce ultimele două locuri vor fi ocupate de echipele care vor veni din fazele preliminare.

Iată urnele valorice anunțate de Confederația Europeană de Volei pentru ediția 2019/2020 a Ligii Campionilor la volei feminin, pe baza cărora vor fi stabilite cele cinci grupe:

– URNA I: VakifBank Istanbul (Turcia), Imoco Volley Conegliano (Italia), Dinamo Moscova (Rusia), Eczacibasi VitrA Istanbul (Turcia), Igor Gorgonzola Novara (Italia, Campioana Europei);

– URNA A II-A: LKS Commercecon Lodz (Polonia), RC Cannes (Franța), Lokomotiv Kalinigrad Region (Rusia), Bodowlani Lodz (Polonia), Nantes VB (Franța);

– URNA A III-A: CSM VOLEI ALBA BLAJ (România), Alianz MTV Stuttgart (Germania), Nova KBM Branik Maribor (Slovenia), Maritza Plovdiv (Bulgaria), LP Salo (Finlanda);

– URNA A IV-A: Fenerbahce Opet Istanbul (Turcia), Savino Del Bene Scandicci (Italia), Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia), cele două echipe venite din calificări.

Cele șase etape sunt programate, conform calendarului CEV, astfel:
– 19-21 noiembrie 2019 (deplasare);
– 26-28 noiembrie 2019 (acasă);
– 17-19 decembrie 2019 (deplasare);
– 21-23 ianuarie 2020 (deplasare);
– 4-6 februarie 2020 (acasă);
– 18 februarie 2020 (acasă).

De patru ori campioană a României și câștigătoare de două ori a Cupei României, Volei Alba Blaj a reușit, în 2018, cea mai mare performanță a unei echipe feminine de club în Liga Campionilor, când a disputat finala competiției. Campioana României în exercițiu mai are la activ o finală de Cupă CEV, disputată în acest an.

Leave A Reply

Your email address will not be published.