Când pasiunea te trimite la granița dintre viață și moarte!

0 358

Dincolo de orice pasiune trebuie să rămână viața cu bunele și relele ei. Fotbalul românesc, deși mediocru, naște orgolii și rivalități incredibile. El emană ură și violențe. Victime îi cad suporterii, oamenii iubitori de fotbal care vin pe stadion să urmărească un spectacol sportiv. Legea pe stadioane o fac peluzele înțesate de ultrași violenți. Acea masă minoră dar foarte vocală de oameni care pun presiune pe toată lumea.

De regulă nimic nu le convine și vor ca patronii, adică cei care dau bani să le facă mereu pe plac. Cu alte cuvinte, ei vor să conducă pe banii patronului. Dacă nu, e de rău. Eugen Neagoe, antrenorul care a suferit o criză cardiacă severă în timpul meciului Dinamo – Universitatea Craiova a căzut victimă unui război între două tabere care se bat pe anonimatul în care a ajuns clubul din Ștefan cel Mare. Pe lângă presiunea rezultatelor, Neagoe a fost nevoit încă de la instalarea sa să suporte și protestele violente ale ultrașilor dinamoviști.

Omul Eugen Neagoe a cedat în seara de duminică. A fost măcinat de problemele din club și acum trece printr-o cumpănă din care sperăm sincer să treacă cu bine. Neagoe a venit la club să își facă meseria onest, să încerce să își treacă în palmares o performanță cu acestă echipă devoratoare de jucători și antrenori. Înainte de orice trebuie să primeze viața așa cum spuneam mai devreme. Nu merită să trăiești într-o presiune uriașă, să fii scut în fața jucătorilor pentru o cauză inexistentă.

Neagoe trebuie să plece după ce își va reveni și să își schimbe radical viața și modul în care alege un loc de muncă. Fotbalul din România există doar pe hârtie și prin programul său competițional. El este mocirlos, profund vicios, pustiit de un fenomen ultras retrograd. Ce s-a întâmplat la meciul de pe Arena Națională trebuie să fie un semnal de alarmă. Un nou semnal de alarmă. Pasiunea trebuie să fie învelită de echilibru atunci când este vorba de viață. Când simți că lucrurile scapă de sub control ai obligația să fii responsabil și să deschizi ușa către un alt orizont.

Neagoe a insistat să rămână soldat într-o bătălie inegală iar acum se luptă pentru viață. Dincolo de orice pasiune trebuie să rămână viața cu bunele și relele ei. Pentru că respirația frumoasă în dimineața unei zile este mai prețioasă decât orice dispută. Iar antrenorul și omul Neagoe știe de acum acest lucru.

Știrea inițială

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Eugen Neagoe, a suferit, duminică seara, în timpul partidei cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, o sincopă şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională pentru a-i acorda primul ajutor.

În minutul 25 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs a fluierat întreruperea partidei şi a permis intrarea ambulanţei pe teren până la banca tehnică a echipei Dinamo, unde antrenorul Eugen Neagoe era căzut în stare de inconştienţă. Tehnicianul a fost suit pe targă şi urcat în ambulanţă unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, medicii folosind şi un defibrilator.

După aproximativ 15 minute, antrenorul dinamovist a părăsit Arena Naţională în ambulanţa în care i s-a acordat primul ajutor. Meciul s-a reluat de la scorul de 0-0 după ce a plecat ambulanţa. Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte în această seară, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Universitatea Craiova într-o partidă contând pentru etapa a II-a a Ligii I.

Leave A Reply

Your email address will not be published.