Gânduri de sâmbătă noapte…

0 190

Mâine voi ridica spre ceruri mâinile mele de om păcătos, cerându-I bunului Dumnezeu să-l trimită pe Duhul Său Cel Sfânt peste o bucățică de pâine și peste un pahar de vin.. Și Îl va trimite, negreșit! Pentru că întotdeauna Îl trimite..

Știți de ce? Pentru că Domnul Iisus Hristos arde de dorul coborârii din nou pe pământ, printre păcătoși! De aceea mâine eu, un păcătos, voi cere din nou acel dar de la Dumnezeu, pe Duhul Său Cel Sfânt, Care Îl coboară în pâine pe Domnul Hristos! Fără frică, fără sfială, voi cere cu bucurie, cu entuziasm.. Pentru că Îl vreau pe Domnul, Îl vreau pe Iisus Hristos! Și când vrei să stai cu persoana iubită, uiți de frică și de rușine și devii obraznic, îndrăzneț!

Da, mâine eu voi fi obraznic și îndrăzneț, pretinzând-I lui Dumnezeu să mi-l dea pe Fiul Său! Și la urma urmei.. nu-l vreau numai pentru mine, nu sunt zgârcit, ci Îl dau tuturor celor care Îl doresc ca și mine.. Nu, nu-i nevoie să veniți la mine în biserică, dacă-L vreți pe Iisus Hristos. Mergeți acolo, la biserica voastră, la preotul vostru, și cereți-i să vi-l dea pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Doamne ajută și o Sfântă Liturghie simțită până în măduva oaselor vă doresc pentru mâine! (Că aici la mine ziua de sâmbătă oficial încă nu s-a terminat..) Preotul

Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.