Îl iubim noi pe Dumnezeu?

0 207

Am auzit de multe ori afirmația: “Eu Îl iubesc pe Dumnezeu, chiar dacă nu merg la biserică”. Și am priceput un lucru din această convingere a unora.. Am înțeles că, datorită invizibilității fizice a lui Dumnezeu, multă lume crede că Îl iubește. Mulți creștini cred că acest sentiment de iubire față de Dumnezeu există în inimile lor numai că nu pot să-și demonstreze concret iubirea față de El, Dumnezeu fiind, cum ziceam, invizibil.

De aceea m-am gândit să scriu câteva rânduri, să stabilim câteva criterii după care am putea să ne dăm seama dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, sau nu Îl iubim.

Mai întâi trebuie să reamintesc că iubirea față de Creatorul nostru nu este un sentiment opțional, adică vrei, Îl iubești, nu vrei sau nu ai timp deocamdată, nu Îl iubești. Dimpotrivă! Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos ne-a spus clar că iubirea de Dumnezeu este CEA MAI MARE PORUNCĂ A LEGII.

Întrebat fiind Domnul de către un învățător de lege care ar fi după părerea Sa cea mai mare dintre poruncile cuprinse în Legea Vechiului Testament, Iisus i-a răspuns acestuia: “SĂ-L IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU din toată inima ta, cu tot cugetul tău și cu toată virtutea ta”. Așadar nu se negociază cu iubirea de Dumnezeu; este poruncă, nu îndemn. Pe cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu i-a mustrat Însuși Domnul Hristos, prin cuvintele: “Slavă de la oameni nu primesc, dar v-am cunoscut că NU AVEȚI ÎN VOI IUBIREA DE DUMNEZEU”. Aceasta deoarece compatrioții Îl calomniau în loc să Îl slăvească, iar El nu era altul decât Dumnezeu coborât pe pământ în trup omenesc.

În al doilea rând aș vrea să vă dau regula cea mai simplă prin care ne putem da seama imediat dacă NU ÎL IUBIM PE DUMNEZEU, repet, este vorba despre negația iubirii, nu despre afirmarea ei. Sfântul apostol Iacov ne dă următoarea regulă: “Dacă pe fratele tău, pe care îl vezi, nu îl iubești, nici pe Dumnezeu, pe Care nu Îl vezi, nu Îl poți iubi”! Scurt și cuprinzător. Apostolul lui Hristos ne zice că dacă descoperim în noi lipsa iubirii de oameni, nu poate exista în inimile noastre sentimentul iubirii de Dumnezeu.

Concluzia este că iubire de Dumnezeu putem găsi NUMAI în oamenii care sunt binevoitori și milostivi față de semenii lor. Și totuși nu rezultă automat că cei care își iubesc semenii Îl iubesc neapărat și pe Dumnezeu, deoarece există mulți oameni aparținând unor religii păgâne care își iubesc semenii. De asemenea există chiar și oameni declarați atei convinși care sunt milostivi și iubitori de oameni, datorită unor convingeri ale lor proprii, nicidecum unui impuls religios. Oameni buni, dar nu credincioși.

Și acum să trecem la principiile prin care ne putem da seama dacă Îl iubim sau nu pe Dumnezeu.

1. În primul rând atunci când iubești o persoană DOREȘTI SĂ PETRECI CÂT MAI MULT TIMP ÎMPREUNĂ CU EA. Nici Dumnezeu nu face excepție de la regulă: dacă ai plăcerea să petreci cu El timp îndelungat în rugăciune, dacă abia aștepți să găsești un loc și un moment în care să fii numai tu cu El, atunci da, acesta este un semn că nutrești un profund sentiment de dragoste față de Creatorul tău.

Dar dacă ai face orice, numai să nu te rogi.. dragul meu, trebuie să-ți spun, tu NU ÎL IUBEȘTI PE DUMNEZEU. Pentru tine Dumnezeu este un simplu prestator de servicii, util doar atunci când ai tu o problemă care îți deranjează puțin liniștea vieții. Iar când ai necazuri în viață și apelezi la Dumnezeu prin rugăciune directă sau prin preotul intermediar, tu nu înțelegi că de fapt DUMNEZEU ESTE CEL CE ȚI-A CREAT PROBLEMA, tocmai ca să-ți mai amintești și de El!

2. În al doilea rând, atunci când iubești o persoană cauți să faci exact CEEA CE ÎI PLACE acelei persoane. Te interesezi ce pasiuni, ce hobby-uri, ce dorințe intime are și încerci să o surprinzi, împlinindu-i o parte din acestea. Ce rost au, oare, cadourile și florile pe care le oferă tinerii iubitelor lor?.. Sau părinții copiilor și vice-versa.. De câte ori nu îi reproșează fata logodnicului, sau soția soțului ei: “Nu mă iubești, pentru că nu faci niciodată lucrurile care mă fac pe mine fericită”?..

La rândul nostru ne dăm seama de dragostea unei persoane față de noi din gesturile pe care le face în privința noastră. Nu toate iubirile sunt pozitive, ziditoare, dar toate iubirile se demonstrează în fapte concrete! Ei bine, dragii mei, și cu Dumnezeu treburile stau exact la fel! Numai că Dumnezeu nu ne cere nouă nu știu ce daruri sau cine știe ce fapte eroice. În infinitatea Sa, El nu are nevoie nici de darurile noastre, nici de faptele noastre. El ne pretinde altceva: să-I respectăm cu strictețe poruncile.

Aceste porunci, cuprinse în Decalog și în cuvintele Domnului Hristos din Evanghelie, ne-au fost date spre sfințirea noastră, adică în scopul modelării noastre interioare după asemănarea Dumnezeului nostru. Chiar dacă uneori par dificile, sau chiar imposibil de îndeplinit, se dovedește că cei care le-au ținut cu strășnicie – și aici mă refer la sfinți – au descoperit în final câtă dragoste de oameni a picurat Dumnezeu în poruncile Lui.. Deci din împlinirea sau încălcarea poruncilor Sale de către noi Dumnezeu cunoaște dacă Îl iubim sau nu Îl iubim!

Domnul nostru Iisus Hristos ne interzice exaltările mistice și sentimentalismele de tot felul la adresa Lui; El afirmă scurt, într-un mod foarte “spartan”: “CEL CE MĂ IUBEȘTE PĂZEȘTE PORUNCILE MELE; CEL CE ÎMPLINEȘTE CUVINTELE MELE, ACELA ESTE CARE MĂ IUBEȘTE”! Mai ziceți ceva, dacă puteți.. Vezi cerșetorul cu palma întinsă și te prefaci că nu l-ai văzut? Nu-L iubești pe Hristos! Îți cere iertare vrăjmașul tău și nu vrei să i-o oferi? Nu Îl iubești pe Hristos! Biserica a intrat în perioadele ei de post și tu încalci posturile?.. Nu Îl iubești pe Hristos! Și așa mai departe.. Ori de câte ori încalci o poruncă a lui Dumnezeu, să știi că I-ai făcut o declarație de ne-iubire lui Dumnezeu!

3. Ultimul criteriu după care putem să descoperim sentimentul iubirii de Dumnezeu în noi este modul în care reacționăm față de El după ce am greșit (păcătuit), încălcându-I o parte dintre porunci. Dacă simțim regret adevărat, dacă plângem cu durere în suflet, dacă ne cerem de la El iertare din toată inima, înseamnă că noi ÎL IUBIM PE DUMNEZEU, dar suntem plini de patimi și de slăbiciuni omenești care ne scot foarte ușor de pe calea cea strâmtă, cea pe care Îi place lui Dumnezeu să umblăm. Așa a făcut femeia păcătoasă, cea care plângea și uda cu lacrimi picioarele Domnului Iisus, apoi le ștergea cu părul capului său și le săruta.

Despre ea a zis Domnul cu voce tare, în auzul tuturor: “Se iartă păcatele ei cele multe, că MULT A IUBIT”! Și lucrul acesta se vede și în viețile noastre, nu este o mare noutate dealtfel. Atunci când cel ce ne-a rănit sufletește vine și ne cere iertare, ne dăm seama că totuși el ne iubește, chiar dacă ne-a făcut rău; dacă îl vedem nepăsător, ni se confirmă că el nu ne iubește. Iar un filozof scria mai demult: “Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune”..

Iubiți cititori, mă opresc aici din enumerarea “regulilor” mele. Nu uitați cele trei criterii: 1. Plăcerea de a petrece în rugăciune cu Dumnezeu, 2. râvna de a împlini poruncile Sale și 3. pocăința cea cu zdrobire de inimă după încălcarea poruncilor dumnezeiești. Dacă le veți îndeplini pe acestea, veți auzi cândva minunatele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “Bine, slugă bună și credincioasă, intră în bucuria Domnului tău”! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Leave A Reply

Your email address will not be published.