Şeful Casei Regale în actualul Statut Dinastic

0 207

Articolul de faţă prezintă, pe scurt, natura, rolul şi prevederile principale ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României. Rezumând, sunt abordate următoarele teme:

– Normele Fundamentale sunt o formă de codificare a regulilor interne ale Casei Regale a României;

– Casa Regală a României este o comunitate bazată pe legături de familie, autonomă, guvernată de norme proprii, cu natura unor norme juridice particulare;

– titlul legitim al actualului Şef al Familiei (şi Casei) Regale este de Majestatea Sa Regina, dar pentru moment, titulara doreşte să folosească numai titlul de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei;

– consortul Suveranului (în prezent A.S.R. Principele Radu) poartă titlul de Alteţa Sa Regală Principele Consort;

– nicio persoană care nu este desemnată explicit prin Normele Fundamentale, cu modificările şi completările ulterioare, nu este membru al Casei Regale, respectiv parte din linia de succesiune (dinast). Categoria dinaştilor este inclusă şi subsumată în cea a membrilor Casei Regale.

Ce sunt Normele Fundamentale?

Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României sunt o formă de codificare a regulilor interne care guvernează Familia Regală a României. Aşa cum am arătat în articole anterioare în România, Familia Regală a fost întotdeauna supusă atât normelor de drept constituţional, civil, administrativ etc., cât şi normelor de drept dinastic, moştenite mai întâi din dreptul Imperiului German, dar mai apoi “naţionalizate” şi adaptate condiţiilor Familiei Regale române.

Dacă la început aceste norme au fost cuprinse în acte de Stat, după momentul abdicării forţate de la 30 decembrie 1947, Suveranul legitim, Regele Mihai I, a păstrat capacitatea preexistentă de a emite norme dinastice, care nu au mai fost ulterior reglementate de statul român. Având în vedere acest lucru, Normele Fundamentale sunt un ansamblu de norme juridice particulare, în sensul de prescripţii respectate de un grup determinat de persoane (Familia Regală), care le recunosc ca obligatorii.

Cu referire strictă la Normele Fundamentale edictate de Regele Mihai I, mai putem afirma că ele au şi caracterul unui Testament Politic, aşa cum se arată la finalul lor, cât şi al unei invitaţii adresate Parlamentului României ca, “în cazul în care Naţiunea Română şi Parlamentul României vor considera potrivită folosirea Monarhiei ca formă de guvernământ”, să se renunţe la legea salică în reglementarea constituţională a succesiunii (pct. 1 din Anexa 2).

Înţelesurile articolului 1 din Normele Fundamentale:

Eseul de astăzi se referă la articolul 1 din Normele Fundamentale, care reprezintă piatra de temelie a Normelor Fundamentale, definind regulile esenţiale privind Casa Regală a României şi Şeful acesteia.

Articolul 1 are 10 alineate, care se referă la Casa Regală, Şeful Casei Regale, amendarea Normelor Fundamentale, succesiune, titlurile membrilor Familiei Regale, şi regulile generale de apartenenţă la Casa Regală. Vom aborda aceste teme pe rând.

Ce este Casa Regală a României?

Potrivit art. 1 alin. (1), Casa Regală a României este o comunitate de familie autonomă.

– Casa Regală este o “comunitate” prin aceea că este un grup de oameni cu interese, credinţe şi norme de viaţă comune, o colectivitate cu reguli respectate împreună. Termenul face trimitere istorică şi la caracterul comunitar şi colectiv al Caselor Regale, despre care se spunea, în dreptul dinastic german, că au o personalitate juridică proprie.

Caracterul familial al Casei Regale a României este dat de faptul că a fi membru al acesteia presupune ca regulă existenţa unei relaţii de familie (respectiv căsătorie, rudenie legitimă sau afinitate), excepţia fiind desemnarea prin decizia Şefului Casei Regale (lit. F din Anexa 1, care este o referire istorică la posibilitatea Parlamentului de a desemna un membru al unei Case Regale europene în cazul absenţei unui succesor, aşa cum prevedeau Constituţiile Regatului României), totul în cadrul stabilit de Normele Fundamentale.

Caracterul autonom al Casei Regale este dat de faptul că aceasta este guvernată de reguli proprii, fără ingerinţa statului ori a altor entităţi publice sau private. Casa Regală şi-a păstrat identitatea, continuitatea şi autonomia de-a lungul Exilului Regelui şi după aceea, Normele Fundamentale fiind tocmai expresia acestui lucru.

 Cine este Şeful Casei Regale?

Alin. (2) din Normele Fundamentale vorbeşte despre Şeful Casei Regale a României şi calitatea acestuia de Suveran, precum şi despre titlul acestuia.

– Se cunoaşte faptul că Regele Mihai I nu a renunţat niciodată la calitatea sa de Suveran legitim al României, afirmând de la început natura forţată a abdicării sale. Dacă acest lucru nu l-a împiedicat să colaboreze cu instituţiile democratice ale Statului Român, guvernat în prezent de o Constituţie republicană, căreia nu i s-a opus, Regele a continuat să simbolizeze idealul restaurării Monarhiei. În acest sens, termenul de “Suveran” se referă la “conducător al unui stat monarhic”. Dar termenul de Suveran, în sensul Normelor Fundamentale, are şi înţelesul de “care are autoritatea supremă”, “persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale”. În acest sens, Şeful Casei Regale are autoritatea deplină asupra Casei Regale, manifestată în special prin posibilitatea de modificare a Normelor Fundamentale.

– Alineatul mai arată că “imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară”, moştenitorul accede la poziţia de Şef al Casei Regale. Cu alte cuvinte, spre deosebire de alte state şi Familii Regale, la noi regula este că le mort saisit le vif, adică nu există niciun moment între decesul unui Suveran şi accederea noului Suveran, când Coroana să fie vacantă.

– În fine, alineatul vorbeşte despre titlul Şefului Casei Regale, care este de Rege sau Regină. În această privinţă, trebuie subliniat faptul că acest titlu există “indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare”.

O Casă Regală nu poate să aibă ca şef un principe ori principesă, cu atât mai puţin o persoană cu un alt titlu. Şeful unei Case Regale este Rege sau Regină, şi acest lucru în primul rând în virtutea normelor dinastice ale Casei Regale, şi mai apoi cu referire la conducerea unui stat monarhic. Abandonarea acestui titlu ar însemna retrogradarea Casei respective la una princiară, ori asumarea legitimităţii încetării monarhiei (cum a făcut de exemplu Casa Imperială a Austriei, care a folosit titluri “îngheţate” la momentul anului 1918).

De asemenea, se arată că titlul de Rege sau Regină există “indiferent dacă, mai târziu, [Şeful Casei Regale] va alege su nu să nu folosească un asemenea titlu”. În România, Majestatea Sa Margareta a ales să nu folosească pentru moment titlul de Regină, fără însă a-l nega vreodată. Decizia sa subliniază faptul că, din punct de vedere constituţional, dorinţa Regelui Mihai de a vedea Monarhia restaurată nu s-a împlinit încă.

Unele situaţii speciale

Alineatul (3) din Normele Fundamentale se referă la conursul dintre existenţa unui Moştenitor Prezumptiv şi unul Evident, situaţie în care apare o Regenţă. Această situaţie neexistând în practică şi neapărând ca probabilă în viitorul apropiat, nu o vom detalia. Reţinem însă următoarele definiţii:

– Moştenitorul Evident este succesorul imediat al Şefului Casei Regale a României, la un anumit moment (art. 18 alin. (3)), şi anume fiul sau fiica Suveranului.

– Moştenitorul Prezumptiv este orice altă persoană din linia de succesiune. Înţelesul articolului este că dacă Suveranul (prin ipoteză bărbat), la decesul acestuia, are un copil conceput dar nenăscut, se instituie o Regenţă până la majoratul acestui copil.

Alineatul (4) se referă la interdicţia amendării Normelor Fundamentale, chiar de către Şeful Familiei Regale, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Este de altfel singura limitare imperativă a libertăţii Suveranului de a modifica Normele Fundamentale.

Cine nu face parte dintre membrii Casei Regale?

Alineatul (5) ne arată că numai “succesorii dinaşti ai Regelui Mihai I al României sunt succesori la şefia Casei Regale a României”. Cu alte cuvinte, nicio persoană care este exclusă din linia de succesiune nu poate deveni Şef al Casei Regale. Se mai arată că “actualii succesori sunt recunoscuţi exclusiv prin aceste Norme şi sunt enumeraţi aici”. Cu alte cuvinte, punctul zero al îndreptăţirii la succesiunea la Coroană este dat de Normele Fundamentale. La acest lucru se referă şi alin. (6), care vorbeşte despre excluderea din linia de succesiune şi din Familia Regală a descendenţilor pe ramură colaterală a Regelui Carol al II-lea.

Dar, pe lângă aceste restricţii, Regele Mihai a considerat necesar să instituie şi o regulă suplimentară, cu valoare de principiu, şi anume că nimeni nu devine membru al Familiei Regale, nici prin naştere, dacă nu este recunoscut ca atare în mod explicit, prin modificarea Normelor Fundamentale. Pentru claritate, aceasta se aplică tuturor descendenţilor, indiferent de natura lor. Cu alte cuvinte, putem spune că pentru a deveni membru al Familiei Regale, potrivit Normelor Fundamentale, legătura de rudenie nu este suficientă, fiind necesară şi desemnarea regală.

Consortul Suveranului

Alineatul (7) se referă la regulile privind titlul unei consoarte sau al unui consort al Şefului Casei Regale. Concret, Regele Mihai a păstrat regula tradiţională prin care femeia preia ca o curtoazie titlul superior al bărbatului (soţia unui Rege primeşte titlul de Regină), dar inversa nu este valabilă (soţul unei Regine nu primeşte titlul de Rege). În această privinţă, arătăm că titlul corect al Alteţei Sale Regale Principele Radu a României este de Principe Consort al României (art. 2 alin. (8)).

Alineatul mai stabileşte şi normele privind situaţia divorţului (pierderea de către persoana care a devenit membru prin căsătorie al Familiei Regale a poziţiei sale) şi respectiv văduviei (aceeaşi persoană păstrează poziţia sa, ad personam, inclusiv în cazul recăsătoriei).

 Renunţări şi alte limitări

 Alineatele (8) şi (9) se referă la libertatea membrilor Casei Regale de a renunţa la poziţia lor şi la efectele acesteia. Se stabileşte o formă obligatorie (scrisă), un termen de reflecţie (30 de zile), şi faptul că moştenitorii renunţătorului nu sunt afectaţi de renunţarea acestuia. De la edictarea Normelor Fundamentale nu s-au întâlnit asemenea situaţii, modificările liniei de succesiune făcându-se prin decizia Suveranului de excludere, şi nu prin renunţare.

Ultimul alineat (10) al Normelor Fundamentale spune că “nicio persoană născută în principal ca membru al unei Case Regale sau Princiare străine nu poate intra în Linia de Succesiune a Casei Regale a României şi nu se poate bucura de vreun alt privilegiu dinastic, fără excepţie”. Această prevedere trebuie înţeleasă corect şi în context. Ea se referă la acele persoane care, deşi în principal sunt membri ai unei Case Regale sau Princiare străine, ar putea în subsidiar să pretindă un drept dinastic şi în Casa Regală a României, mai concret este pentru a clarifica faptul că nu există un drept la Coroană al membrilor Casei de Hohenzollern, potrivit Normelor Fundamentale (lucru întărit şi de actul de rupere a legăturilor dinastice semnat de Regele Mihai I în anul 2011. Articolul trebuie citit în relaţie cu lit. F din Anexa 1, care se referă la modificarea liniei de succesiune, respectiv la posibilitatea Şefului Familiei Regale de a modifica Normele Fundamentale.

Concluzionând, Normele Fundamentale oferă definiţii pentru noţiunile esenţiale legate de Casa şi Familia Regală. Atât timp cât Statul sau orice persoană interesată doresc să se refere la Casa şi Familia Regală ori la membrii acestora, singurul document de referinţă este reprezentat de Normele Fundamentale. Ca atare, ele sunt un instrument util dar şi un document normativ, bază pentru toate celelalte documente privind Casa şi Familia Regală.

 Avocat dr. Ioan-Luca Vlad

Leave A Reply

Your email address will not be published.