Doasarul Saudit / Dronele Huthi au deschis cutia Pandorei (I)

0 205

Am prezentat anterior dronele atacatoare și dispozitivul de apărare a celor două facilități petroliere ale Arabiei Saudite.

Previziunile mele legate de ceea ce se va întâmpla, în zonă, s-ar putea să surprindă pe mulți. Ca să înțelegem mai bine situația ireversibilă creată, mai întâi voi explica care este concepția de apărare adoptată împotriva dronelor și a rachetelor de croazieră.

1. Vulnerabilitatea obiectivelor constă în distanța mică de detecție a acestor mijloace ofensive, de către radare, sub 30-40 km. Datorită dimensiunilor reduse și profilului de zbor de aproximativ 10 m față de sol. Distanța de 30-40 km scade și mai mult, funcție de înălțimea antenei și de sectorul de cerc acoperit de antenă. De exemplu, radarul rachetei Patriot are un sector de 120 din 360 de grade. Radarele de pe sateliții de cercetare militari nu au capacitatea de a detecta rachete de croazieră sau drone.

2. În cazul acestor mijloace de luptă, apărarea AA a unei zone extinse la întreg teritoriul național nu este eficientă pentru că necesită forțe imense. De aceea se organizează apărarea obiectivelor importante, pe direcțiile de acces cele mai probabile. Probabilitatea de descoperire creste prin cooperarea între rețeaua de radare terestre și cele de pe avioanele de alarmare îndepărtată AWACS (Airborne Early Warning and control) care au o zonă de descoperire mai mare. Totusi, nu are nimeni atatea AWACS ca să le țină permanent în aer. Pentru detecția mijloacelor care zboară la joasă înălțime, apărarea nemijlocită a unui obiectiv de dimensiuni reduse, poate folosi platforme radar de tip dirijabile sau aerostate, ancorate la sol.

3. Dacă dronele sau rachetele de croazieră au fost detectate din timp și există avioane de vânătoare în zona de serviciu în aer din proximitatea obiectivului, interceptarea lor se face cu rachete aer-aer, folosindu-se senzorii în infraroșu sau radarul de bord. Dacă nu, sarcina combaterii acestora cade în sarcina apărării AA care folosește rachete cu raza lungă, medie, scurtă sau foarte scurtă și sisteme de artilerie AA calibru mic- CIWS (Kashtan , Goalkeeper, Meroka, Oerlikon Millenium, etc). În cazul rafinăriilor se tine cont de faptul că rachetele AA cu rază scurtă și foarte scurtă, ghidate pe fascicol termic, se dirijează automat pe flăcăra gazelor arse, nu pe ținta aeriană.

4. Presupunând că radarele descoperă ținta aeriană de la 20-25 km, timpul până la impactul cu obiectivul este 60-100 secunde. Din acesta scădem un timp pasiv de 10-30 de secunde necesar pregătirii lansării rachetelor AA cu rază lungă, medie și scurtă. Dacă prima salvă de rachete nu a nimicit ținta, se lansează a doua salvă, formată din rachetele cu rază foarte scurtă de acțiune ( sub 7-9 km ). Când distanța de descoperire este foarte mică și timpul până la impact este de 15-25 secunde, se lansează simultan toate tipurile de rachetă AA.Ultima redută o reprezintă sistemele artileristice CIWS ( tunuri rotative cu 6 țevi, calibrul 20-35 mm ) , care au o cadență de până la 8.000 de proiectile/minut, o rază de acțiune de 3 km, și eficacitate maximă la circa 500 m. Timpul avut la dispoziție de sistemele artileristice CIWS este de 5-15 secunde.

5. Dacă avem de-a face cu atacuri în mai multe valuri, la intervale foarte scurte de timp, folosind multe drone și rachete de croazieră, din direcții diferite, așa cum au procedat yemeniții, canalele de deservire cu ținte ale apărătorului sunt saturate și sistemul se blochează ( vezi teoria sistemelor cu deservire în masă a dlui.cdr.dr. Anton Gheorghe ).

6. Atacul preventiv este cea mai eficientă metodă de contracarare a dronelor și a rachetelor de croazieră. Sunt vizate lansatoarele acestora, depozitele de componente și hangarele de asamblare. Totul depinde de acuratețea informațiilor culese de serviciile de informații. militare.

(Expert militar Valentin Vasilescu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.