La 85 de ani de la prima finală a Cupei României, Ripensia și ”U” Cluj se întâlnesc în Liga 2

0 199

Pe 30 septembrie 1934, la București, Ripensia a devenit prima câștigătoare a Cupei României, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj.

Finala primei ediții a Cupei României s-a disputat inițial pe 8 iulie, la Timișoara, pe stadionul Electrica de pe Bega. Programarea jocului pe arena Ripensiei a nemulțumit-o pe Universitatea Cluj. Clujenii au anunțat că vor trata meciul ca pe unul amical și a folosit deliberat doi fotbaliști fără drept de joc, Orza și Baicu. În fața a 3.000 de spectatori, gazdele s-au impus cu 3-2. Universitatea a contestat însă meciul și a reușit reprogramarea acestuia pe un teren neutru.

Astfel, pe 30 septembrie 1934, pe stadionul Republicii din București, cele două formații s-au reîntâlnit în rejucarea finalei Cupei României. La partidă au asistat aproximativ 10.000 de oameni, printre aceștia aflându-se și Excelența Sa Mihai I, fost și viitor rege al României. Partida nu a avut istoric, Ripensia s-a impus cu 5-0, după ce la pauză a condus cu 3-0.

Ripensia Timișoara – Universitatea Cluj 5-0

Au marcat: Dobay (18), Dobay (20), Bindea (41), Al. Schwartz (48), Bindea (85)

Ripensia: Zombory – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Hrehuss – Bindea, Al. Schwartz, Ciolac, Corneluț Lazăr, Dobay.

Universitatea: Sepci – Vidrăşan, Iancovici – M. Ştefănescu, Gain, Borgia – Orza, Ploeşteanu, Ionaş, Surlaşiu, A. Baciu.

Arbitru: D. Xifando (București).

La prima ediție a Cupei României au participat 68 de echipe! Competiția a luat startul la 24 septembrie 1933 și s-a încheiat după mai bine de un an, pe 30 septembrie 1934.

Reîntâlnire în Liga 2

La 85 de ani de la prima finală a Cupei României, cele două formații se reîntâlnesc în Liga 2. Pe 6 octombrie, în etapa cu numărul 10, la Cluj-Napoca, Universitatea din localitate o va întâlni pe Ripensia Timișoara. Meciul va începe la ora 13:00.

(Foto: FotbalVest)

Leave A Reply

Your email address will not be published.