Răzbunare scoțiană! Celtic – CFR 2-0

0 200

CFR Cluj a fost învinsă de Celtic cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, la Glasgow, în etapa a doua din Grupa E a Europa League la fotbal.

Campioana Scoţiei s-a impus lejer, prin golurile marcate de francezul Odsonne Edouard (20) şi de norvegianul Mohamed Elyounoussi (59). Celtic a arătat un plus de viteză, forţă şi determinare, reuşind să îşi ia revanşa după ce a fost eliminată de CFR din preliminariile Ligii Campionilor, clujenii câştigând în august cu 4-3 pe Celtic Park.

Scoţienii au avut primele ocazii prin fundaşul francez Jullien, ambele după faze fixe, dar Arlauskis a salvat senzaţional în min. 11, iar apoi apărătorul a trimis peste poartă (12). Gazdele au deschis scorul în min. 20, când Edouard a marcat cu capul, din centrarea lui Bolingoli, care nu a putut fi blocat de Susic.

Bolingoli a tras periculos cu exteriorul, puţin peste poartă (23), dar CFR a izbutit să dea replica trei minute mai târziu, din lovitură liberă, prin Deac, dar Forster a respins, ardelenii au trimis balonul în lasă prin Boli, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Scoțienii şi-au mai creat situaţii bune până la pauză, dar şutul lui Edouard (35) a fost blocat de Burcă, iar mingea expediată de Bolingoli din afara careului (44) a fost prinsă de Arlauskis.

Caracteristicile jocului nu s-au schimbat nici în repriza secundă, Celtic marcând la prima sa ocazie de gol, în min. 59, prin Mohamed Elyounoussi, cu un şut deviat, după o minge întoarsă de James Forrest. CFR a încercat să fie mai ofensivă şi acelaşi Deac a fost aproape de gol, însă şutul său din unghi a fost respins de Forster (64). În ciuda eforturilor, campioana României nu a reuşit să fie cu adevărat periculoasă.

Celtic şi-a creat în continuare situaţii de gol, dar şutul lui Forrest a fost reţinut în doi timpi de Arlauskis (66), Christie a fost imprecis (79, 81), ca şi Edouard (85), blocat in extremis de Boli (89). Celtic este liderul grupei după acest succes, iar CFR coboară pe locul al treilea, având în vedere victoria reuşită de Lazio, 2-1 cu Rennes. În etapa a treia, pe 24 octombrie, vor avea loc meciurile Celtic – Lazio şi Rennes – CFR Cluj.

Celtic Glasgow – CFR Cluj 2-0 (1-0)
Au marcat: Odsonne Edouard (20), Mohamed Elyounoussi (59).
Glasgow, Celtic Park; Spectatori 58.000
Europa League – Grupa E

Au evoluat echipele:

Celtic: 67. Fraser Forster – 33. Hatem Elhamed, 2. Christopher Jullien, 35. Kristoffer Ajer, 23. Boli Bolingoli – 49. James Forrest (15. Jonny Hayes, 86), 8. Scott Brown (căpitan), 42. Callum McGregor – 17. Ryan Christie (21. Olivier Ntcham, 90), 22. Odsonne Edouard, 27. Mohamed Elyounoussi. Antrenor: Neil Lennon.
Rezerve neutilizate: 1. Craig Gordon – 6. Nir Bitton, 11. Scott Sinclair, 13. Moritz Bauer, 18. Tom Rogic.

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 16. Mateo Susic, 3. Andrei Burcă, 21. Kevin Boli, 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu, 6. Luis Aurelio (19. Juan Culio, 57), 8. Damjan Djokovic (23. Cătălin Golofca, 81) – 10. Ciprian Deac, 99. Mario Rondon (7. Adrian Constantin Păun, 70), 9. Billel Omrani. Antrenor: Dan Petrescu.

Rezerve neutilizate: 1. Jesus Fernandez – 28. Ovidiu Hoban, 77. Ionuţ Peteleu, 92. Mike Cestor.

Arbitru: Daniel Siebert; arbitri asistenţi: Jan Seidel, Stefan Lupp; al patrulea oficial: Harm Osmers (toţi din Germania)
Delegat UEFA: Steen Dahrup (Danemarca), observator UEFA pentru arbitri: Martin Ingvarsson (Suedia)
Cartonaşe galbene: McGregor (25), Rondon (42), Jullien (46), Djokovic (51), Edouard (88).

Leave A Reply

Your email address will not be published.