FCSB a trecut cu emoţii de U Cluj în optimile de finală ale Cupei României

0 291

FCSB s-a calificat, marţi seară, în sferturile de finală ale Cupei României, după ce s-a impus, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa divizionarei secunde FC Universitatea Cluj.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Hora, în minutul 12, în urma unei lovituri libere, de la aproximativ 20 de metri.

În startul partidei, tânărul Andrei Vlad și-a făcut viața grea la o preluare nefericită, în urma căreia balonul a ajuns la adversari, dar același Vlad și Nedelcu – revenit pe gazon după o accidentare grea – au rezolvat situația.

În minutul 4, roș-albaștri au fost la un pas să deschidă scorul, în urma unei centrări perfecte a lui Manea pentru Moruțan, dar acesta a șters balonul cu capul, insuficient pentru a marca.

Inevitabilul s-a produs în minutul 12. Tsoumou a fost jenat la 20 de metri de poartă, iar arbitrul Andrei Chivulete a dictat lovitură liberă, transformată excelent de Ioan Hora, care a șutat sub transversală.

În minutul 16, Vlad a închis gura contestatarilor cu două intervenții providențiale. Prima, la reluarea din vole a lui Florescu, respinsă în corner; a doua, în urma loviturii de colț rezultate, atunci când Gavra a reluat cu capul, în diagonală. Ioan Hora putea dubla avantajul pe tabelă în minutul 30. Atacantul nostru a primit o centrare ca la carte din banda stângă, însă preluarea greoaie i-a permis lui Inacio să-l deposedeze în ultimul moment.

Ocaziile se puteau răzbuna în minutul 35, atunci când gazdele au fost aproape de egalare. Goga a reluat acrobatic, din cădere, de la aproximativ 11-12 metri lateral-dreapta, dar, din fericire, balonul a trecut peste poartă.

În minutul 40, Andrei Vlad a avut, din nou, o intervenţie foarte bună, la şutul lui Takacs, de la aproximativ 18 metri, respins în corner de goal-keeper-ul roș-albaștri.

La pauză, antrenorul Bogdan Argeș Vintilă a sesizat scăderea turației motoarelor și momentele mai puțin plăcute din ultimele 10-15 minute ale primei reprize și a încercat revitalizarea jocului prin introducerea lui Florinel Coman și Dennis Man.

Numai că emoțiile au fost tot la poarta oaspeților. Vlad nu a mai putut interveni, a fost ocrotiti de șansă, așa cum s-a întâmplat la prima acțiune din repriza secundă, atunci când balonul a auns la Kay, dar jucătorul lui “U” nu a putut introduce balonul în plasă, de la circa 3-4 metri.

Încet-încet, lucrurile au început să se aşeze în defensivă, unde “roş-albaştrii” au blocat culoarele spre poarta lui Vlad şi ofensiva a început să dea semne de înviorare. În minutul 63, Moruţan şi Dennis Man au colaborat perfect, iar şutul ultimului a fost respins, cu greu, în corner de portarul clujenilor.

În minutul 86, Florin Tănase putea închide meciul, ca urmare a unui penalty acordat de centralul partidei, pentru un fault comis de Crăciun asupra aceluiaşi Tănase. Din păcate, Dur a ghicit colţul ales de căpitanul FCSB şi s-a opus majorării scorului.

În primul minut al prelungirilor, Andrei Vlad şi-a salvat colegii din nou, după ce a scos din vinclu reluarea din foarfecă a lui Kay, spre disperarea celor aproximativ 13.000 de spectatori prezenți în tribunele de la Cluj Arena.

Cum tabela nu a mai suferit modificări până la final, FCSB merge mai departe în Cupa României, la capătul unei partide pe care, paradoxal, a dominat-o, dar în care marile ocazii de gol au aparținut gazdelor, iar Vlad poate fi considerat cel mai bun jucător nu doar al FCSB, ci și al partidei.

În urma succesului din această seară,FCSB a ajuns la nouă meciuri consecutive fără înfrângere şi se pregăteşte de partida cu Sepsi OSK, din etapa a XV-a a Ligii I, programată duminică, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.

Reacții după meci:

“Am avut şi noi emoţii, puteam să marcăm de mai multe ori. A fost un meci în care, din punctul meu de vedere, nu am avut emoţii că putem pierde. Noi am avut jucători mai maturi, mai cu capul pe umeri, aveam posibilitatea să revenim chiar dacă marcau. Mă bucur că Nedelcu a revenit, Man la fel. Moruţan mi-a plăcut foarte mult. Toţi jucătorii şi-au adus aportul la această calificare. Bineînţeles, poate toată lumea se aştepta să avem un joc mai dezinvolt, dar ţinând cont că am fost pe drumuri şi am avut un teren greu, a fost o partidă reuşită”, a declarat Bogdan Vintilă după finalul partidei.

“Am avut puţine emoţii când am intrat pe teren şi am auzit publicul cântând. Vreau să le spun că le ţin pumnii în următoarele meciuri şi îi aştept în Liga I. E puţin dificil, dar eu cred în eu, că au o echipă foarte bună. Aţi văzut, ne-au pus la muncă în seara asta şi dacă o ţin tot aşa, pot să promoveze liniştiţi în Liga I. Vrem să câştigăm toate trofeele, suntem FCSB şi vrem să fim pe primul loc şi să câştigăm Cupa. Nu trebuie să ne uităm la alţii, trebuie să ne uităm la noi, să vedem ce avem de muncit şi să luăm fiecare meci în parte şi să îl câştigăm”, a declarat Olimpiu Moruțan.

“A fost un meci frumos, o atmosferă foarte frumoasă, bravo lor! Da, a fost un meci frumos în mare parte şi suntem fericiţi că am trecut în faza următoare.  Ei nu aveau nicio presiune, presiunea era pe noi. Noi trebuia să trecem în faza următoare. Dacă câştigau ei era foarte greu pentru noi, pentru că ne bazăm pe Cupă. Criticile sunt foarte, mă ajută să mă motivez mai mult. Sunt binevenite, deci puteţi să daţi în mine, că nu e problemă. E foarte uşor să critici, dar când eşti acolo pe verde, e mai greu. Aşa că nu e nicio problemă. În fine, a  fost un meci bun, am câştigat cu un scor foarte frumos şi sperăm în continuare să câştigăm şi să facem meciuri bune”, a declarat Andrei Vlad la finalul meciului U Cluj – FCSB.

“U” Cluj – FCSB 0-1 (0-1)

Marcatori: Hora 12

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Inacio, Crăciun, Kay – Takacs (Miranda 77), Dican, Florescu, Taub – Goga, Pop (Pîrvulescu 46), Gavra (Guedj 87)

Antrenor: Adrian Falub.

FCSB: A. Vlad – Cr. Manea, Planic, I. Cristea, Soiledis – Nedelcu, Vînă (Dennis Man 46), Fl. Tănase – Moruţan, Tsoumou (Fl. Coman 46), Hora (Moutinho 90+2).

Antrenor: Bogdan Vintilă.

Cartonaşe galbene: Crăciun (79)

A arbitrat: Andrei Chivulete.

Leave A Reply

Your email address will not be published.