Iran: UNESCO reaminteşte că SUA au semnat convenţii care protejează siturile culturale

0 245

Directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, a reamintit luni că SUA au ratificat două convenţii care protejează bunurile culturale în caz de conflict, după ameninţări ale lui Donald Trump că armata SUA ar putea viza situri culturale iraniene, relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat sâmbătă, într-o postare pe Twitter, că are în vedere 52 de situri “foarte importante pentru Iran şi cultura iraniană” dacă Teheranul va reacţiona militar pentru a răzbuna uciderea unuia dintre principalii săi comandanţi, Qassem Soleimani, şeful Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei.

Cifra 52 corespunde numărului americanilor care au fost luaţi ostatici timp de peste un an începând de la sfârşitul lui 1979 la ambasada SUA din Teheran.

Cu prilejul unei întâlniri cu ambasadorul iranian Ahmad Jalali, Audrey Azoulay a subliniat că SUA şi Iran au “ratificat cele două convenţii” – în 1954 şi 1972 – privind protecţia bunurilor culturale şi a patrimoniului mondial, potrivit unui comunicat al UNESCO.

“Convenţia din 1972 prevede în special că fiecare dintre statele părţi ‘se angajează să nu ia în mod deliberat nicio măsură susceptibilă să afecteze direct sau indirect patrimoniul cultural şi natural care este situat pe teritoriul altor state părţi la această convenţie’ “, subliniază UNESCO.

Directoarea generală “a reamintit de asemenea termenii rezoluţiei Consiliului de Securitate 2347 adoptate în unanimitate în 2017, care condamnă actele de distrugere a patrimoniului cultural”, adaugă comunicatul.

Ameninţările lui Donald Trump au provocat reacţii de indignare inclusiv în SUA, unde experţi juridici, foşti diplomaţi şi membri ai opoziţiei democrate au invocat convenţii internaţionale şi legea americană pentru a denunţa perspectiva unor “crime de război”.

Iranul are pe teritoriul său circa 20 de situri introduse în patrimoniul mondial de UNESCO, printre care oraşul Bam sau bazarul vechi din Tabriz.

(Foto: Locuință din Iran cu o vechime de peste 700 de ani)

Leave A Reply

Your email address will not be published.