(VIDEO) Control la incineratorul Brazi: Am decis să sesizez organele de cercetare penală

0 1.008

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, va trimite către autorităţile de cercetare penală dosarul cu rezultatele Corpului de Control privind situaţia de la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi.

Incineratorul este operat de către Eco Burn, care a intrat pe piaţa românească în anul 2008, conform informaţiilor existente pe site-ul companiei.

Vizită de lucru incineratorul de deșeuri Brazi

Am declarat-o public în nenumărate rânduri și vreau să fie cât se poate de clar: în mandatul meu de ministru nu voi tolera ca viața oamenilor să fie pusă în pericol și nu voi accepta nici abateri de la rigorile legii din partea personalului aflat în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.De la preluarea mandatului de ministru zeci de locuitori din zonă mi-au semnalat situatia extrem de gravă de la Brazi și totodată mass media a relatat amplu situația suprinsă incognito aici în mai multe rânduri.Nu ne jucăm cu viața oamenilor, mai ales că statistica poluării și a afecțiunilor respiratorii este la cote alarmante.În luna decembrie am dispus două controale, unul pe fond, condus de Garda Națională de Mediu, Garda de Mediu Prahova, Garda de Mediu București, la operatorul economic pentru a verifica sesizările și totodată am trimis corpul de control al ministrului pentru a verifica daca în ultimii ani instituțiile din subordinea Ministerului Mediului și-au făcut treaba cu profesionalism și și-au îndeplinit sarcinile prevăzute prin lege de verificare și sancționare a oricăror abateri.Am vrut să am imaginea de ansamblu și inainte de a ieși public să am toate datele necesare și să acționez în interesul locuitorilor din zonă, fapt pentru care aș vrea să precizez câteva aspecte:1. În ultimii ani operatorul economic a fost în mai multe rând vizat atât de controale de rutină cât și în urma sesizărilor, fiind dispuse sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor actului de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse și a conformării instalației, precum și a nerespectării regimului deșeurilor.2. Deși avea obligația ca deșeurile medicale, până la incinerare, să fie depozitate în camera frigorifică, ele erau depozitate pe o platformă sub cerul liber alături de celelalte deșeuri.3. Deși avea obligația de a depozita pe o platformă betonata de 480 mp, deșeurile erau depozitate neconform, pe o suprafață neamenajată, de 10 ori mai mare, aproximativ 5000 mp, inclusiv pe sol.4. Înțeleg din raportul din decembrie, al celor de la Garda Națională de Mediu că o serie de măsuri urgente i-au fost trasate cu termen de implementare până pe 15 februarie 2020, iar în caz de neîndeplinire propunerea este de suspendare a activității.5. Totodată, vreau să vă anunț că în urma raportului Corpului de Control al Ministrului, am decis să trimit dosarul către organele de cercetare penală, fiind identificate, în opinia noastră, o serie de abateri foarte grave, pe care, dacă îmi permiteți, nu aș dori să le comentez acum, așteptând să văd cum evoluează dosarul. Suntem în slujba oamenilor și interesul public trebuie să primeze în exercitarea funcției de demnitate publică, indiferent de palierul la care ne aflăm: ministru, director de agenție județeană, inspector de avizare sau de control. Trebuie să acționăm cu bună credință și prin activitatea noastră să recredibilizăm instituțiile statului român și să fim permanent un partener real al cetățeanului

Gepostet von Costel Alexe am Donnerstag, 16. Januar 2020

„De la preluarea mandatului de ministru zeci de locuitori din zonă mi-au semnalat situaţia extrem de gravă de la Brazi şi totodată mass media a relatat amplu situaţia surprinsă incognito aici în mai multe rânduri (…) Nu ne jucăm cu viaţa oamenilor, mai ales că statistica poluării şi a afecţiunilor respiratorii este la cote alarmante. În luna decembrie am dispus două controale, unul pe fond, condus de Garda Naţională de Mediu, Garda de Mediu Prahova, Garda de Mediu Bucureşti, la operatorul economic pentru a verifica sesizările şi totodată am trimis corpul de control al ministrului pentru a verifica dacă în ultimii ani instituţiile din subordinea Ministerului Mediului şi-au făcut treaba cu profesionalism şi şi-au îndeplinit sarcinile prevăzute prin lege de verificare şi sancţionare a oricăror abateri”, scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, operatorul economic a fost vizat, în mai multe rânduri, atât de controale de rutină, cât şi în urma sesizărilor, fiind dispuse sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor actului de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse şi a conformării instalaţiei, precum şi a nerespectării regimului deşeurilor.

„Deşi avea obligaţia ca deşeurile medicale, până la incinerare, să fie depozitate în camera frigorifică, ele erau depozitate pe o platformă sub cerul liber alături de celelalte deşeuri. Deşi avea obligaţia de a depozita pe o platformă betonată de 480 mp, deşeurile erau depozitate neconform, pe o suprafaţă neamenajată, de zece ori mai mare, aproximativ 5.000 mp, inclusiv pe sol. Înţeleg din raportul din decembrie al celor de la Garda Naţională de Mediu că o serie de măsuri urgente i-au fost trasate cu termen de implementare până pe 15 februarie 2020, iar în caz de neîndeplinire propunerea este de suspendare a activităţii. Totodată, vreau să vă anunţ că în urma raportului Corpului de Control al Ministrului, am decis să trimit dosarul către organele de cercetare penală, fiind identificate, în opinia noastră, o serie de abateri foarte grave, pe care, dacă îmi permiteţi, nu aş dori să le comentez acum, aşteptând să văd cum evoluează dosarul”, a precizat Costel Alexe.

Ministrul de resort a efectuat, joi, un control inopinat la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi, unde a verificat situaţia reclamată de către locuitorii din zonă.

Incineratorul este operat de către Eco Burn, ce a intrat pe piaţa românească în anul 2008, conform informaţiilor existente pe site-ul companiei.

Leave A Reply

Your email address will not be published.