Péter Szijjártó: Ungaria îşi va proteja graniţele în orice circumstanţe

0 309

Ungaria îşi va proteja graniţele în orice circumstanţe, niciunui imigrant ilegal nu i se va permite intrarea în ţară, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, luni, la Belgrad, în faţa reprezentanţilor presei maghiare.

“Pentru noi, siguranţa ţării şi a maghiarilor se află pe primul loc”, a explicat şeful diplomaţiei ungare. “Ne vom apăra, aşa cum am făcut-o în 2015 şi aşa cum o facem încă de atunci”, a adăugat ministrul. Acesta a mai spus: dacă sârbii au nevoie de ajutor şi sprijin pentru a-şi proteja graniţa de sud, Ungaria este pregătită să le ofere, la fel ca în anii precedenţi; până acum, au fost delegaţi în acest sens sute de poliţişti maghiari, care au acordat sprijin în apărarea frontierei de sud a Serbiei, în mai multe rânduri, iar în prezent, la graniţa dintre Serbia şi Macedonia de Nord se află la datorie douăzeci de poliţişti maghiari. Şeful diplomaţiei ungare a discutat despre aceste subiecte cu ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic.

Péter Szijjártó a relatat că, în cadrul întrevederii cu ministrul sârb de interne, s-a vorbit despre apărarea graniţelor.Situaţia din Turcia şi din Siria, respectiv conflictele de la graniţa dintre Turcia şi Grecia reprezintă motive serioase de îngrijorare; în perioada următoare ne putem aştepta ca în zona Balcanilor de Vest să ajungă sute de mii de migranţi, a spus ministrul.

În acest context, Szijjártó a subliniat că a avut o consultare prin telefon cu ministrul grec de externe, pe care l-a asigurat asupra sprijinului Ungariei. Ministrul ungar de externe a arătat că Ungaria ştie foarte bine ce înseamnă când frontiera statului este atacată în mod organizat, când poliţiştii şi militarii care apără frontiera sunt atacaţi, în timp ce mass-media liberală internaţională fabrică ştiri false. “I-am spus că noi ne-am apărat în 2015 şi l-am încurajat şi pe colegul meu grec să facă acest lucru”, a adăugat oficialul ungar.

Péter Szijjártó a mai adăugat că situaţia actuală demonstrează în mod clar importanţa integrării europene a Balcanilor de Vest;cu cât mai la sud se află graniţa de apărare a Europei, cu atât mai bine, de aceea, Ungaria continuă să îndemne la accelerarea negocierilor cu sârbii pentru aderarea la UE. Serbia este pregătită să deschidă cinci noi capitole de aderare, “noi solicităm preşedinţiei croate a UE ca aceste capitole să fie deschise imediat”, a spus Szijjártó.

Leave A Reply

Your email address will not be published.