Michele Bon: Totul în lume ar merge bine dacă fiecare ar fi lăsat să își facă meseria!

S-a născut la 20 de kilometri de Udine iar în primii pași în lumea fotbalului i-a făcut la A.S. Aquileia, pe vremuri un club afiliat la Juventus Torino. A crescut în perioada în care Italia câștiga mondialul din Spania, cu jucători admirabili ca Paolo Rossi, Bruno Conti, Gaetano Scirea, Giancarlo Antognoni, Cabrini, Dino Zoff. I-a admirat pe Zico , Platini și Maradona, iar despre ultimul spune că este cel mai bun jucător din istorie. Despre fotbal, ambiție și dăruire cu antrenorul Italian Michele Bon.

Ce înseamnă fotbalul pentru Michele Bon?

La început a fost doar o joacă. Am început de mic să joc fotbal, îmi plăcea la nebunie. Cu timpul a devenit o adevărată pasiune, un stil de viață dar și un sacrificiu pentru familie. Nu regret ziua când am pus pentru prima oară piciorul pe minge

Foarte mulți specialiști spun că un vestiar cu multe vedete este greu de controlat de un antrenor. Ce părere ai?

Un vestiar cu multe vedete e bine venit… Îmi doresc o echipă cu mulți jucatori cu talent și personalitate… Antrenorul trebuie să aibă abilitate să unească echipa, să facă din 11 băieți un tot unitar. Ei trebuie să vorbească mereu despre echipă. Dacă un jucător se gândește doar la el atunci nu este bine pentru echipă. Aici este treaba antrenorului, să integreze un ”eu” egoist într-o echipă. Când echipa lucrează cum îi spui și când echipa joacă pentru suporteri atunci ai reușit. Cu atât mai mult cât este vorba despre vedete…

Povestește o amintire legată de un episod de pe stadion din Italia cu suporteri violenți …

Nu am trăit un episod nefericit cu suporterii italieni. Am avut însă o experiență terifianăt cu suporterii polonezi pe vremea când eram antrenor la Wisla Cracovia. Am jucat în deplasare, am plecat de la stadionul nostrum deja îmbrăcați pentru meci. Fiecare om din staff a avut un bodyguard lângă el. Am pregătit tot ce trebuie pentru încălzirea echipei. Suporterii adverși au dat foc la toate materialele cu însemne ale clubului nostru. Aveam mingi puse la mijlocul terenului. A venit un suporter al echipei adverse și a început să lovească mingile, să le arunce în toate direcțiile.

Am mers către el și i-am zis să înceteze. Noi jucăm fotbal, nu suntem aici pentru război. Avea un chip înspăimântător, parcă era drogat. Țipa la mine ca un nebun. M-am liniștit când au venit jucătorii și bodygarzii lângă mine. L-au îndepărtat de acolo. Ni s-a spus să nu mai stăm pe bancă la acel meci pentru că este pericol. Așa am stat la 30 de metri de suporteri, în spatele porții pentru că stadionul nu avea peluze. A fost o întâmplare ciudată, nu mai trăisem așa ceva până în acel moment.  A fost 1-1 meciul. O rivalitate dură între cele două echipe din Cracovia.

Ce coleg de cameră celebru ai avut?

Nu este așa celebru dar pot spune că am avut un coleg deosebit. MARIO INNAURATO a lucrat la Standard Liege și am fost la el în pregătire, în 2003. El a mai fost la Anderlect, la naționala Belgiei, la Milan și Fiorentina fiind în staff cu Vincenzo Montella. Are o experiență internațională bogată, am avut ce învăța de la el.

Ce ți-ai cumpărat din primii bani din fotbal?

Cu primii bani din fotbal, am cumpărat mobilă, am renovat locuința. Nu am aruncat banii pe mașini sau distracții..la 35 de ani am cumpărat prima mașină.

Ai avut o întâlnire specială cu un actor italian?

Am întâlnit în decembrie, anul trecut (n.r.2019) un actor Italian, LEO GULLOTTA, a fost în zona unde locuies pentru niște spectacole. Am mers la un restaurant și el era lângă noi. Am gustat ceva ca aperitiv și am intrat într-o discutie cu el. Am petrecut cam o oră și jumătate cu el, am discutat despre viață, despre noile generații. O întamplare frumoasă. Parcă era ca un bunic, cu o mare experiență de viață, cu multe povești, despre cinematografie, cultură și relații umane.

Un antrenor trebuie să fie un bun profesor, un model pentru echipă. El trebuie să fie primul în vestiar și ultimul care pleacă. Să certe jucătorul cu zâmbetul pe buze, să fie ca un părinte exigent, dar drept. De aici pleacă totul. Cu cât atmosfera este mai profesionistă cu atât rezultatele bune vin foarte ușor.

Cea mai frumoasă amintire de pe un stadion de fotbal

Cea mai frumoasă amintire este când am castigat Cupa României cu Steaua, la Brasov, scor 2-1. Am simțit emoția unui trofeu câștigat într-un derby unic pentru fotbalul din România. Este greu sa dau detalii dar emoțiile avute când echipa ta câștigă o finală  nu ai cum să le exprimi. Sărbătoarea din vestiar a fost fantastică. MARIUS Onofras de la Iasi mi-a trimis o fotografie din vestiar de la acea manifestare de bucurie. A fost o atmosfera foarte faină, nu pot sa uit. Am emoții de fiecare dată când îmi amintesc acele clipe.

Omul care ți-a schimbat viața

Omul care mi-a schimbat viața în fotbal este Dan Petrescu pentru că prin el am cunoscut experiențe peste hotare. M-a dorit insistent la început și am ales să plec de la Udinese pentru a începe un nou drum la Sportul Studențesc.

Cea mai mare dezamăgire personală…

Din păcate apar des pentru ca lumea nu îți recunoaște mereu valoarea și calitățile. Fiecare crede că are dreptate și este corect ce face. Mulți își exprimă opinii și habar nu au ce înseamnă fotbal. Asta este cea mai mare dezamăgire, există foarte puțin respect și foarte puțină calitate umană în fotbal.

Ai fost la festivalul de la San Remo? Esti prieten cu un cântăreț italian celebru?

Îmi place să urmăresc festivalul. într-un an a câstigat o cântărerață, ELISA. Cu ceva ani în urmă mergeam la un pub, la mine în sat. Cânta acolo o fată cu o voce incredibilă, vibra locul acela când era pe mica scenă. Mergeam acoclo să o ascult cum cânta, și iată că a câstigat San Remo. Este o persoana foarte deschisă, a ramas modestă și ma bucur că am fost martor la ascensiunea sa ca artist.

Sfat pentru fotbaliștii români

Să respecte fotbalul și oamenii care îi ajută. Să respecte fotbalul pentru ca fotbalul îi oferă o viață mai bună. Să asculte mai putin de agenti si conducatori. Să respecte indicațiile antrenorului, pentru că în mod normal el și staff-ul sunt cei care decid strategia de antrenamente si meciurile. Dacă un jucator resepctă ce spune antrenorul totul va fi ușor. Ziarele, ziariștii, agenții trebuie uitați înainte de meci. Un jucator joacă cum se antreneaz și se antrenează cum trebuie să joace.

Cu ce antrenor renumit ai făcut cursurile de la licența PRO?

Am făcut cursul cu GINES MELENDEZ SOTOS, este un mare antrenor din Spania care a scris istorie pentru naționala U21 și la nivel de tineret a descoperit multe talente, este o celebritate, este unul din cei 7 membri ai Consiliului UEFA pentru Școala de Antrenori și am avut fericita ocazie de a fi cu el la cursurile pentru Licența PRO. Chiar m-a felicitat în câteva rânduri.  Când s-a terminat cursul a vrut sa fie prezent cu delegatul UEFA FRANK LUDOLPH si Antrenorul Aitor Karanka, când am fost premiat ca cel mai bun antrenor al cursului.  Pentru mine a fost ceva senzational. Pe durata cursului mai venea pe la mine și mi-a zis să continui la fel de bine pentru că o să fiu numărul unu. Când am trecut toate examenele m-a îmbrățisat și mi-a zis, într-adevar, ești cel mai bun.

În Armenia am fost 12 antrenori la cursurile de licență PRO și numai 7 au trecut cu bine examenul. 5 au fost respinși. Dintre acești 5 doar 4 au mai luat examenul care a avut loc acum două săptmâni. Vreau să spun că totul a fost serios, foarte greu. Mă bucur că în final am fost premiat după o perioadă așa grea. Trebuie sa fie o specializare făcută serios. Fotbalul nu trebuie păcălit, dacă îl păcălești, se întoarce împotriva ta ca un boomerang,

Povestește o întamplare din Armenia

Amintire… Cu un olandez, RAYMOND VERHAIJEN care a lucrat pentru Manchester United și pentru Coreea la mondialul din 2002. Este un tip foarte exigent, un tip care îți deschide mintea. La cursuri trebuia să fii atent, el nu acceptă nici o distracție.

A fost o întâmplare la un curs. Un coleg era mai distrat în timpul discutiei și a zâmbit la un momentdat. S-a supărat olandezul si l-a întrebat de ce zâmbește. Omul s-a enervat pentru că a pierdut timp cu o mică anchetă. La final de discutie, colegul meu a fost dat afară.  Pentru el, modulul din acea zi se terminase.  În sala de curs  era prezent și un director de la federatie care a sărit în apărarea colegului meu. Olandezul l-a întrebat cine este, și în urma răspunsului primit a aflat că este director la Federația de Fotbal din Armenia. Ce crezi, l-a dat afară si pe director din sală.

Pauza la el era 10 minute, adica 8..nu vroia să aștepte pe toți. A fost o puaza mai lungă, cam 20 de minute, la 15 minute eram toti înăuntru. Transaltorul a stat afară la o cafea, a mai întârziat 3 minute. El nu a putu să înceapă cursul pentru că nu era translatorul. A intrat transaltorul, toti muți, el se uita și aștepta să își ceară scuze, să zica ceva. Nu a zis nimic. A zis, nu ai nimic de spus la băieți, toți au respectat programul dar tu cu întârzierea ai produs neplăceri. Si l-a trimis înapoi la cafea. Chiar și când se îndrepta spre ușă, profesorul aștepta să audă că, da, aveti dreptate, îmi cer scuze, dar translatorul s-a intors și a zis că nu a greșit cu nimic. A păstrat decizia de a-l da afară spunând că nu are nevoie de nici un translator. A vorbit doar în engleza tot cursul. Pentru mine a fost în regulă dar pentru colegii mei armeni, a fost mai greu. Nu suporta să fie întrerupt la cursuri sau cineva să intervină atunci când lua o decizie.

Spunea că vrea ca oamenii să fie serioși, să ia aceste cursuri în serios, să fie concentrați.  Asa trebuie să fiți și voi în vestiar, spunea,  voi antrenorii trebuie să fiți mereu primii, sa respectați regulile pe care le-ați impus. A fost o mare expriență pentru mine și o mare bucurie să am un așa professor.